Potrivit noii ordonanțe militare nr. 4, care intră de astăzi, 30 martie, în vigoare, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare și...
Categorie: Stiri la zi
Concesii pentru pensionarii de peste 65 de ani în Ordonanța militară nr. 4
Ministerul Afacerilor Interne a reanalizat dispozițiile din Ordonanța militară nr. 3 în ceea ce privește unele aspecte ale regulilor impuse pentru circulația publică a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. Potrivit ministrului de interne Marcel Vela, s-au avut în considerare unele aspecte care țin, mai ales, de diversele probleme de sănătate ale acestei...
Primarul Petroșaniului revine de astăzi la birou
După 14 zile de izolare autoimpusă la domiciliu, ca măsură de precauție după ce a avut întâlniri cu alte persoane infectate cu noul COVID-19, primarul municipiului Petroșani se întoarce de luni, 30 martie, la biroul său de la Primărie. Din fericire, în ceea ce-l privește, cele 2 teste de verificare la care a fost supus,...
COVID-19/ 308 noi cazuri de infectare în 24 de ore – cel mai nou bilanț coronavirus în România
Potrivit informațiilor prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 29 martie, ora 13,00 pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.760 de persoane confirmate pozitiv, 169 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 79 la București, 17 la Iași,...
Problemele Spitalului județean din Deva, prioritatea nr.1 pe agenda administatorului public al județului Hunedoara
După 14 zile de autoizolare la domiciliu, cauzată de o întâlnire pe care a avut-o cu primarul municipiului Deva, înainte ca acesta să fie confirmat ”Pozitiv” la testul de coronavirus, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a revenit în activitate. Cum acesta este cunoscut pentru modul în care se implică intens în responsabilitățile pe...
Polițiștii și jandarmii hunedoreni continuă verificarea modului în care sunt respectate Ordonanțele Militare 2 și 3
Potrivit informațiilor furnizate de Instituția Prefectului județului Hunedoara, în judeţul nostru, la data de 28 martie 2020 sunt înregistrate 139 persoane aflate în centre de carantină şi 2.516 persoane aflate în izolare. Din fericire, nu au mai fost semnalate cazuri noi de apariție a infectării cu coronavirus. Instituția Prefectului județului Hunedoara informează de asemenea că...
COVID-19 / Cifrele zilei de 28 martie: 160 de noi cazuri de îmbolnăvire
Informarea oficială a Grupului Strategic de Comunicare arată că până pe data de 28 martie, ora 13,00 pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16...
La noapte, România dă ceasul înainte cu o oră
România trece, începând cu noaptea de 28/29 martie 2020, la ora de vară. Astfel, ora 3.00 a nopții de sâmbătă spre duminică, devine ora 4.00, momentul marcând trecerea oficială la ora de vară. Anul 2020 este ultimul în care se va mai aplica această schimbare a orei de vară, după ce statele europene au avizat favorabil...
Noile prevederi privind modul de acordare a concediilor medicale au intrat în vigoare
În data de 27 martie 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 502/417 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului...
Europarlamentarul Iuliu Winkler despre măsurile financiare adoptate de Parlamentului European pentru combaterea efectelor coronavirus
În plină criză provocată de pandemie, prioritatea UE o reprezintă viața și sănătatea oamenilor, însă pentru a avea rezultate trebuie regăsite solidaritatea europeană și acțiunea comună în fața pericolelor, susține europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în explicația de vot privind aprobarea măsurile financiare de urgență din cadrul Inițiativei pentru investiții în răspunsul la pandemia de...
Consiliul județean alocă în plus 2 milioane de lei pentru Spitalul Județean de Urgență
Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a decis redirecționarea sumelor alocate în anul 2020 proiectelor finanțate în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Astfel, în ședința ordinară din data de 31 martie 2020, se va propune realocarea fondurilor în sensul sprijinirii luptei împotriva răspândirii virusului...
Potrivit noului bilanț oficial, în România numărul infecțiilor cu COVID-19 este în continuă creștere
Potrivit ultimelor informații oficiale comunicate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași,...
