O idee prezentată de tânărul antreprenor Robert Paskuj în cadrul Incubatorului de Afaceri care a avut loc de curând, la inițiativa Asociației Kandila și ADTI Valea Jiului, a fost materializată și a devenit operațională din aceste zile la Petroșani.
În esență, este vorba despre transformarea unui spațiu din centrul municipiului Petroșani, situat în clădirea fostei Tipografii de pe strada Nicolae Bălcescu, într-un hub pentru tinerii antreprenori, pentru asociații și organizații neguvernamentale, freelanceri și reprezentanți ai domeniilor creative din regiunea Văii Jiului.
Inițiatorul acestui proiect, Robert Paskuj spune că TIPOGRAFIA COWORKING SPACE este un mediu de lucru colaborativ și flexibil, în care profesioniștii din Valea Jiului, reprezentând diverse domenii pot să interacționeze, să colaboreze și să-și dezvolte afacerile. ”Prin punerea la dispoziție a acestui spațiu, oferim o alternativă accesibilă și adaptabilă la birourile tradiționale, facilitând networking-ul, reducând costurile și oferind acces la facilități și servicii necesare pentru profesioniști independenți și mici afaceri”, spune Robert Paskuj, antreprenor și Manager al hub-ului TIPOGRAFIA COworking Space Petroșani.
Potrivit scopului pentru care a fost creat, acest spațiu de co-working pune la dispoziția celor interesați să devină membrii ai hub-ului, o serie de beneficii, cele mai importante fiind: crearea unui mediu de lucru colaborativ, reducerea costurilor, flexibilitate și adaptabilitate, acces la rețea de internet, facilități digitale, networking și colaborare, precum și crearea unui sentiment de comunitate. În plus, așa cum dă asigurări inițiatorul proiectului, cafeaua și ceaiul sunt oferite ”din partea casei”.
Prin amenajarea și deschiderea TIPOGRAFIA COWORKING SPACE, se materializează efortul depus în cadrul Conferinței JTP și a incubatorului de afaceri de echipa coordonată de Robert Paskuj. ”Ideea este născută acolo și adusă în cotidian. La Incubatorul de afaceri organizat de ADTI VJ și Kandila am ocupat locul 3 cu acest proiect, iar asta m-a încuraja să lupt pentru ca ideea de business a spațiului de COworking să fie implementată prima, într-un set de idei de afaceri pe care vrem să le dezvoltăm. Iar acesta este un prim rezultat poziti. Vom căuta mai departe o serie de oportunități de finanțare prin PTJ pentru a dezvolta ideea și pentru a creea o rețea de astfel de spații perfect operaționale în toată Conurbația Jiului”, a mai spus antreprenorul Robert Paskuj.
Adresa de contact pentru detalii suplimentare și aderarea la acest inedit hub pentru tineri și nu numai este: tipografia.cowork@gmail.com