În fiecare an, la 40 de zile de la Paște, eroii care au căzut pe front, în marile războaie mondiale ale secolului trecut, pentru țară și pentru popor, sunt omagiați și de comunitatea petrileană. La fel s-a întâmplat și anul acesta la Petrila, acolo unde reprezentanții Administrației Publice Locale, cetățeni ai orașului dar și numeroși copii și tineri care, laolaltă, duc mai departe cu onoare și responsabilitate, cultul eroilor, s-au adunat în fața Troiței ridicate la Lonea în cinstea eroilor.
După datina creștină, în această zi, în care în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului, a fost oficiat un Te Deum în memoria eroilor de către un sobor de preoți ortodocși de la parohiile din orașul Petrila.
Primarului orașului Petrila, Vasile Jurca i-a revenit și de această dată nobila misiune de a le vorbi celor prezenți despre însemnătatea evenimentului. ”În această zi de Sfântă Sărbătoare a Înălțării Domnului, ne aplecăm cu credință și recunoștință asupra celor care s-au jertfit pentru libertatea și integritatea statului român. Este ziua care trebuie să inspire tot neamul românesc la pace, la dragoste şi la bună învoire unii cu alţii. Este unul din acele momente în care oamenii trebuie să uite de lucrurile care deosebesc şi să trăiască sentimentul nobil al lucrurilor care ne unesc. Istoria ne arată că acești eroi, în momentele grele și hotărâtoare ale națiunii noastre, și-au sacrificat viața pentru ca generațiile viitoare să trăiască într-o țară independentă și liberă. Fără ei, România nu ar mai fi fost ceea ce este în prezent, adică parte din cele mai importante organisme europene și mondiale…”, a punctat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Sărbătoarea Zilei Eroilor de la Petrila s-a bucurat și de un emoționant spectacol artistic susținut de elevi ai unităților de învățământ din oraș, care au recitat frumoase versuri și au intonat cântece patriotice.
Punctul final al acestei memorabile zile de sărbătoare de la Petrila a fost consemnat de ceremonialul depunerii de coroane de flori din partea autorităților publice locale, a partidelor politice, instituțiilor publice de pe raza localității etc.