Sportivii din Valea Jiului au avut o evoluție de excepție la Cupa Europeană de Tineret, o importantă competiție europeană de tir cu arcul care s-a desfășurat în aceste zile la Catez, în Slovenia.
Astfel, la diviza compound, Judea Mirel a reușit performanța de a obține două medalii de bronz, una la individual după ce a câștigat finala mică a competiției în fața reprezentantului țării gazdă, Jevsnik Tim, după o partidă pe care a condus-o de la cap la coadă, și o alta la echipe compound masculin U21, alături de Alexandrescu Rareș și Sandu Gabriel (ambii de la CSS Unirea Iași).
De asemenea, la divizia olimpic, Tănăsescu Marco împreună cu Tamas Moreh (de la CSM Tg. Mures) și Hritcan Patrick (de la CSS Rădăuți) s-au calificat în finala mică, după două partide câștigate în fața reprezentativelor Israelului și Ucreinei, însă din păcate au pierdut acest meci în fața reprezentativei Germaniei.
Echipa mixtă formată din Miklos Beatrice și Timpu Mario au fost opriți în sferturile de finală de către reprezentativa Germaniei, cea care de altfel a și câștigat competiția.
Sportivii români se întorc duminică acasă, unde se vor pregăti pentru meciurile din cadrul Cupei României la Tir cu Arcul, eveniment care va avea loc în weekendul viitor la Aninoasa.