În prag de alegeri, PSD Lupeni își mărește efectivul, cu 70 de noi adeziuni semnate într-o singură zi

În prag de alegeri, PSD Lupeni își mărește efectivul, cu 70 de noi adeziuni semnate într-o singură zi

În mod firesc, apropiatele runde de alegeri parlamentare și prezidențiale, readuc în prim-plan activitatea organizațiilor politice, iar interesul oamenilor pe acst subiect este într-o continuă creștere.

Această realitate este una cât se poate de evidentă și în Valea Jiului, mai cu seamă la Lupeni, acolo unde în general activitatea politică din cadrul Partidului Social Democrat se bucurî, în mod constant de interesul oamenilor. Ședințele de partid, organizate aici cu regularitate de liderii Organizației municipale PSD, sub coordonarea senatorului Cristian Resmeriță – președinte al organizației – se țin întotdeauna cu sala plină, sediul organziației de partid fiind de fiecare neîncăpător pentru toți cei care vor să afla informații legate de activitatea politică, administrativă și guvernamentală a acestui partid, la prima mână, așa cum se poate vedea și din imaginile care însoțesc acest articol.

Mai mult decât atât, după ce, în alegerile locale din acest an, Organizația PSD Lupeni a crescut cu alte câteva sute de membri, interesați nu doar să sprijine activitatea primarului Lucian Resmeriță și a echipei acestuia de la Primăria municipiului Lupeni, ci și să fie parte a acestei a echipe, acum, în preajma unei noi runde de alegeri, mai mulți locuitori ai Lupeniului și-au exprimat dorința de a se înscrie în echipa social-democraților conduși de Cristian Resmeriță. Acesta spune că, numai la ședința lunară de joi, 19 septembrie 2024, au fost depuse nu mai puțin de 70 de adeziuni noi din partea unor locuitori ai municipiului Lupeni care doresc să facă parte din PSD.

„Este un lucru îmbucurător pentru mine și pentru Organziația municipală PSD Lupeni faptul că foarte mulți cetățeni doresc să devină membri ai familiei PSD Lupeni. Vă informez cu satisfacție și bucurie că, doar la această ședință, în care am marcat și debutul campaniei electorale pentru alegerile de la sfâsșitul toamnei, am primit nu mai puțin de 70 de noi adeziuni la PSD, din partea unor cetățeni ai municipiului Lupeni. Săptămâna trecută, la Vulcan, alți 54 de locuitori ai acestui municipiu, s-au înscris la rândul lor, în echipa PSD. Acest lucru arată că locuitorii Văii Jiului vin înspre noi în semn de apreciere dar și ca o recunoaștere a muncii pe care o facem, chiar dacă nu reușim poate întotdeauna să facem tot ceea ce ne propunem, ca oameni politici, însă în mod categoric ne străduim, iar oamenii văd acest lucru. Le mulțumesc și îi invit să fie energici și activi în campania electorală, cu convingerea că PSD rămâne același partid preocupat de tot ceea ce înseamnă identificarea și rezolvarea problemelor ridicate de cetățeni”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță, președintele Organziației PSD Lupeni și președinte executiv al Organizației județene a PSD Hunedoara.

Majoritatea celor prezenți la reuniunea de lucru a social-democraților de la Lupeni și-au exprimat dorința, în mod public, ca liderul acestei organizații politice, senatorul Cristian Resmeriță să fie desemnat drept candidat pentru un nou mandat de parlamentar în alegerile de la finalul acestui an.

Fotografii de: Dan VERESCU