Constatăm cu mâhnire faptul că dezbaterile de pe scena publică locală, declanșate în avanpremiera alegerilor locale din acest an, sunt în măsură să afecteze nu doar imaginea publică a companiei noastre, ci și viața de zi cu zi a sutelor de salariați ai firmei, drept pentru care ne vedem puși în situația de a reacționa...
Author: Redactia ( Redactia)
Apa Serv Valea Jiului va contesta în instanță sancțiunile primite de la Primăria Petroșani
Comunicat de presă Apa Serv Valea Jiului Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, privind lucrările de investiții derulate de Apa Serv Valea Jiului în municipiul Petroșani în baza celor două contracte de execuție a lucrărilor de reabilitare-reparații la rețelele publice de apă și canalizare din cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană cu fonduri...
Laboratorul de metrologie al Apa Serv Valea Jiului își întrerupe temporar activitatea
Vă informăm că începând cu data de 12 februarie 2020, Laboratorul de Metrologie al Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani, situat în Petroșani, str. Ion Creangă, nr. 16, îşi întrerupe temporar activitatea de verificare metrologică a contoarelor de apă rece în vederea etalonării periodice. Mulțumim tuturor beneficiarilor serviciilor noastre pentru întelegere. Birou Presă Apa Serv...
”Întâlnire pe aripi”, o poezie de Dorel Neamțu
Ne-am dat întâlnire în vise, în fața lunii, acolo, în podul palmei tale pe care nimenea nu-l poate trece fără ajutorul unor aripi mari, rotunde, țesute, de bunica ta, noaptea în războiul fermecat, de la țară. Ziua aceasta este scrisă cu litere roșii, în calendarul păsărilor călătoare, având cruce de culoarea albă a cocorilor care...
Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna martie 2020
AJOFM Hunedoara prognozează pentru luna MARTIE 2020 organizarea a 6 programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Programe de INITIERE: Contabil (Cod 343402) – 240 ore. Locaţia de desfăşurare: Hunedoara Programe de CALIFICARE: Lucrator în comerţ (cod 5220.1.1) – 360 ore. Locaţia de desfăşurare: Orăştie Agent de securitate...
Comunicat al CJH privind clarificarea unei situații semnalate la Spitalul Județean de Urgență Deva
Ca urmare a unui material filmat apărut în spațiul public, care evidenția prezența unei insecte, în timpul servirii mesei de către pacienți, conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara, face următoarele precizări pentru corecta și completa informare a opiniei publice. În urma investigațiilor interne derulate în cursul zilei de joi,...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț privind ședința publică extraordinară din 3 februarie 2020
In temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 03.02.2020, orele 13,00, va avea loc ședința publică extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din municipiul Deva, str. 1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, cu următorul proiect...
”De la cruce pân-la mine”, o poezie de Dorel Neamțu
De la cruce pân-la mine Numai lumi și căi divine Mănăstiri și catedrale Tot mai des îmi ies în cale Iar cu ochii mari ai minții Îmi adun în palme sfinții Și părinții deopotrivă Ce mă cheamă, ce mă strigă Noaptea-n visele uitării Ce-s adânci ca fundul mării Unde zac înmormântate Verzi, corăbii scufundate De...
Consiliul județean Hunedoara / Convocator ședința publică din 23 ianuarie 2020
In temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 23.01.2020, ora 12,00, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din municipiul Deva, str. 1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, cu următorul proiect...
Consiliul județean Hunedoara face un apel la responsabilitate în dezbaterea publică a activității instituției
Conducerea Consiliului județean Hunedoara a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacție, un apel la responsabilitate adresat tuturor forțelor politice, privind tratarea unor subiecte de interes din activitatea instituției. Vă prezentăm, integral, acest comunicat. APEL LA RESPONSABILITATE 2020 este anul în care, cei care conducem instituțiile administrației publice locale, vom da socoteală...
”Florăreasa”, o poezie de Dorel Neamțu
Florăreasă, Florăreasă, Te aștept la mine acasă. Să îmi aranjezi destinul, Să-nmulțești apa și vinul. Să-mi pui ochii între stele, Să văd dorurile tele. De vii mâine, sunt acasă, Îți pun inima pe masă. Vezi că are o cicatrice Nici de glonț, nici de alice. De mă-ntrebi ce floare-mi place, Una ce cântă și tace,...
