Rusalii cu petrecere și Sânziene cu nedeie la Lupeni

Rusalii cu petrecere și Sânziene cu nedeie la Lupeni

Sărbătorile Rusaliilor și, mai apoi, tradiția Sânzienelor vor fi marcate în municipiul Lupeni prin 4 zile de spectacole, în care muzica populară și buna dispoziție sunt elementele cheie ale acestor zile de sărbătoare pe care Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni le oferă și în acest an locuitorilor și tuturor celor care vor să se bucure în comunitatea lupeneană de aceste sărbători tradiționale.

De Rusalii, administrația locală de la Lup0eni a pregătit un program de sărbătoare care se va desfășura pe tot parcursul finalului acestei săptămâni, de vineri, 21 iunie și până duminică, 23 iunie, în fiecare zi de la ora 18,00 în Parcul Copiilor de la Bărbăteni. Vineri vor urca pe scenă artiștii: Alex de la Orăștie, Andrada și Marinică Paul, Andrei Calotă și Cornel Todea. În deschidere, vor concerta tineri artiști locali de la Ansamblul folcloric ”Mesagerii iubirii” din Lupeni și de la Asociația ”Lirica” din Petroșani. Pentru sâmbătă, 22 iunie 2024, este programat recitalul îndrîgiților rapsozi populari Ionică Moroșanu, Nelu Ban Fântână, Teodora Filip și Ionela Magyari, iar în deschidere vor concerta elevii Clasei de canto popular Simona Ionașc din Lupeni. Dumincă, pe scena de la Lupeni vor urca artiștii Claudia Ghițulescu, Gabi Nicolae, Lenuța Ciuta și tinerii artiști ai Asociației „Lirica”.

Luni, 24 iunie 2024, în stațiunea turistică Straja va avea loc o nouă ediție a tradiționalei ”Nedei a Sânzienelor”, eveniment organizat aici de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni în part5eneriat cu Comexim R SRL Lupeni. Din program nu va lipsi concursul de cai (de la ora 12,30), concursul de tras pe boată (de la ora 12,45) și programul artistic (de la ora 14,00), evenimentul urmând să se desfășoare pe platoul din fața terasei Montana din stațiunea Straja (lângă stația de întoarcele a telegondolei). În cadrul evenimentului artistic de la Straja vor cânta pentru cei prezenți Puiu Codreanu și formația Codruț, Ionela Magyari, dar și copiii talentați din cadrul Clasei de canto Simona Ionașc și cei de la Ansamblul folcloric ”Mesagerii Iubirii” (coordonator prof. Mariana Peptenaru).

Organizatorii precizează că luni, 24 iunie 2024, va funcționa și telegondola de acces în stațiunea Straja, astfel încât toți cei care doresc să participe la Nedeia Sânzienelor să aibă această posibilitate.

Ne bucurăm că putem sărbători în comunitate și acest moment special al Rusaliilor tot așa cum ne bucurăm că putem aduce în atenția turiștilor de la Straja, dar și a cetățenilor din municipiul Lupeni și din întreaga Vale a Jiului unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale oamenilor de pe aceste meleaguri și una dintre cele mai frumoase nedei câmpenești organizate în regiunea Văii Jiului: nedeia Sânzienelor. Rugăm paticipanții să vină îmbrăcați, la rândul lor, în straie populare românești, pentru a aduce în acest fel un omagiu și costumelor tradiționale care au constituit dintotdeauna un element esențial al acestor nedei dar și o mândrie pentru oamenii din comunitățile locale ale Văii Jiului”, de precizat primarul Lucian Resmeriță.

Spectacolele artistice de Rusalii și de Sânziene sunt oferite cu titlu gratuit, iar participarea publicului este liberă și binevenită.