Venit în PSD, în urmă cu 3 ani, odată cu valul de tineri care s-au alăturat acestei organizații politice în alegerile locale parțiale care l-au adus la cârma administrației locale pe tânărul primar Lucian Resmeriță, Alin Gorgan a avut de la bun început încredere că promisiunile făcute de cel mai tânăr primar de municipiu din România vor fi onorate fără doar și poate. ”Eu am știu de la bun început, am avut încredere că Lucian Resmeriță va fi un primar bun pentru municipiul Lupeni. Este un exemplu pentru toți, dar mai ales pentru noi, cei tineri așa cum este un exemplu pentru PSD, atât în ceea ce privește activitatea lui politică, dar mai ales activitatea lui din administrația publică. De aceea suntem lângă el, îl urmăm și-l susținem în tot ceea ce face, iar la fel ca noi, majoritatea cetățenilor din Lupeni au aceeași atitudine”, spune Alin Gorgan.
În opinia acestuia, interesul primarului Lucian Resmeriță pentru tot ceea ce ține de extinderea și modernizarea infrastructurii publice ce definesc titlul unui municipiu, s-a concretizat în tot atâtea măsuri concrete luate în acești ani. În plus, Alin Gorgan, locuitor al cartierului Ștefan din Lupeni, pe care a fost chemat de către echipa PSD Lupeni să-i reprezinte și în viitorul Consiliul local, apreciază că în ultimii ani, atât promisiunile liderului PSD Cristian Resmeriță, cât și ale primarului Lucian Resmeriță făcute locuitorilor din acest vechi și important cartier al Lupeniului au fost onorate. ”Noi, cei din Ștefan, ne-am convins și apreciem faptul că atât Cristian Resmeriță, cât și Lucian Resmeriță s-au ținut de cuvânt în ceea ce le-au promis cetățenilor din acest cartier. Practic, tot ceea ce noi, cei din Ștefan, ne-am dorit, se îndeplinește ! Apă, canalizare, drumuri asfaltate, scările de acces reabilitate, un teren de sport și un parc pentru copii și vârstnici sunt tot atâtea lucruri pe care ni le-am dorit și pe care le avem sau, în curând, le vom avea în cartierul Ștefan. De aceea suntem de partea celor care au făcut posibile toate acestea. Nădăjduim și avem încredere că, în următorul mandat al primarului Lucian Resmeriță și al echipei PSD de la Primărie și Consiliul local, vom reuși să aducem și gazul metan în acest cartier”, ne-a mai spus Alin Gorgan, primul locuitor al cartierului Ștefan prezent pe o listă de consilieri locali.
Om de încredere, respectat de cetățenii acestui cartier, Alin Gorgan își propune acum ca, la cei 38 de ani ai săi, așa cum prin muncă și-a câștigat respectul ortacilor săi de la Mina Vulcan (unde lucrează ca miner) să se bucure și de încrederea concetățenilor săi, împreună cu tânăra, dar ambițioasa echipă a PSD Lupeni, în alegerile care bat la ușă.