Odată de pandemia pare să fi slăbit din intensitate, iar publicul iubitor de cultură revine nu doar cu curaj, ci și cu o poftă uriașă de stare de bine, în sălile de spectacol, comedia este ingredientul propice pentru a răspunde așteptărilor pe care le au spectatorii, după mai bine de un an de restricții, de incertitudini, de temeri. Pe acest fond, comediile lui Valeriu Butulescu par a face parte din flaconul cu ”pastile” miraculoase de care teatrul românesc are nevoie. Astfel, la Petroșani se joacă din nou, pe scena Teatrului ”Ion D. Sîrbu”, comedia de succes ”Herghelia albastră”, la Constanța, un teatru independent cucerește publicul cu o interpretare originală a comediei ”Insula femeilor”.
Una dintre cele mai frumoase piese de teatru ale dramaturgului petroșenean Valeriu Butulescu, ”Insula Femeilor” s-a transformat în viziunea actriței și regizoarei Irina Puria în ”Paradisul femeilor”, piesa fiind pusă în scenă cu un evident succes la Constanța, de către trupa de teatru ”Arthesium”, unde această versiune fost jucată în premieră pe scena Casei de cultură a sindicatelor din orașul-port al Mării Negre, la începutul lunii iunie.
Pentru un text dramaturgic pe care însăși autorul său, maestrul Valeriu Butulescu, îl consideră drept comedia sa de suflet, ”Paradisul femeilor” s-a dovedit și în interpretarea protagosnistelor Victoria Tîrziman, Cristina Ecaterina Tasențe, Mariana Dima, Selin Iusein, Nicoleta Cazac – Răileanu o comedie spumoasă, care după cum scrie presa locală de la malul mării, a făcut ca sala să răsune aproape neîncetat de hohotele de râs ale spectatorilor, de la început până la sfârșit, iar ropotele de aplauze de la finalul piesei au închis spectacolul ca o confirmare a faptului că piesa a fost un real succes.
Beneficiind de o scenografie inspirată, dar mai ales de jocul scenic al protagonistelor, micile inconveniente generate de scena relativ mică ori de slaba dotare cu lumini a sălii de spectacol au trecut neobservate, publicul fiind captivat de replicile spirituale, pline de umor fin din scenariul realizat pe baza textului scris de Valeriu Butulescu.
Autorul își amintește încă faptul că ”Insula Femeilor” este cea care i-a adus Premiul 1 la Festivalul Comediei Romanești FESTCO 2011, cu toate că organizatorul festivalului, Teatrul de Comedie, care anunțase o premieră cu mare pompă pe scena mare a teatrului, s-a eschivat, astfel încât, în cele din urmă, piesa a fost prezentată doar ca un spectacol-lectură, regizat de Gabriela Dumitru. Timpul a răzbunat însă calitatea acestui valoros text dramaturgic, care a văzut ”luminile scenei” în țară și peste hotare, în multe alte teatre, de profesioniști și de amatori, care au abordat acest text comic de suflet al lui Valeriu Butulescu. ”Când credeam că pandemia a redus teatrul doar la forme online, găsesc o veste bună de pe net: Comedia mea de suflet ”Insula femeilor” s-a jucat luna aceasta, cu public, la Constanța, sub titlul de spectacol ”Paradisul femeilor”. Fapt care mi-a adus aminte de istoria acestei piese. România n-a prea avut parte de insule. În copilăria mea erau două mai cunoscute: Ada-Kaleh și Insula Șerpilor! Pe prima a scufundat-o Ceaușescu, iar pe a doua ne-o luase Stalin. Mai târziu, încercând să repar această nedreptate geografică, am scris comedia ”Insula femeilor”. Îi felicit pe realizatori, le mulțumesc pentru alegerea făcută și îi rog să-mi trimită o înregistrarea a spectacolului, pentru arhiva mea personală”, spune dramaturgul Valeriu Butulescu.
Felicitări, în egală măsură, autorului, regizorului și actorilor care au dat o nouă viață acestei piese de teatru de mare comedie care este ”Insula Femeilor”. Și reprezentații, vorba aceea… ”fără număr” !