La 26 octombrie 1926, comunitatea ortodoxă din Colonia Simeria făcea un pas important spre ridicarea propriului lăcaș de cult. În prezența mitropolitului Nicolae Bălan și a unor reprezentanți ai autorităților, era sfințită piatra de temelie a bisericii care avea să poarte hramul „Înălțarea Domnului”. În spatele ceremoniei se aflau însă ani de eforturi, demersuri administrative și lupta unei comunități pentru a-și organiza viața religioasă.
De la Colonia Simeria la orașul de astăzi
În documentele și publicațiile din perioada interbelică, locul în care a fost ridicată biserica apare sub numele de Colonia Simeria, așezare formată în strânsă legătură cu dezvoltarea căilor ferate și cu venirea ceferiștilor și a familiilor acestora. Denumirea nu era întâmplătoare: colonia avea o identitate proprie, legată de gară, de atelierele feroviare și de viața comunității muncitorești. În această lume s-a închegat și comunitatea ortodoxă românească ce a făcut demersurile pentru construirea unei biserici proprii.
Astăzi, Simeria este un oraș, iar biserica „Înălțarea Domnului”, cunoscută în istoria sa prin legătura cu vechea Colonie, rămâne o mărturie a începuturilor și a dezvoltării acestei comunități. Folosirea în continuare a denumirii istorice „Colonia Simeria” în relatarea evenimentelor din 1926 păstrează limbajul epocii și ne ajută să înțelegem mai bine contextul în care a fost pusă piatra de temelie a lăcașului.
Simeria și dezvoltarea coloniei feroviare
Istoria bisericii ortodoxe din Colonia Simeria este strâns legată de dezvoltarea localității și, mai ales, de apariția și extinderea centrului feroviar. Așezată în apropierea confluenței Streiului cu Mureșul, Simeria are o istorie îndelungată. Potrivit studiului istoricului Pr. Lect. Univ. Dr. Valeriu Gabriel Basa, urmele locuirii din zonă coboară până în preistorie, iar descoperirile arheologice atestă existența unor comunități care practicau agricultura și pescuitul. Teritoriul a păstrat și urme ale drumului roman care lega zona Ulpia Traiana Sarmizegetusa de regiunea auriferă a Zlatnei.
În documentele medievale, localitatea apare sub numele de Piski, atestat în anul 1276. Denumirea de Simeria este explicată în studiul citat prin forme istorice legate de numele unei mănăstiri romano-catolice închinate Sfintei Maria.
Un moment de cotitură l-a reprezentat dezvoltarea căilor ferate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În contextul construirii liniei ferate Alba-Iulia–Arad, în 1866 a început să se formeze noua așezare Pişki, în care urma să funcționeze un atelier de reparații feroviare. Pentru lucrările de aici au fost aduși muncitori și coloniști din alte regiuni, cărora li s-au alăturat ulterior lucrători calificați de diferite naționalități. Extinderea atelierelor, a depoului și a gării a atras tot mai mulți locuitori, între care și români.
Această dezvoltare a dat localității un caracter multietnic și a făcut ca viața comunității românești să se desfășoare într-un mediu în care organizarea religioasă și educația în limba română aveau o importanță deosebită.
Părintele Adam Lula și începuturile vieții bisericești românești
În studiul său, Pr. Lect. Univ. Dr. Valeriu Gabriel Basa îl prezintă pe preotul Adam Lula drept figura centrală a organizării vieții religioase a românilor din Simeria. Încă din 1905, pe când slujea la Folt și ulterior la Biscaria, acesta a fost însărcinat să ofere îndrumare spirituală muncitorilor români din colonie. Din 1909, activitatea sa a cuprins și instruirea religioasă a copiilor.
Un reper important este data de 15 noiembrie 1905, când preotul Adam Lula a săvârșit prima slujbă în limba română la Simeria, împreună cu preotul Eftimie Costescu din Boiu și protopopul Vasile Domșa din Orăștie. Studiul consemnează și dificultățile întâmpinate de preot în susținerea folosirii limbii române în activitatea religioasă și educațională din perioada administrației austro-ungare.
După Primul Război Mondial, comunitatea românească a început să se organizeze mai temeinic. La 12 iulie 1919 a fost organizată o serbare națională românească, iar veniturile acesteia – 2.034 de coroane, potrivit studiului – au fost destinate constituirii primului fond pentru construirea unei biserici ortodoxe.
La 4 decembrie 1919, în urma adunării generale a credincioșilor ortodocși, au fost puse bazele parohiei ortodoxe din Simeria și a fost ales comitetul parohial. Acesta a început demersurile pentru construirea bisericii și a hotărât organizarea unei capele provizorii. Într-o primă etapă, slujbele urmau să se desfășoare într-un spațiu amenajat în sala unui așezământ pentru copii.
În 1920, Adam Lula a fost ales preot al parohiei, numirea sa fiind confirmată în vara aceluiași an. De atunci, construirea unui lăcaș propriu a devenit unul dintre obiectivele centrale ale comunității.