O rugăciune la icoana geniului poeziei românești, la seratele culturale ale Asociației ”Sfinții Apostoli” de la Petroșani
15 ianuarie 2020. 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. SARA PE DEAL-ul cel mai înalt al creației noastre poetice, luminat de două lumânări aprinse, ca două scrisori de dragoste, au urcat, fără odihnă și fără să tulbure liniștea poetului, peste 100 de ”pelerini” dornici de a sorbi din lumina Sfântă a LUCEAFĂRULUI....
Expoziţie a tinerei Elek Iustina Alexandra la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni
Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni a deschis seria activităților expoziționale din noul an 2020, cu o expoziţie personală semnată de Elek Iustina Alexandra. Tânăra artistă, elevă în clasa a VI-a C la Şcoala Gimnazialã Nr.3 din Lupeni se află- la cea de-a doua sa expoziție personală de artă plastică. Ea mai participat însă și...
Oportunități de angajare cu salarii între 500 și 1000 de euro net, la ”Zona D” Petroșani
S.C. ZONA D S.R.L. Petroșani, având ca obiect de activitate execuția următoarelor categorii de lucrări: construcții civile, drumuri, alimentări cu apă, canalizări, etc., angajează: 01. Magazioner punct de lucru Petrila Cerințe: studii: medii; experiența ca magazioner constituie avantaj. Salar net: 500 – 700 EURO 02. Gestionar magazie centrală Livezeni Cerințe:...
Gânduri la final de an 2019 / Klaus Iohannis, Președintele României
Dragi români, 2019 a fost anul victoriei democrației și al implicării civice, când am arătat tuturor că suntem o națiune unită în jurul unor valori și idealuri comune. Am deplină încredere că, și în acest nou an care stă să înceapă, vom rămâne însuflețiți de visul nostru pentru o Românie mai bună. Să construim împreună...
Gânduri la final de an 2019 / Ludovic Orban – Primul Ministru al României
Dragi români, Intrăm într-un an nou și un nou deceniu, care îmi doresc să însemne și începutul unei perioade de normalitate și de reală democrație pentru România. Să privim ceea ce lăsăm în urmă ca pe o pildă despre ce avem de făcut pentru a împlini cu adevărat visul de libertate, democrație și prosperitate, care i-a...
Gânduri la final de an 2019 / Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
Stimați cetățeni ai municipiului Lupeni, Peste foarte puțin timp ne despărțim de anul 2019, cu satisfacția faptului că multe din lucrurile bune pe care, împreună, ni le-am, propus pentru municipiul nostru, am reușit să le ducem la bun sfârșit. Mai avem încă multe de făcut pentru ca municipiul Lupeni să devină acel oraș pe care...
Gânduri la final de an 2019 / Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan
Dragi vulcăneni, Vă doresc ca, la momentul de start în Noul An 2020, să fiți plini de sănătate, credință și optimism. Tot ceea ce vă doriți pentru 2020 să vi se împlinească. Noroc și prosperitate ! LA MULȚI ANI ! GHEORGHE ILE – Primarul municipiului Vulcan
Gânduri la final de an 2019 / Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara
Noul an să vă aducă în case și în suflete multă sănătate și bucurii! Să întâmpinăm anul 2020 cu speranță și gânduri bune iar fiecare zi să fie călăuzită de bunătate, înțelegere, armonie și împliniri, alături de cei dragi. În noul an, speranțele să se împlinească, visele să devină realitate, iar binele să vă însoțească...
Gânduri la final de an 2019 / Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara
Dragi prieteni hunedoreni, De aici, de acasă, de la Verșeni – satul copilăriei mele, unde mă întorc cu drag la finalul fiecărui an, vă aduc gândurile mele cele mai curate, în aceste momente de la cumpăna dintre ani. Aici, în Moldova cea frumoasă, în tihna familiei și cu mândrii colindători la poartă, ne pregătim să...
