Lucrări araținând unui număr de 23 de artiști, cu toții membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Alba Iulia, au fost prezentate la Petroșani, în cadrul unui vernisaj expozițional găzduit de eleganta galerie de artă de la Castelul Ianza, joi, 9 septembrie 2021.
Iubitorii de artă din Valea Jiului au putut admira aici o serie de lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă, semnate de artiști precum: Crinela Antonescu, Livia Bar, Bianca Bogdan, Ioan Bogdan, Daniel Bordeu, Daniela Burnete, Cătălin Cioancă, Dan Crecan, Antonela Giurgiu, Mircea Iepure, Ana Jilinschi, Ștefan Lipot, Eugen Macinic, Floare Muntean, Dana Ortelecan, Ana Pantea, Angela Petruța, Cristina Pop, Alexandru Rădulescu, Adelina Sasu, Aurel Sârbu, Diana Țuculescu și Gheorghe Urdea.
Ca de fiecare dată, evenimentul expozițional realizat cu sprijinul exclusiv al Fundației Ianza Art Inter-Cultural, condusă de artistul Cristian Sergiu Ianza, s-a bucurat de prezența iubitorilor artei de calitate care au avut astfel ocazia de a vizualiza o seamă de lucrări deosebit de valoroase, expuse pe simezele galeriei de artă din Petroșani.
Cristian Ianza își exprimă speranța că acest prim eveniment expozițional, după mai bine de un an și jumătate de când pandemia a închis șirul evenimentelor publice și la această galerie de artă, este doar începutul unui lung șir de evenimente cultural-artistice care vor fi găzduite aici în perioada următoare.