Printre multiplele sale activități cotidiene, a devenit deja un frumos obicei al primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi acela de a petrece, în mod special în preajma sărbătorilor, câteva ore bune în compania copiilor de la Casa Pollicino.
După exemplul de voluntariat oferit aici în preajma sărbătorilor de Crăciun (moment asupra căruia am informat și noi la vremea respectivă) acum, în prejma sărbătorilor Paștelui, primarul Petroșaniului a fost din nou oaspetele copiilor de la Pollicino, împreună cu care au făcut ultimele pregătiri dinaintea Paștelui, așa cum cere tradiția.
”Mă bucur că am putut să fiu alături de acești copii speciali și să pregătim ouăle pentru sărbătorile Pascale. Ei sunt exemplul viu, care demonstrează că dizabilitățile pot fi transformate în abilități atunci când există sprijin și îndrumare. Revin de fiecare dată în mijlocul copiilor speciali de la Casa Pollicino cu aceeași emoție și bucurie, iar vopsitul ouălor de Paști a devenit deja o tradiție, care aduce multă fericire atât celor mici, dar și nouă, adulților. M-am bucurat să mă aflu din nou la Casa Pollicino, alături de acești copii minunați, alături de personalul plin de dăruire și empatie.Le adresez și pe această cale cele mai sincere mulțumiri și doresc să îi asigur că, în continuare, vor avea în mine și în administrația publică locală de la Petroșani un partener de încredere. De asemenea, doresc să le transmit tuturor copiilor, părinților acestora, precum și întregului personal care deservește Casa Pollicino sărbători luminate și binecuvântate!”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
De altfel, primarul Petroșaniului este nu doar unul dintre susținătorii acestui lăcaș de ocrotire și educație pentru copiii speciali ai Văii Jiului găzduiți aici, ci un voluntar de nădejde al celor care coordonează acest exemplar centru social realizat la Petroșani în cadrul parteneriatului de succes cu voluntarii din provincia italiană Belluno, înfrățită cu localitatea din Valea Jiului.