Gânduri la final de 2019 / Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani
Stimați cetățeni ai municipiului Petroșani, Dragi prieteni, Am ajuns la finalul anului 2019. A fost un an în care fiecare dintre noi am dorit să realizăm lucruri frumoase pentru familia noastră, pentru comunitatea noastră. Am avut parte de foarte multe provocări, de situații care ne-au pus încrederea și tenacitatea la încercare dar peste care, împreună,...
Gânduri la final de 2019 / Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani
Dragi uricăneni, Gândurile mele se îndreaptă către voi, în preajma Anului Nou. Majoritatea mi-ați fost alături pe tot parcursul anului 2019, atât la bine, cât și la greu, iar pentru asta vă mulțumesc. Multe din realizările acestui an în orașul nostru se datorează, foarte clar, și dumneavoastră. Mereu v-am simțit alături. În prag de Nou...
Pastorala de Crăciun a Preasfântului Părinte † G U R I E, Episcopul Devei și Hunedoarei
† G U R I E, prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Devei şi al Hunedoarei, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Dreptmăritorilor creştini: caldă și părintească îmbrăţişare cu prilejul Nașterii Domnului! Iubiţi credincioşi, Iată-ne prăznuind Crăciunul anului 2019, având în față icoana Nașterii Mântuitorului, cu atmosfera de vis pe care ea o creează: Pruncul minunat în iesle,...
Exclusiv Media Group vă urează Crăciun fericit !
Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect de hotărâre
În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultării publice: ,,Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al judeţului a programelor și proiectelor culturale, inclusiv cultură scrisă, sportive, tineret, unităţilor de cult, constituirii Comisiei de evaluare şi selecţie a proiectelor culturale, inclusiv cultură...
Mesaj de sărbători / Consiliul județean Hunedoara
Praznicul Nașterii Domnului și sărbătoarea Anului Nou ne oferă bucuria de a vă transmite cele mai calde urări de bine, sănătate, fericire și împliniri. Anul 2020 să fie pentru toți o punte spre un viitor mai bun ! Sărbători fericite ! La Mulți ani ! Conducerea Consiliului județean Hunedoara
Consiliul județean Hunedoara / Anunț public
CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA, cu sediul în localitatea Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 28, jud. Hunedoara tel: 0254/211624, fax: 0254/230030, titular al Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor pentru Județul Hunedoara, anunță publicul interesat asupra organizării dezbaterii publice în vederea analizării variantei actualizate a Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor pentru județul Hunedoara — perioada...
Mesaj de sărbători / Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara
Dragi hunedoreni, Vă doresc ca sărbătorile de iarnă să însemne un moment de bucurie pentru dumneavoastră, familie și colaboratori. Noul An să vă aducă tuturor sănătate, fericire și prosperitate. Sărbători fericite ! Vasilică POTECĂ – Prefectul județului Hunedoara
Mesaj de sărbători / Nicolae Fara – director executiv AJOFM Hunedoara
Acum că roata timpului a mai țesut încă un an, iar cristalele fulgilor de zăpadă întregesc magia sărbătorilor, să ne bucurăm alături de cei dragi nouă, de minunea vieții, de darurile Moșului și să așteptăm încrezători clipele viitorului. Sărbători fericite și un An Nou cât mai bun ! Nicolae Fara Director executiv AJOFM Hunedoara
Deputatul Laurențiu Nistor dezvăluie cum au ”votat” PNL-iștii creșterea alocațiilor pentru copii
Anul trecut, PNL a venit cu un amendament privind majorarea alocațiilor. Atunci au indicat ca sursă de finanţare excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat. Oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de...
Euro Jobs / Comunicat presă proiect ”Unii reacționează. Liderii anticipează!”
In perioada 21 mai 2018 – 20 mai 2019 firma Euro Jobs SRL a implementat proiectul : Unii reactioneaza. Liderii anticipeaza! in 4 judete din Regiunea Vest: Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis. Proiectul si-a atins obiectivul general, de crestere a numarului de angajati din Regiunea Vest care beneficiaza de instrumente, metode, practici etc. standard de...