De la căutarea unui teren la piatra de temelie
Ridicarea bisericii nu s-a realizat imediat. Potrivit studiului Pr. Lect. Univ. Dr. Valeriu Gabriel Basa, la 25 iunie 1924 a fost ales un prim amplasament, în centrul localității, însă acesta nu a fost aprobat de Consiliul local. A fost necesară reluarea demersurilor, iar la 11 februarie 1926 a fost ales amplasamentul pe care avea să se ridice biserica.
Terenul a fost obținut prin reforma agrară, cu aprobarea lui Alexandru Constantinescu, ministrul Agriculturii în 1925. În acest demers s-au implicat preotul Adam Lula și Consiliul parohial, beneficiind și de sprijinul lui Dr. Petru Groza și al lui Ioan I. Panaitescu, fost senator de Deva – nume care apar și în actul de fundație reprodus în presa vremii.
Ceremonia a avut loc la 26 octombrie 1926, când piatra fundamentală a fost sfințită de mitropolitul Nicolae Bălan, în prezența reprezentantului Casei Muncii, Dr. Misak, și a altor oficialități, potrivit studiului istoric. Evenimentul a fost relatat a doua zi de ziarul „Dreptatea„ din Deva, în numărul 46 din 27 octombrie 1926, sub titlul „Serbarea sfințirei pietrii fundamentale a Bisericii gr. ort. din Simeria”.
O relatare complementară a evenimentului a apărut în revista „Lumina Satelor”, anul V, nr. 45 din 1926, sub titlul „Serbarea bisericească de la Simeria”. Textul încadra ridicarea bisericii în transformările prin care trecuse colonia feroviară după Primul Război Mondial, prezentând-o drept un nou centru al vieții românești și ceferiste. Relatarea sublinia participarea mitropolitului Nicolae, primirea sa la gara Simeria de către autorități și cler, precum și implicarea preotului Adam Lula în organizarea sărbătorii.
Potrivit publicației, după Sfânta Liturghie săvârșită în capela ortodoxă, participanții au pornit, în jurul orei 12, într-o procesiune spre locul viitoarei biserici, însoțiți de fanfara ceferiștilor. Acolo s-au săvârșit sfințirea apei și a pietrei de temelie, în care a fost așezat hrisovul. În cuvântul său, mitropolitul Nicolae a evidențiat rolul pe care noul lăcaș urma să-l aibă în viața muncitorilor, descriindu-l ca pe un sprijin sufletesc. Au mai luat cuvântul, conform relatării, dr. Petru Groza, fostul senator Panaitescu și generalul Ionescu.
Articolul din „Lumina Satelor” se încheia cu o urare de izbândă pentru parohie și credincioși, exprimând speranța că biserica va putea fi terminată și sfințită cât mai curând. Privită alături de relatarea publicată în „Dreptatea” din Deva, această mărturie de epocă oferă o imagine mai bogată a ceremoniei și a semnificației pe care contemporanii i-au atribuit-o.
O construcție care a așteptat aproape un deceniu
Punerea pietrei de temelie nu a însemnat că biserica a fost terminată în 1926. Istoria construcției a fost mai anevoioasă. Studiul Pr. Lect. Univ. Dr. Valeriu Gabriel Basa consemnează că, până la 5 martie 1930, zidurile ajunseseră sub nivelul acoperișului, însă lipsa fondurilor a dus la sistarea lucrărilor. Clădirea neterminată a fost expusă intemperiilor, iar preotul Adam Lula a făcut demersuri repetate pentru reluarea șantierului.
În cele din urmă, procesul-verbal de recepție definitivă a fost întocmit la 15 octombrie 1935. Mitropolitul Nicolae Bălan a stabilit data sfințirii pentru 3 noiembrie 1935, când biserica a fost târnosită în cadrul unei ceremonii la care au participat mai mulți preoți și reprezentanți ai autorităților județene și locale.
Astfel, între punerea pietrei de temelie și sfințirea bisericii au trecut aproape nouă ani. Această perioadă arată cât de mult au contat perseverența preotului Adam Lula și eforturile comunității pentru ca proiectul început în 1926 să devină realitate.
Actul de fundație: mărturia zilei de 26 octombrie 1926
Unul dintre cele mai valoroase documente legate de ceremonie este actul de fundație, publicat în relatarea din „Dreptatea”. Textul păstrează numele regelui Ferdinand I, al mitropolitului Nicolae Bălan și al persoanelor care au sprijinit ridicarea bisericii. El consemnează atât scopul religios al edificiului, cât și contribuția instituțiilor statului și a reprezentanților comunității.
Actul de fundație arată că edificiul era construit cu cheltuiala statului, prin Casa Muncii a Ministerului Comunicațiilor, și era destinat să fie un sprijin sufletesc pentru muncitorii și funcționarii coloniei. În document sunt amintiți generalul Văleanu și Dr. Costiniu, directorul Casei Muncii, alături de personalitățile implicate în obținerea terenului și organizarea parohiei.
Redăm mai jos textul actului, păstrând pe cât posibil grafia și formulările reproduse în ziarul din 1926.