Pompiliu Barbu este noul viceprimar al municipiului Vulcan
Consiliul local al municipiului Vulcan l-a ales, în calitate de viceprimar al localității, pe consilierul local social-democrat Pompiliu Barbu. Aceste îi succede în funcție lui Cristian Merișanu, care a decis să demisioneze, atât din funcția de viceprimar cât și din cea de membru al PSD, la începutul acestei luni. Pentru alegerea noului viceprimar, Consiliul local...
Program special dedicat seniorilor la ghișeele CAR Parîngul IFN Petroșani
Chiar dacă recomandă în continuare celor care au altă posibilitate de a interacționa cu personalul angajat sau pentru a face diverse operațiuni financiare, echipa CAR Parîngul IFN Petroșani aduce la cunoștința membrilor săi că în continuare sunt bineveniți la sediile Casei de Ajutor Reciproc, care-și desfășoară activitatea în mod normal. = De asemenea, CAR Parîngul...
Polițiștii hunedoreni au aplicat 176 de sancțiuni în 24 de ore pentru nerespectarea restricțiilor de circulație prevăzute de Ordonanța Militară nr. 3
Din informațiile primite de la D.S.P. Hunedoara, astăzi, 27 martie 2020, la ora 10,00 în judeţul Hunedoara situația privind evoluția crizei epidemiologice, este următoarea: Persoane aflate în izolare = 2.151 Persoane aflate în carantină = 133 Potrivit unei informări a Instituției Prefectului județului Hunedoara, în ultimele 24 de ore, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean...
Primarul Lucian Resmeriță avertizează că numărul angajaților din Lupeni a scăzut cu peste 30%
Premierul Ludovic Orban declara, recent, la Guvern că, pe fondul crizei epidemiologice care afectează și România, pe lângă obiectivul fundamental de a diminua la maxim posibil răspândirea virusului, guvernul are misiunea de bază de a asigura funcţionarea economiei. ”Trebuie să avem grijă de persoanele afectate direct prin restricţiile emise prin ordonanţa militară, de cele afectate...
Unitățile medicale din județul Hunedoara au fost redefinite
Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a emis astăzi un ordin prin care Spitalul Județean de Urgență Deva este transformat în unitate medicală care va prelua pacienții cu „COVID-19”. De asemenea, în ordin se precizează că devin „spitale de suport” unităţile medicale din Hunedoara, Petroşani, Haţeg, Orăştie, Brad, Lupeni, Vulcan, Zam şi Simeria precum şi sanatoriile...
Peste 500 de elevi la proba de calificare online a concursului de matematică „Valeriu Alaci”
Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, rămâne una dintre cele mai îndrăgite competiții adresate liceenilor. O dovadă în acest sens o constituie faptul că, în ciuda situației de criză și a faptului că nu mai sunt prezenți la școală, peste 500 de elevi au participat miercuri, 25 martie 2020, între...
AJOF Hunedoara își mută întreaga activitate de relații cu publicul în on-line
În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii şi protectiei sociale nr. 721 din 25.03.2020, pe perioada stării de urgenţă, în Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara accesul persoanelor cu vârsta de peste 65 ani este interzis. Pe toată perioada stării de urgenţă AJOFM Hunedoara îşi va desfăşura activitatea de relaţii cu publicul doar...
Noi modele de adeverințe și declarații necesare pentru părăsirea motivată a domiciliului
Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noile modele actualizate ale declarației pe proprie răspundere necesar pentru cei care părăsesc domiciliul în perioada de derulare a stării de urgență medicală, respectiv noul model de adeverință de serviciu. Acestea au fost simplificate în privința datelor care necesită a fi completate. Documentul poate fi redactat/completat de pe...
TEL VERDE pentru ajutorarea persoanelor vârstnice din municipiul Deva
Primăria Deva deschide vineri, 27 martie, începând cu ora 12:00, o linie telefonică TEL VERDE, la care persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste, cu posibilităţi materiale reduse, pot apela pentru a solicita GRATUIT sprijin pentru procurarea de alimente şi bunuri de strictă necesitate, precum şi medicamente pe bază de prescripţie medicală (reţetă)....