Angajații lunii noiembrie la Apa Serv Valea Jiului
O decizie luată în luna noiembrie de conducerea Apa Serv Valea Jiului pentru stimularea implicării salariaților în activitățile specifice din cadrul operatorului regional de apă și canalizare, dar și pentru a încuraja competitivitatea personalului angajat, avea să se concretizeze cu instituirea unui premiu special acordat ”Angajatului lunii” din cadrul operatorului regional de apă și canalizare...
Decembrie, teiul mirific în care înfloresc, iarna, colindele și la Petroșani
Cenaclul ”Lumină lină” și Corul ”Izvorașul” – două raze fierbinți de cânte de țară, de la care s-au aprins și au ars ca un rug, inimile unui public nepereche. 7 Decembrie 2019. În timp ce dl. Toma Gheorghe, președintele Asociației Sfinții Apostoli, organizatorul spectacolului extraordinar de colinde, pricesne și cântece patriotice, alături de Protopopiatul Petroșani,...
Natalia Intotero (deputat PSD): ”16 decembrie 2019 – 30 de ani de la Revoluție”
Pe 16 decembrie 1989, scânteia libertății a fost aprinsă la Timișoara. A urmat, pentru mulți români, o veritabilă luptă. Pe drumul spre libertate, atât în acele zile din decembrie 1989, cât și în deceniile precedente în penitenciarele comuniste, mulți români și-au dat viața pentru o serie de valori, pentru emancipare și egalitate, pentru noi. Nu...
Consiliul județean Hunedoara / Convocator ședința publică din 20 decembrie 2019
În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 20.12.2019, ora 13.00, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din municipiul Deva, str. 1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, cu următorul proiect...
Picturi realizate în tabăra ”Copacul cu lalele” expuse la galeria de artă din Lupeni
Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduieşte, în această perioadă, lucrările realizate în cadrul Taberei Naţionale de Picturã ”Copacul cu lalele”. Tabăra s-a desfăşurat la Aninoasa, în perioada 23-27 septembrie 2019. În cadrul acesteia au fost prezenți în Valea Jiului artiști plastici din mai multe localități ale Văii Jiului, dar și din Alba Iulia, Chiajna,...
Slide-ul de poezie / ”Pictorii mei sfinți”, de Dorel Neamțu
Mă opresc în fața casei, ca pe-un vârf de munte sfânt Mi se pare o icoană, ce-i pictată de un vânt Dar icoana e pictată de un zbor de rândunele Și de îngeri, și-al meu tată și de sânul mamei mele. Cu cununile pe frunte, de mireasă și de mire Au pășit în luntrea vieții,...
Liderul PSD Hunedoara, despre Guvernul Orban și cadoul lui otrăvit pentru români
Comunicat de presă Agenția de rating Standard & Poor’s a revizuit perspectiva ratingului României la negativă. În același timp, datoria publică va crește la 45%, ceea ce înseamnă risc de recesiune, atenționează FMI. În primul rând, avem un ministru de Finanțe care vorbește fără să știe ce spune. Aceasta a fost cauza pentru care...
EURO JOBS / Comunicat presă proiect ”Unii reacționează ! Liderii anticipează”
Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 Titlul proiectului: Unii reactionează. Liderii anticipează! Cod: MySMIS 117362 Comunicat presă În perioada 21 mai 2018 – 20 mai 2019 firma Euro Jobs SRL a implementat proiectul: Unii reactionează. Liderii anticipează! în 4 județe din Regiunea Vest: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Proiectul și-a atins obiectivul general,...
Cele mai bune alternative pentru Loto 6/49
Cel mai popular joc organizat de către Loteria Română este Loto 6 din 49. După cum îi spune și numele la acesta trebuie indicate corect cele 6 numere extrase. Se câștigă, însă, în general cu maxim 5 numere, marele premiu pentru 6 numere fiind acordat destul de rar. Cei care nu au încredere în extragerile Loteriei...
Slied-ul de poezie / ”Gropița din… obraz”, de Dorel Neamțu
Am sădit la tine-o floare În gropița din obraz N-am găsit alt loc sub soare Și mi-e ciudă și necaz. Nu de vânt îmi este frică C-o s-o smulgă din ”pământ” Ci de ochii tăi de stâncă Reci și negri – de mormânt. Nici de nori nu-mi este teamă C-or să calce-un jurământ Ci că...
