Bilanțul unui proiect comun este începutul unei noi colaborări pentru geoparcurile dunărene

Home Reportaj Bilanțul unui proiect comun este începutul unei noi colaborări pentru geoparcurile dunărene
Bilanțul unui proiect comun este începutul unei noi colaborări pentru geoparcurile dunărene

Primul proiect internațional care a reunit geoparcurile din țările dunărene – Interreg Danube GeoTour – s-a încheiat. Finalul proiectului a fost marcat atât în Geoparcul Internațional UNESCO Bakony – Balaton cât și în cel din Țara Hațegului.

Evenimentul final organizat în Ungaria a reunit la Veszprem reprezentanții tuturor partenerilor din proiect. În cadrul unei conferințe de presă, fiecare partener și-a prezentat realizările și rezultatele obținute. Acestea vor putea fi modele de urmat și în alte geoparcuri din Rețeaua Europeană și cea Globală a Geoparcurilor UNESCO. Cu această ocazie au fost identificate și viitoare modalități de colaborare între parteneri.

În cadrul proiectului Interreg Danube GeoTour, România a fost reprezentată de Universitatea din București prin Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Contribuția majoră adusă de partea română în proiect a fost definirea conceptului de geoprodus. Astfel, geoprodusele pot fi orice tip de produse (obiecte, activități, acte de creație etc) care să îndeplinească simultan trei condiții: să aibă o legătură directă cu patrimoniul geologic având în prim plan elemente geologice (ca materie primă sau sursă de inspirație ce reflectă legătura dintre om și Planeta Pământ), să fie produse de un partener al geoparcului și să încurajeze economia locală bazată pe respectarea prevederilor legale. În baza acestui concept, partenerii au realizat și testat utilitatea unor noi centre de vizitare și trasee tematice de GeoBiking, GeoRafting sau GeoWine. Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului a definit drept geoproduse rețeaua ce cuprinde Casele Geoparcului (Casa Geoparcului, Casa Dinozaurilor Pitici, Casa Tradițiilor, Casa Vulcanilor, Casa Pietrelor, Casa pentru Știință și Artă) și Dinostopurile (Balaur bondoc, Elopteryx nopcsai, Struthyosaurus transsylvanicus). De asemenea, a fost realizat un rebranding al Geoparcului sub sloganul ”Descoperă I Apreciază I Respectă”, cu sprijinul arhitecților Alexandra Mihailciuc, Alexandra Culescu și Andrei Tache. Prin intermediul unor iconițe expresive, noul concept îi va ajuta pe vizitatori să descopere și să înțeleagă mai ușor temele pe care geoparcul le promovează pe teritoriul său.

Proiectul și-a propus însă și promovarea geoparcurilor din regiunea Dunării în rândul turiștilor interesați de vacanțe de descoperire în afara granițelor propriilor țări. Un film de prezentare disponibil pe canalul de youtube Hateg Geoparc și o platformă interactivă (https://bit.ly/2EF3PW1 ) cu o mulțime de informații despre destinația aleasă, fac mai ușoară alegerea geoparcului, dintr-o țară străbătută de Dunăre, ce poate oferi o vacanță de neuitat.

În Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului finalul proiectului a fost marcat la Centrul Comunitar Sânpetru din comuna Sântămăria Orlea. Evenimentul a reunit parteneri strategici, parteneri business și parteneri educaționali ai Geoparcului și a fost organizat cu sprijinul Hotel Ferdinand Hațeg, al Asociației Femeilor din Santamaria Orlea și al comunei Sântămăria Orlea. Participanților le-au fost prezentate rezultatele proiectului Interreg Danube GeoTour, dar și proiectele pe care Geoparcul le-a derulat pe parcursul acestui an și câteva dintre cele ce urmează să fie realizate în 2020.

În cadrul aceluiași eveniment, cei prezenți au avut posibilitatea să îi cunoască pe participanții la proiectul ”Locuri cu povești pe Valea Dinozaurilor, din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului”. Ei au avut un rol decisiv în recuperarea poveștilor de viață a comunității din Sântămăria Orlea. De asemenea, un grup de colindători, elevi la Școala Gimnazială Sîntămăria Orlea, i-au introdus pe participanți în atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Proiectul Interreg Danube GeoTour și-a propus ”Punerea în valoare a patrimoniului geologic pentru dezvoltarea turismului sustenabil și inovator în geoparcurile din țările dunărene”. Proiectul a urmărit să sprijine consolidarea cooperării dintre regiunile și geoparcurile din țările aflate de-a lungul Dunării și la dezvoltarea unor produse turistice inovatoare ce pot fi valorificate în baza unei strategii comune de promovare. Schimburile de experiență, testarea geoproduselor, noile abordări în interpretare vor contribui la o mai bună implicare a comunităților locale în activitățile geoparcurilor și la valorificarea durabilă a valorilor UNESCO din teritoriile partenere.

Acest proiect internațional a fost inițiat de Geoparcul UNESCO Idrija din Slovenia, prin  Heritage Centre Idrija și reunește parteneri din Slovenia, Ungaria, Austria, Croația, Cehia, România, Slovacia, Finlanda, Portugalia și Franța reprezentând geoparcuri, parcuri naturale și universități din țările dunărene dar și din Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. De asemenea, Danube GeoTour a fost susținut de Rețeaua Globală a Geoparcurilor, partener în proiect.

Proiectul a beneficiat de co-finanțare (ERDF, IPA) prin Programul european transnațional Dunărea (Interreg – Danube Transnational Programme).

Foto credit: Korbely Barnabas și GIUTH