Dincolo de proiectul liniei verzi de transport public interurban cunoscut sub numele ”Green Line Valea Jiului”, la care și municipalitatea din Petroșani este asociat, Primăria municipiului Petroșani implementează un alt proiect similar, care are în vedere realizarea unei linii de transport local cu autobuze electrice.
Primarul municipiului Petroșani a prezentat și câteva imagini cu autobuzele care vor circula în Petroșani din vara sau cel mai târziu toamna acestui an, autobuze achiziționate în cadrul unui proiect european și care urmează să ajungă la Petroșani luna viitoare. ”Aceste autobuze electrice, împreună cu stațiile de încărcare aferente, vor ajunge la Petroșani în cursul lunii iunie, iar din această vară ele vor circula pe traseele de transport persoane pe raza localității. Am achiziționat pe acest proiect un număr de 7 autobuze care au o capacitate de transport de 90 de călători fiecare, dintre care 27 pe scaune, și o autonomie de 300–400 km, în funcție de condițiile de exploatare. Depoul pentru autobuzele noastre va fi în Aeroport în zona fostului bloc al ENEL”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Administrația publică locală de la Petroșani a demarat anul trecut acest proiect care privește implementarea unui transport public ecologic în municipiu. Proiectul – finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și aprobat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – are o valoare de 19,5 milioane de lei.