Cel de-al cincilea contract de lucrări cuprins în proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului)”, implementat de Apa Serv Valea Jiului cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 a fost recepționat marți, 20 septembrie 2022. Concluziile comisiei de recepție au fost prezentate și în cadrul unei conferințe de presă organizate de conducerea Apa Serv Valea Jiului chiar la Uzina de apă de la Valea de Pești, eveniment la care alături de Cristian Ionică – director general al ASVJ, Florin Ciucur – șef Departament Exploatare al ASVJ, Monica Tarcea – șef Departament Dezvoltare al ASVJ, au mai participat Dan Stoica – supervizor din partea consultantului de implementare al proiectului, Mihăiță Lavițe – reprezentant al constructorului ș.a.
”Totul e bine când se termină cu bine ! Știu că acest contract de lucrări a întâmpinat o serie de probleme, de la pandemie și până la criza de muncitori, că am avut foarte multe discuții pe parcurs cu constructorul, dar iată-ne, în cele din urmă, într-un moment în care închidem și acest proiect din cadrul programului european aflat acum în implementare pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului și mulțumesc întregii echipe care a contribuit la acest lucru”, a spus Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv.
Acesta a reamintit că ideea de a realiza o rețea de alimentare cu apă potabilă pentru gospodăriile din Câmpu lui Neag, localitate componentă a orașului Uricani, a apărut încă de acum 8 ani ca un deziderat comun al Primăriei orașului Uricani și al companiei Apa Serv Valea Jiului de a rezolva problema alimentării cu apă potabilă a celor peste 500 de locuitori din zonă, la vremea acea. ”Discuțiile au început, cu domnul primar Dănuț Buhăescu încă de acum 8 ani când ne-am propus să căutăm soluții pentru a alimenta cu apă gospodăriile de la Câmpu lui Neag, care-și asigurau apa din resurse primare nepotabile, pe cont propriu. Îmi aduc aminte că și atunci când am discutat cu cetățenii de aici despre acest subiect, ne-au privit cu scepticism, nefiind convinși că va fi posibil să aibă apă potabilă la robinet și chiar pe timpul implementării acestui proiect am mai întâlnit oameni care priveau cu neîncredere investiția. Adevărul este că dacă nu existau fondurile europene, nu cred că am fi putut implementa un astfel de proiect”, a declarat Cristian Ionică.
Nici nu e de mirare, dacă avem în vedere faptul că pentru extinderea rețelei de apă potabilă de la Uzina de apă Valea de Pești în localitate Câmpu lui Neag au fost necesare investiții însumând costuri de 4.832.008,61 fără TVA.
Începute în primăvara anului 2019, investițiile din acest proiect au vizat nu doar construirea unei conducte de aducțiune cu o lungime de 4,2 km și extinderea sistemului de alimentare pentru circa 500 de gospodării din zonă, cu rețele ce însumează alți aproximativ 8 km de conductă, ci și construirea unei noi stații de pompare a apei potabile în cadrul Uzinei de apă de la Valea de Pești și a unui rezervor de înmagazinare cu o capacitate de 112 mc, prevăzut inclusiv cu o stație de clorinare. ”Având oportunitatea utilizării fondurilor europene, am gândit acest proiect în așa fel încât să fie unul care să țină cont atât de necesitățile imediate ale oamenilor, dar și de oportunitățile de dezvoltare a acestei zone. Sigur că era un paradox faptul că gospodăriile de aici se alimentau cu apă nepotabilă din surse primare, în condițiile în care ele se află în imediata vecinătate a barajului de la Valea de Pești. De aceea, am gândit acest proiect de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă, pornind chiar de la baraj. Practic, am construit în Uzina de apă de la Valea de Pești o nouă stație de pompe complet automatizată, cu echipamente specifice de ultimă generație, care pompează apa într-un rezervor de înmagazinare de 100 mc, aflat undeva deasupra vetrei satului, de unde, gravitațional, aceasta este distribuită celor aproape 200 de gospodării care se pot racorda acum la rețeaua de apă potabilă. Am construit și o stație de clorinare, de asemenea complet automatizată, lângă rezervor, care acționează doar atunci când este nevoie pentru a garanta permanent parametri optimi de potabilitate a apei pe care o furnizăm beneficiarilor racordați la această rețea. În același timp, am construit întreaga rețea în așa fel încât aceasta să poată fi extinsă în continuarea celei existente. Mai mult, tot în cadrul acestui proiect, am realizat și prima rețea de hidranți din localitatea Câmpu lui Neag”, explică directorul ASVJ, Cristian Ionică.
Proiectul ar fi trebuit finalizat încă din vara anului trecut, însă atât problemele globale generate de criza sanitară și, mai apoi, de criza economică, dar și unele probleme întâmpinate de antrepreprenor (asocierea Vires Construct SRL – Hermanos Rubio Grupo Constructor Herce SU) au condus la întârzierea termenului de finalizare. Odată cu recepționarea investiției însă, toate problemele au fost date uitării, iar reprezentanții companiei de apă din Valea Jiului sunt mulțumiți că încă un capitol al proiectului ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului)” se închide cu obiectivul principal îndeplinit: apă potabilă de calitate pentru locuitorii de la Câmpu lui Neag.