Tineretul Național Liberal – Filiala Hunedoara a fost reprezentată la Congresul YEPP de președintele organizației TNL Deva, Alex Dîlv, care a participat la evenimentul internațional desfășurat în Braga, Portugalia, alături de președintele TNL România, Mara Mareș și încă 9 tineri liberali români.
YEPP (Tineretul Popular European) este cea mai mare organizație politică de tineret din Europa, structură care cuprinde 64 de organizații de tineret din Europa, printre care și TNL.
,,Organizația noastră de tineret are oameni foarte bine pregătiți, poate printre cei mai buni la nivel internațional, iar acest lucru se vede din modalitatea de relaționare în cadrul YEPP, dar și din punct de vedere al numărului de delegați. Sunt fericit că am avut o astfel de experiență și mai ales pentru faptul că am fost în locul în care ideile pe care le-am transpus contează. Totodată, consider că aceste întâlniri sunt foarte benefice pentru TNL România, întrucât prin activitățile pe care le-am desfășurat, se îmbunătățește modul de lucru și se creează prietenii care vor fi fructificate în viitor“, a declarat Alex Dîlv, președinte TNL Deva și vicepreședinte în Biroul Executiv Național TNL România..
Regiunea de Vest a fost reprezentată de Alex Dîlv și Bogdan Faur, președintele TNL Arad.