Informare Apa Serv privind lucrările programate de către constructor, în perioada 9 – 13 decembrie 2019, în zona Petrosani Nord, Petroşani Sud, Petrila, Lupeni și Uricani
Vă informăm că în cadrul investițiilor privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Petroşani care fac parte din proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”, lucrările constructorului vor continua în saptămâna 9 – 13 decembrie 2019, după următorul program: Pentru contractul de lucrări ”VJ-CL-05...
Mesaj de Sf. Varvara / Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
Pe data de 4 Decembrie, lumea creștină o omagiază pe Sfânta Mare Muceniță Varvara, Ocrotitoarea minerilor. În această zi importană pentru comunitatea noastră, cu vechi tradiții miniere, aduc salutul meu minerilor de ieri și de astăzi ai Lupeniului și întregii Văi a Jiului. Lumina Sfintei Varvara să vă fie călăuză în viață, iar eroilor din...
Mesaj de Sf. Varvara / Senator Cristian Resmeriță
În ziua Sfintei Varvara ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință față de toți minerii Lupeniului, ai Văii Jiului și ai României care au pierit în tragediile din adâncurile pământului și ne rugăm ca Dumnezeu să le dea odihnă veșnică. În același timp, ne dorim ca lumina Ocrotitoarei Minerilor să le călăuzească pașii în subteran,...
Valeriu Butulescu / Un gând la despărțirea de actorul Florin Plaur
Eram elev de şcoală generală când l-am văzut prima dată pe Florin Plaur pe scena Teatrului de Stat Petroşani. Mi-l amintesc perfect: un bărbat puternic şi frumos, cu o voce pătrunzătoare. De neuitat. A devenit repede preferatul meu. Mergeam la toate spectacolele în care juca el. Era pentru mine un fel de zeu… Îmi plăcea...
Recomandări de la Apa Serv Valea Jiului / Protejați apometrele împotriva înghețului
Având în vedere temperaturile scăzute APA SERV VALEA JIULIU S.A revine cu câteva recomandări privind protecţia contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă împotriva îngheţului: Dacă apometrul este montat într-un cămin, este recomandabil să existe un capac care închide căminul etanş. Capacele şi ramele căminelor de apometru sau de canalizare trebuie curăţate de praf sau...
Mesaj de Ziua Națională / Deputat Laurențiu Nistor, președintele Organizației PSD Hunedoara
La 1 decembrie 1918, o generație de români și-a văzut visul devenind realitate. Atunci, visul însemna aducerea împreună a tuturor românilor și o Românie prosperă și demnă. Astăzi, visul rămâne același, doar formele în care se realizează diferă. La mulți ani, români! La mulți ani, România! Deputat LAURENȚIU NISTOR, Președintele Organizației județene PSD Hunedoara
Mesaj de Ziua Națională / Siegfried Mureșan, europarlamentar
Dragi români, Vă îndemn să sărbătorim astăzi Ziua Națională cu bucurie și cu optimism. Vreau să sărbătorim Ziua României cu bucuria că trăim într-o țară liberă, o țară în care domnește pacea, o țară care face parte din cea mai mare alianță militară din lume – NATO – și cea mai mare uniune politică și...
Mesaj de Ziua Națională / Ludovic Orban, Primul Ministru al României
Sărbătorim în acest an Ziua Națională a României cu împlinirea faptului că am reușit să lăsăm în urmă, prin vot, ceea ce a frânat progresul pe care ni l-am dorit după căderea comunismului. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat unirea tuturor românilor din Transilvania...
Mesaj de Ziua Națională / Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
Sărbătorim astăzi Ziua Națională a României, amintindu-ne de idealurile pentru care au militat înaintașii noștri în urmă cu mai bine de un secol, la 1 Decembrie 1918: dorința de libertate și de unitate a tuturor românilor, sub același drapel tricolor. Aceleași idealuri sunt și astăzi în mintea și în sufletele noastre. Astăzi, de Ziua Națională,...