Rezultate excelente pentru luptătorii lui Florin Mârza la Campionatul Mondial de Kempo din Turcia

Rezultate excelente pentru luptătorii lui Florin Mârza la Campionatul Mondial de Kempo din Turcia

Pentru sportivii pregătiți de sensei Florin Mârza în cadrul cluburilor de arte marțiale din Valea Jiului coordonate de acesta, performanța a devenit un element definitoriu al talentului lor și al antrenamentelor pe care le desfășoară cu seriozitate, atenție și migală.

O confirmare în plus a acestei stări de fapt a venit și la finalul lunii aprilie 2024, de la Campionatul Mondial de Kempo, acolo unde sportivii din Valea Jiului, care au evoluat sub stindardul României, au obținut rezultate excelente, inclusiv titluri de campion mondial.

România a deplasat la acest eveniment sportiv un lot de 207 sportivi, conduși de cei mai buni antrenori din cadrul Federației Romane de Kempo, delegația avându-l în frunte pe Amatto Zaharia, președintele F.R. Kempo. Din acest lot au făcut parte și trei sportivi din Valea Jiului, respectiv Timeea Ștefănescu de la Fujin Vulcan, precum și Bogdan Câmpan Bogdan și Darius Spiridon de la CSM Mihai Viteazu Vulcan. Aceștia au concurat la probele Submission și Full Kempo, iar Timeea și la Semi Kempo.

După 5 zile de întreceri aceștia s-au întors acasă cu rezultate excelente după cum urmează:

– Darius Spiridon – medalia de aur și titlul de Campion Mondial la proba Submission precum și medalia de argint și titlul de vicecampion mondial la proba Full Kempo, la categoria juniori 16-18 ani și categoria de greutatre – 90 kg;

– Bogdan Câmpan – doua medalii de argint și titlul de vicecampion mondia la proba Submission și la proba Full Kempo, la categoria juniori 16-18 ani și categoria de greutate – 70 kg,

– Timeea Ștefănescu – două medalii de argint și titlul de vicecampioană mondială la Submission și Full Kempo, precum și bronzul la Semi Kempo, la categoria seniori și categoria de greutate – 70 kg;

Antrenorul Florin Mârza spune că prin aceste rezultate sportivii din Valea Jiului au contribuit alături de ceilalți sportivi români la obținerea primului loc pe podium pentru România la întrecerea pe națiuni, echipa FRK devenind astfel campioană mondială la kempo.

Ediția cu numărul 20 a Campionatului Mondial de Kempo s-a desfășurat între 22-28 aprilie 2024, în stațiunea Antalya din Turcia.

Felicitări!