Echipamente de protecție primite de România din Coreea de Sud, ajung și în județul Hunedoara
În județul Hunedoara ajung astăzi 1.380 de combinezoane de protecție, 30 de litri de dezinfectant de nivel înalt a suprafețelor și instrumentarului și 2 filtre pentru camerele de izolare de transport cu presiune negativă. Echipamentele de protecție vor ajunge la personalul din județul Hunedoara, medical și non-medical, care asigură asistență medicală de specialitate, primul ajutor...
COVID-19 / Noul bilanț al coronavirus în România: 1029 cazuri confirmate și 17 decese
Potrivit celei mai noi informări prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 28 la București, 6 la...
Primarul Petroșaniului renunță la finanțările ONG-urilor și la ”Zilele Municipiului”, banii urmând să fie redirecționați către spital și asistență socială
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi informează că a decis să retragă de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local, programată pentru finalul acestei luni, proiectul de Hotărâre privind aprobarea ”Ghidului de eligibilitate pentru elaborarea și prezentarea proiectului în vederea atribuirii de contracte de finanțare nerambursabilă din bugetul local al municipiului Petroșani – domeniul...
Consiliul județean Hunedoara ia noi măsuri pentru susținerea luptei cu COVID-19
Conducerea Consiliului Județean Hunedoara, a avut joi, 26 martie, la sediul din Deva, o întâlnire cu managerii unităților medicale aflate în subordine, scopul principal fiind analiza problemelor cu care se confruntă unitățile medicale în contextul luptei împotriva extinderii pandemiei COVID-19. La întâlnire au participat președintele CJ Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, administratorul public al județului Hunedoara,...
Scriitorul Valeriu Butulescu a fost ales membru titular al Cercului Aforistic de la Belgrad
Chiar și în vreme de criză (sau mai ales în vreme de criză!) oamenilor de certă valoare artistică li se acordă privilegii culturale pe măsură. Un exemplu edificator menit să certifice acest lucru este și informația care vine din Serbia unde, în aceste zile, scriitorul petroșenean Valeriu Butulescu fost ales membru titular al Cercului Aforistic...
Voluntari ai Clubului Lions din Deva fac cumpărături persoanelor aflate în izolare la domiciliu
La inițiativa cluburilor Lions Deva Sarmizegetusa și Lions Deva Decebal, a fost creat un grup de voluntari care să ajute, în perioada de izolare la domiciliu, persoanele care nu pot merge la cumpărături pentru produse alimentare sau medicamente. Echipa de voluntari, care până acum are cca 100 membri, este gata să răspundă nevoilor locuitorilor din...
Primăria orașului Petrila / Informații privind taxele și impozitele locale
În contextul actual de prevenire a infestării persoanelor cu virusul Covid-19 (coronavirus), activitatea cu publicul este suspendată, urmând ca funcție de evoluția situației să fie anunțate alte decizii. Totodată vă aducem la cunoştinţă următoarele: • termenele de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi facilităţile oferite la plata anticipată a acestora au fost decalate...
Secția de oncologie a Spitalului Județean Deva a intrat în carantină
Miercuri, 25 martie 2020, conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva a dispus intrarea în carantină a Secției de Oncologie după ce cadre medicale au fost depistate pozitiv la testul COVID-19. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Deva, dr. Daniel Roșca, „secția a intrat în carantină și urmează să se efectueze activitatea de...
Documentele pentru șomajul tehnic se depun la AJOFM Hunedoara prin e-mail
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara anunță că, pe durata stării de urgență, pune la dispoziția agenților economici care doresc să obțină informații privind șomajul tehnic următoarele numere de telefon: 0254.216.151 și 0755.999.908, precum și adresa de e-mail: hunedoara@anofm.gov.ro Aceste coordonate de contact sunt destinate exclusiv obținerii de informații și transmiterii documentelor pentru acordarea șomajului tehnic. Pentru...
