Inspectorului şef al I.S.U. Hunedoara, col. Viorel Demean i s-a acordat Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare. Înalta distincţie a fost înmânată de către secretarul de stat, şeful D.S.U, doctorul Raed Arafat în cadrul unei ceremonii organizată la Târgu Mureş, orașul în care s-a născut SMURD România.
Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost conferită oamenilor care prin dăruire, profesionalism şi grijă pentru semeni au pus umărul la construirea şi dezvoltarea serviciului SMURD. Distincţiile au fost oferite medicilor, asistenţilor, paramedicilor, pompierilor, voluntarilor, piloţilor, cadrelor medicale SAJ, salvamontiştilor dar şi autorităţilor locale ce au sprijinit acest serviciu din judeţele Mureş, Hunedoara, Bihor, Iaşi, Dolj, Cluj, Sibiu, Timiş şi Bucureşti.
”Nimic nu mă poate face mai bucuros să știu că prin sacrificiile și eforturile comune ale colegilor cu care am pornit pe acest drum, adeseori accidentat, plin de obstacole am reușit astăzi să putem prezenta SMURD ca pe o adevărată lecție de viață, unde sacrificiul, efortul, lupta de zi cu zi cu viața, emoția, suspansul, iubirea pentru omul de lângă noi au triumfat, lăsând mai departe timpul să certifice acest lucru”, a declarat dr. Raed Arafat, cel considerat, pe bună dreptate, ca fiind ”părintele” SMURD în țara noastră.
Inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, colonel Viorel Demean s-a declarat, la rândul său, onorat de distincţia primită şi afirmă că aceasta reprezintă o recunoaştere a muncii fiecărui paramedic şi pompier hunedorean dedicat salvării de vieţi omeneşti.