O nouă lansare a cărții ”Provocarea Rinului” scrisă de bravul înotător român Avram Iancu, în urma aventurilor din anul 2023 pe cursul fluviului european Rin, va fi prezentată publicului din România. De data aceasta, după lansările de succes ale acestei cărți la Deva și Petroșani, bibliotecarul Avram Iancu duce ”Provocarea Rinului” în atenția publicului bucureștean.
Lansarea de carte, singura de acest fel care va avea loc în Capitala României, este programată să se desfășoare în data de 2 februarie, de la ora 15, 00 la sediul central al Bibliotecii Metropolitane din București.
”Într-un singur loc și o singură dată lansez cartea în Capitală, în exclusivitate, la Biblioteca Metropolitană București. Așadar, tuturor prietenilor din cel mai mare oraș al României, fanilor, curioșilor, iubitorilor de carte, iubitorilor de aventuri, colegilor bibliotecari, vă dau întâlnire vineri, 2 februarie, de la ora 15, la sediul central ”Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane din București, de pe strada Tache Ionescu, Nr. 4”, a anunțat Avram Iancu.
Acesta a precizat că, la eveniment va fi prezentă directoarea Bibliotecii Metropolitane, doamna Ramona Mezei dar și o parte din echipa de suport a temerarului aventurier sportiv. Astfel, Sandrino Năstase (Nino) bucureșteanul de doar 23 de ani care a fost suportul terestru al ”team Avram Iancu” la cursa de pe Rin va povesti cum este să faci față unui post „multirol” și unor situații inimaginabile. Iar autorul, bibliotecarul pasionat de sport și sportivul îndrăgostit de cărți și bibliotecă va vorbi despre aventura de pe Rin și finalitatea cu succes a acesteia, dar și despre alte proiecte ale sale.
Cartea ”Provocarea Rinului” de Avram iancu a apărut, în decembrie 2023, la Casa de editură Exclusiv.