Măsurile de combatere a răspândiri coronavirus reconfirmate în CLSU Uricani
Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a reunit din nou miercuri, 25 martie 2020, la convocarea primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, concluzia principală a discuțiilor fiind aceea că toate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii CORONAVIRUS-ului dispuse la ședințele anterioare se mențin în continuare pe raza acestei localități. Primarul Dănuț Buhăescu informează că principala măsură dispusă...
Primăria Lupeni acordă sprijin gratuit persoanelor cu vârstă de peste 65 de ani fără susţinători
În contextul celor mai noi decizii luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență în mod special în ceea ce privește restricțiile de circulație pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, la nivelul Primăriei municipiului Lupeni a fost instituită, din dispoziția primarului Lucian Resmeriță, o comisie specială având ca scop acordarea de...
Prioritate la farmaciile hunedorene, între orele 11,00-13,00, pentru cei cu vârsta de peste 65 de ani
Potrivit unei decizii a prefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, începând cu data de 25 martie 2020, în farmaciile de pe raza judeţului, în intervalul orar 11.00 – 13.00, vor fi servite numai persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani. Aceste persoane trebuie să prezinte farmacistului declaraţia pe propria răspundere, completată în prealabil. Măsura...
Consiliul județean Hunedoara / Comunicat de presă
Am constatat cu îngrijorare, dar și cu mâhnire, că actualul context pandemic este folosit de anumite persoane publice a căror grijă în această perioadă se rezumă la propria imagine, credibilitate, autoritate. Declarațiile și afirmațiile iresponsabile apărute în spațiul public nu fac decât să slăbească încrederea cetățenilor în autoritățile statului, motiv pentru care condamnăm cu fermitate...
COVID-19 / România se apropie de pragul de 1000 de persoane infectate
Grupul de Comunicare Strategică a făcut publice noi informații privind evoluția COVID-19 îmn România. Astfel, până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București,...
Consiliul Județean Hunedoara își propune să susțină financiar primăriile vulnerabile în contextul pandemiei COVID-19
Consiliul Județean Hunedoara analizează în regim de urgență posibilitatea alocării de fonduri unităților administrativ-teritoriale vulnerabile, pentru asigurarea hranei persoanelor izolate la domiciliu și pentru achiziția de echipamente și produse specifice activităților de dezinfecție. Având în vedere că, până astăzi, nu au fost alocate fondurile necesare așa cum este specificat în Anexa 1 a Decretului nr....
Modele de adeverințe și declarații necesare pentru părăsirea domiciliului în contextul Ordonanței Militare 2 și 3
Potrivit prevederilor din Ordonanțele Militare nr. 2 și 3, cetățenii care nu se află în situație de izolare sau carantină, pot părăsi locuința de domiciliu doar cu adeverință permanentă din partea angajatorului (pentru deplasarea în interes de serviciu) sau cu declarație pe propria răspundere, pentru deplasările urgente în interes personal. Iată care sunt modelele pentru...
Ce prevede Ordonanța militară nr. 3 instituită de Ministerul Afacerilor Interne începând din 25 martie
Ministerul Afacerilor Interne a dat publicității textul Ordonanței militare nr. 3, instituită începând cu data de 25 martie 2020 pe tot teritoriul României, în vederea protejării populației de răspândirea noului coronavirus. Vă prezentăm integral textul Ordonanței. Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții: a) deplasarea în interes profesional,...
”De Bunavestire” / O poezie de Dorel Neamțu
Care-i Steaua care-mi scrie ? Este EA. BUNAVESTIRE ! Ce-a adus lumii-ÎMPĂRATUL Și în cer are PALATUL Unde ninge mai întâi ? La copii la căpătâi ! Și la mame-n părul alb Cântec lin, divin și dalb Unde ploua din senin ? Unde rândunele vin ! Și din zbor își fac un cuib Și-apoi pleacă...
Profesorul uricănean Ilie Pârvan numit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara
Potrivit unui ordin al ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, începând cu data de 25 martie 2020, la conducerea Inspectoratului Școlar Județean a fost numit, cu delegație, profesorul Ilie Pârvan. Tot cu aceeași dată, este eliberată din această funcție prof.dr. Maria Ștefănie, după cer contractul său de management expiră la această dată. Ilie Pârvan este...