Actul de fundație
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Sfințitu-s’a și s’a așezat piatra cea din capul unghiului a acestui sfânt lăcaș dumnezeesc, întru mărirea lui Dumnezeu, cu hramul Înălțării Domnului, prin rugăciunile Înalt Prea Sfințitului Domn Dr. NICOLAE BĂLAN, Arhiepiscop al Arhidiecezei ortodoxe române dela Alba-Iulia și Sibiu și Mitropolit al Românilor ortodocși din Ardeal, Banat, Crișana și Maramurăș, în zilele Prea Înălțatului și de Hristos iubitorului Rege al tuturor Românilor, FERDINAND I.
Și lăcașul dumnezeesc de aici se înalță pe seama credincioșilor noștri dela Colonia Simeria, cu cheltuiala Statului, prin Casa Muncii a Ministerului comunicațiilor în fruntea căruia este Excelența sa dl general Văleanu iar director la casa muncii, dl Dr. Costiniu, ca să fie razim sufletesc muncitorilor și funcționarilor din această colonie și semn de ocrotire ziua și noaptea din partea Domnului.
Iar locul, pe care se zidește această sfântă biserică, a fost obținut prin Reforma agrară, cu aprobarea domnului Alexandru Constantinescu, ministrul Agriculturii în anul 1925, care a împroprietărit parohia ortodoxă din Simeria, cu străduința parohului Adam Lula și a Consiliului parohial, având sprijinul puternic al dlui Dr. Petru Groza, ministru de stat și concursul prețios al dlui Ioan I. Panaitescu, fost senator de Deva.”
O piatră de hotar în istoria comunității
Privită astăzi, la un secol de la ceremonie, punerea pietrei de temelie a bisericii ortodoxe din Colonia Simeria reprezintă mai mult decât începutul unei construcții. Ea marchează rezultatul unor ani de organizare a comunității românești, al eforturilor pentru săvârșirea slujbelor în limba română și al demersurilor pentru obținerea unui lăcaș de cult propriu.
Numele preotului Adam Lula rămâne strâns legat de această istorie. De la primele slujbe românești din 1905 și constituirea parohiei în 1919, până la începerea lucrărilor în 1926 și sfințirea bisericii în 1935, activitatea sa a însoțit etapele esențiale ale acestui proiect.
Actul de fundație păstrează, în limbajul său solemn, scopul pentru care a fost ridicată biserica: să fie un „razim sufletesc” pentru locuitorii coloniei. Astăzi, documentul rămâne o mărturie despre credință, organizare comunitară și perseverența celor care au făcut posibilă ridicarea bisericii „Înălțarea Domnului” din Simeria.
Un veac de la punerea pietrei de temelie: credință și înnoire
Centenarul acestui moment istoric a fost marcat și prin rugăciune. În ziua de 25 octombrie 2026, începând cu ora 8:30, la biserica „Înălțarea Domnului” din Orașul Simeria a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și a Preasfințitului Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți. Slujba a constituit un prilej de aducere-aminte și de mulțumire pentru cei care, în urmă cu un veac, au pus început construirii acestui lăcaș de rugăciune.
Centenarul găsește biserica într-un amplu proces de înnoire. În anul 2016 au fost demarate lucrări importante de renovare, continuate de atunci prin implicarea și jertfelnicia preotului paroh Darius Ștefănescu, a preotului Ovidiu Murari, a Consiliului Parohial și a credincioșilor. În urma acestor eforturi, biserica are un acoperiș nou, iar zidurile exterioare au fost înnoite. În prezent, lucrările continuă la interior prin repictarea lăcașului în conformitate cu canoanele și tradiția Bisericii Ortodoxe.
Astfel, istoria începută în 1926 continuă și astăzi, prin grija celor care păstrează vie moștenirea spirituală a comunității. Dacă pentru generația întemeietoare biserica a reprezentat împlinirea năzuinței de a avea un lăcaș propriu de rugăciune, pentru generația de astăzi responsabilitatea este aceea de a-l păstra, înnoi și transmite mai departe.
La o sută de ani de la punerea pietrei de temelie, biserica „Înălțarea Domnului” din Orașul Simeria rămâne o mărturie vie a credinței, a statorniciei și a lucrării împreună. Piatra așezată în 1926 a devenit temelia unei istorii duhovnicești care continuă să se scrie, prin rugăciunea și dăruirea celor de astăzi, pentru generațiile care vor urma.
Surse:
- „Dreptatea”, Deva, nr. 46, 27 octombrie 1926, pag. 1-3, articolul „Serbarea sfințirei pietrii fundamentale a Bisericii gr. ort. din Simeria” și actul de fundație reprodus în cuprinsul acestuia.
- Pr. Lect. Univ. Dr. Valeriu Gabriel Basa, „Simeria – file de istorie și viață bisericească. Părintele Adam Lula și Parohia «Înălțarea Domnului»”, „Altarul Banatului”, Timișoara, anul XVII (LVI), 2006, serie nouă, nr. 7-9, pag. 103-108.
- „Serbarea bisericească de la Simeria”, „Lumina Satelor”, anul V, nr. 45, 1926, pag. 5.
