Joi, 17 iunie 2021, în localitatea Wagrain-Kleinarl din Alpii Austriei va avea loc prologul celei mai dure competiții de anduranță din lume, Red Bull X-Alps, aflată anul acesta în fața ediției cu numărul X. La start, între cei 33 de atleți (inclusiv 3 femei) care și-au câștigat dreptul de a participa la această competiție exclusivistă, se află și Toma Coconea. ”Șoimul din Carpați” este nu doar veteran al acesteia ci este și singurul sportiv care a participat la toate edițiile de până acum ale Red Bull X-Alps. De două ori vicecampion al competiției, Toma Coconea se numără printre cei 233 de sportivi din 40 de țări care au participat la edițiile de până acum și printre cei 36 de sportivi care au ajuns la linia de sosire în această cursă în care concurenții zboară, aleargă, urcă munți și, în general, depun un efort supraomenesc pentru a străbate distanța de peste 1.000 de kilometri de la Salzburg (Austria) până la Monaco, în cel mai scurt timp posibil.
Anul acesta, atleții sunt puși în fața unor provocări fără precedent. În primul rând, traseul competiției nu va mai fi cel clasic, sportivii fiind nevoiți să facă un raid al Alpilor, de la Salzburg până la Mont Blanc și de aici, înapoi în Austria, la Zell an See. Această modificare face ca traseul din acest an de la Red Bull X-Alps să însumeze 1238 de kilometri, fiind practic cel mai lung din istoria competiției. Nu mai puțin de 33 de atleți din întreaga lume se vor întrece pentru nu doar pentru titlul de campion ci, dată fiind provocarea acestei competiții, pentru a reuși să treacă linia de finish. Alături de Toma Coconea, reprezentantul României, la start vor fi prezenți și sportivii: Paul Guschlbauer (Austria), Simon Oberrauner (Austria), Thomas Friedrich (Austria), Tom de Dorlodot (Belgia), Antonio Filho (Brazilia), Maxime Pinot (Franța), Benoît Outters (Franța), Theo de Blic (Franța), Laurie Genovese (Franța), Damien Lacaze (Franța), Steve Bramfitt (Marea Britanie), Manuel Nubel (Germania), Markus Anders (Germania), Michael Lacher (Germania), Aaron Durogati (Italia), Tobias Grossrubatscher (Italia), Nicola Donini (Italia), Kaoru Ogisawa (Japonia), Ken Oguma (Japonia), Eduardo Garza (Mexic), Ferdinand Van Schelven (Țările de Jos – Olanda), Dagfinn Graneng (Norvegia), Nick Neynens (Noua Zeelandă), Kinga Masztalerz (Noua Zeelandă), Michal Gierlach (Polonia), Andrei Mashak (Rusia), Patrick von Kanel (Elveția), Hans Kampf (Elveția), Yael Margelisch (Elveția), Gavin McClurg (SUA), Coddy Mittanck (SUA) și Christian Maurer (Elveția), acesta din urmă fiind câștigătorul ultimelor șase ediții ale cursei.
Concursul propriu-zis urmează să consemneze startul pe 20 iunie 2021, din centrul orașului Salzburg, concurenții fiind obligați să parcurgă traseul într-un interval de timp limitat și să treacă prin toate cele 12 puncte de control.
Întreaga desfășurare a competiției Red Bull X-Alps, dar și parcursul fiecăruia dintre competitori pot fi urmărite de cei interesați pe internet, prin aplicația Live Tracking, disponibilă pe situl oficial al competiției: https://www.redbullxalps.com/
Aflat deja de la finalul lunii mai în Austria, unde și-a continuat pregătirea pentru aceste eveniment, Toma Coconea se declară încrezător în ceea ce privește evoluția sa la această ediție aniversară a celui mai dur concurs de anduranță de pe mapamond. ”Le mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost aproape și au pus această idee în practică. Mă emoționează și mă motivează, în același timp, să fac o figură frumoasă pentru Valea Jiului și să reprezint România cu demnitate și la această ediție a Red Bull X-Alps”, a spus Toma Coconea.
Mult succes, Toma ! Go to the Victory !