Așa îți slăbești sistemul imunitar! Ce să NU faci dacă vrei să rămâi sănătos!
Făcând referire la epidemia de gripă și pandemia de coronavirus, medicii reamintesc încă o dată cât de important este un sistem imunitar sănătos. Cu toate că acesta nu te poate proteja de absolut toți germenii și virusurile, există câțiva pași pe care îi poți face pentru a-l ajuta să fie mai puternic. Elementele de bază,...
Noi verificări ale primarului Vasile Jurca la agenții economici din orașul Petrila
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, a făcut marți, 24 martie, noi verificări la magazinele alimentare din localitate pentru a verifica, pe de o parte, modul în care sunt respectate regulile de igienă și recomandările privind evitarea riscului de răspândire a noului coronavirus, iar pe pe de altă parte, modul în care sunt aprovizionate cu cele...
Universitatea Politehnică din Timișoara organizează on line concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”
Elevi din 13 județe s-au înscris și anul acesta la Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”, ediția a VI-a. Prin urmare, Universitatea Politehnica Timișoara a hotărât să organizeze etapa online a concursului pentru a veni în întâmpinarea tinerilor liceeni care doresc să își testeze cunoștințele la matematică. Concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII din...
Președintele Iohannis anunță generalizarea restricțiilor de circulație în România
”Ceea ce a fost recomandare până acum, devine începând de miercuri, 25 martie, obligație !” a anunțat Președintele României, Klaus Ioahannis, cu referire la setul de măsuri adoptate astăzi pentru combaterea coronavirului, împreună cu premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela, ministrul Sănătății Victor Costache și ministrul Apărării Nicolae Ciucă. ”Am evaluat situația care devine...
Telemunca devine opțiune și pentru angajații Consiliului Județean Hunedoara
Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Andronache, a semnat Dispoziția privind instituirea unor măsuri referitoare la desfășurarea activității angajaților Consiliului Județean Hunedoara, în scopul prevenirii răspândirii noului tip de Coronavirus. Concret, este vorba despre reglementarea activității în regim de telemuncă pentru angajații instituției. Angajații care optează pentru telemuncă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să semneze Angajamentul...
COVID-19 / Bilanțul oficial la data de 24 martie 2020
Potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una...
Senatorul Cristian Resmeriță cere conducerii CEH să respecte drepturile salariale ale minerilor
Potrivit unui document transmis de conducerea Complexului Energetic Hunedoara către Sindicatul Muntele, începând cu această lună, pe fondul crizei generate de epidemia de coronavirus și al valorii mici a prețului la energie de pe piața românească, salariații CEH ar putea să se confrunte cu amânarea sau, după caz, chiar pierderea unor drepturi de natură financiară....
Dr. Claudiu Antal numit coordonator al unităților sanitare din județul Hunedoara
Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a decis printr-un ordin semnat marți, 24 martie 2020, ca dr. Antal Claudiu-Florian să asigure coordonarea integrată a măsurilor ce trebuie luate la nivelul tuturor unităţilor sanitare din sistemul public din judeţul Hunedoara. ”Dr. Claudiu Antal este directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva şi va asigura, începând de...
CAR Unirea IFN și-a redeschis activitatea directă de relații cu publicul
Începând cu data de 23 martie 2020, centrele de relații cu publicul ale CAR Unirea IFN din Valea Jiului, de la Petroșani și Vulcan, și-au redeschis activitatea. Chiar și așa, din cauza pericolului cauzat de criza epidemiologică, au fost stabilite o serie de reguli pentru activitatea directă cu publicul. Astfel, la ghișeu este permisă prezența doar...
Deszăpezire și dezinfecție, cu toate forțele, la Uricani
Autoritățile locale din orașul Uricani au abordat cu întreaga responsabilitate lupta împotriva virusului COVID-19, căreia i s-a adăugat, începând din noaptea zilei de 22 martie, și lupta cu zăpada, revenită surprinzător și, mai ales, consistent pe străzile din orașul de la capătul de vest al Văii Jiului. Încă de la primele ore a dimineții de...