“Uniting Minds”, sloganul sub care se desfășoară la București cel mai important eveniment de șah al anului 2022, Grand Chess Tour, organizat de Fundatia Superbet și Federația Română de Șah, reunește unii dintre cei mai mari șahiști ai lumii.
4 mai 2022 a fost o zi de poveste pentru România și șahul mondial. A fost ziua în care Casa Poporului a fost copleșită de oameni, nu invers. Asta deoarece la ceremonia de deschidere a noii ediții de Grand Chess Tour a avut loc la București, alături de sute de șahiști români din toate generațiile, au fost prezenți 7 dintre primii 10 șahiști ai lumii, în frunte cu marele maestru internațional Garry Kasparov, invitat de onoare al acestui eveniment.
4 mai 2022 a fost o zi de poveste și pentru unul dintre cei mai tineri șahiști din România, petroșeneanul Rareș Apostu. Acesta s-a numărat nu doar printre cei 191 șahiști care au fost admiși să participe la cel mai tare turneu de șah rapid din România, ci să joace împotriva uneia dintre cele mai puternice Mari Maestre din șahul românesc, Mihaela Sandu. Sportivul din Petroșani a avut o prestație frumoasă la acest concurs, unde, așa cum informează antrenorul său Elvis Alin Apostu, a reușit să câștige 53 de puncte ELO și să atingă o performanță rating de 1609.
Însă ceea ce va face cu adevărat de neuitat experiența tânărului șahist din Valea Jiului, odată cu participarea la Grand Chess Tour 2022 a fost întâlnirea pe eșichier, sub cupola Palatului Parlamentului, cu ”gigantul” șahului mondial, marele maestru Garry Kasparov, în partida demonstrativă simultană susținută de acesta.
Felicitări, Rareș Apostu !