Zestrea instituțiilor publice din domeniul educației s-a îmbogățit, din aceste zile, cu încă un obiectiv de mare importanță pus la dispoziția elevilor din orașul Petrila, odată cu finalizarea lucrărilor la noul Bazin de înot al orașului Petrila. Acesta a fost recepționat, la finalul săptămânii, evenimentul fiind marcat și de o prezentare publică la care au participat primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, viceprimarul Marius Heljiu, directorul tehnic al Primăriei Petrila, Florin Donisă, o parte din membri ai Consiliului local, ai funcționarilor publici, directori ai instituțiilor locale de învățământ, mass-media.
Pentru primarul orașului Petrila, Vasile Jurca finalizarea acestui obiectiv de investiții este cu atât mai importantă cu cât acesta este primul obiectiv major asumat la debutul primului său mandat de primar. Acesta amintește că demersurile pentru această investiție au început încă din anul 2016, pentru ca în 2018 să fie semnat contractul de finanțare cu CNI, iar acum, după mai bine de patru ani, această investiție este finalizată, urmând ca după obținerea autorizațiilor de funcționare și completarea organigramei de personal, bazinul de înot de la Petrila să fie complet operațional. ”Eu sunt foarte bucuros că am reușit să finalizăm cu succes acest proiect, mai ales pentru că este primul pe care l-am depus în calitate de primar al orașului Petrila și face parte din obiectivele mele asumate în fața cetățenilor orașului Petrila, cărora le-am promis că vom avea din nou un bazin didactic pentru înot în orașul nostru. E drept că a trecut ceva timp până am reușit să ducem la bun sfârșit acest proiect, dar acum avem cu toții motive de bucurie și de mândrie. Le mulțumesc consilierilor locali ai orașului Petrila care au susținut acest proiect, mulțumesc celor de la Compania Națională de Investiții pentru că au dat curs proiectului nostru și au aprobat finanțarea construcției unui bazin de înot în orașul Petrila și, desigur le mulțumesc petrilenilor, care au făcut propunerea de a include în programul meu realizarea acestui obiectiv. Acest bazin va avea un rol foarte important în dezvoltarea armonioasă a copiilor din orașul Petrila, cărora le este destinat în primul rând, dar și cetățenilor care vor putea folosi acest bazin, în afara programului școlar”, a declarat primarul Vasile Jurca.
Amplasat în imediata vecinătate a Școlii gimnaziale nr. 5 din cartierul 8 Martie al orașului Petrila, noul bazin didactic va permite includerea în programa școlară, la disciplina educație fizică, și ore pentru învățarea și practicarea înotului, la care vor putea participa, opțional, toți elevii de la cele 12 unități de învățământ primar, gimnazial și liceal din orașul Petrila, așa cum a remarcat de altfel, la festivitatea de deschidere, și prof. Ana Doda, director adjunct al Colegiului ”Constantin Brâncuși” din localitate. ”Având această bază didactică atât de frumoasă și de modernă, îi punem pe copii să practice înotul în cadrul orelor de sport sau a celor opționale, care vor fi propuse în curricula școlii în programa de anul viitor. Mă bucur că în orașul Petrila se mai construiesc și astfel de clădiri, că se fac astfel de investiții, care își aduc contribuția la dezvoltarea armonioasă a copiilor și sunt convinsă că ei se vor bucura și se vor delecta aici cu foarte mare plăcere, descoperind în același timp pasiunea pentru sporturile acvatice”, spune prof. Ana Doda.
Primarul orașului Petrila este, la rândul său convins că acest obiectiv va fi unul de mare interes pentru copiii din Petrila care, după cum a dezvăluit acesta, l-au chestionat în mod constant, în ultimii ani, pe toată durata lucrărilor, despre momentul în care acesta va fi inaugurat și despre cum vor putea să-l folosească. ”Acum suntem în momentul în care putem spune că mai avem doar câțiva pași ce țin de operaționalizarea activității Bazinului didactic. În sensul în care este deja deplin funcțional, însă pentru a-l putea deschide mai trebuie să obținem avizele de la DSP, ISU și alte entități similare, mai trebuie să angajăm personalul de deservire, să întocmim și să aprobăm în Consiliul local un Regulament de funcționare și un plan tarifar pentru utilizarea bazinului în afara programului școlar. Estimez că toți acești pași îi vom putea finaliza până la sfârșitul anului 2021, începutul anului 2022, când se va deschide oficial bazinul de înot. Cert este că elevii din orașul Petrila vor putea începe aici orele de înot, din semestrul al doilea al anului școlar”, a declarat primarul Vasile Jurca.
În acest scop, bazinul va avea în structura de personal și un salvamar, dar și instructori de înot iar, în plus, profesorii de educație fizică de la unitățile școlare vor coordona activitatea elevilor la acest bazin. În opinia prof. Coculeana Zorilă, directorul Școlii Generale nr.1 Petrila, bazinul va oferi nu doar o altă formă atractivă și utilă de practicare a sportului pentru copii, ci poate deschide chiar drumul acestora spre performanță în disciplinele sportive specifice unei astfel de baze sportive. ”Este cât se poate de clar faptul că este un beneficiu foarte mare pentru orașul Petrila, pentru copiii orașului Petrila, faptul că vom avea la dispoziție acest bazin didactic. Este cred cea mai mare bucurie pentru copiii dornici de a practica și un altfel de sport decât acela de a alerga după o minge sau de a sări o coardă. Mai mult, acest bazin le va permite copiilor să învețe să înoate și, de ce nu?, pentru unii va fi poate începutul unui drum spre performanță în disciplinele sportive specifice”, afirmă Coculeana Zorilă, directorul Școlii Generale nr.1 Petrila.
Directorul tehnic al Primăriei orașului Petrila, Florin Donisă, în administrarea directă a căruia se va afla acest obiectiv, arată că noul bazin de înot are o capacitate de 65 de locuri, cu tot ceea ce înseamnă spații anexă acestuia (dușuri, băi, vestiare, etc.) dotate corespunzător, la cele mai noi standarde de calitate în domeniu. ”Atât clădirea și bazinul, cât și tot ceea ce ține de infrastructura necesară unui astfel de bazin, corespund celor mai noi și înalte standarde de calitate. Bazinul este unul de dimensiuni olimpice având adâncimea crescătoare de la 1,20 m la 1,80 m. iar poate fi delimitat pe cinci culoare, pentru utilizare simultană. Avem de asemenea băi, toalete și vestiare cu instalații sanitare de cea mai bună calitate, iar noutatea este aceea că la noi există și dotări specifice care permit utilizarea bazinului chiar și pentru persoanele cu deficiențe fizice. Apa are o temperatură ce poate fi reglabilă, acum este programată la 26 de grade, iar toată instalația este automatizată, atât în ceea ce privește monitorizarea, cât și în ceea ce privește întreținerea și calitatea apei din bazin. Avem chiar și un robot care curăță, pe timpul nopții, bazinul. În plus, avem și o instalație de climatizare care permite să avem sub control ambientul din spațiile utile ale bazinului”, explică Florin Donisă.
În acest scop, dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber în spațiile interioare ale bazinului și care confirmă toate aceste lucruri, spațiile tehnice care asigură întregul mecanism de funcționare al acestora este unul care, în opinia lui Florin Donisă, este ca o uzină performantă, complet automatizată, la standardele celor mai noi inovații tehnologice în acest domeniu. ”Întreaga instalație tehnică este o adevărată bijuterie inginerească și se vede că proiectul bazinelor de înot realizare în cadrul programului național derulat de CNI este unul de generație nouă. Apreciabil este și efortul constructorului care a făcut o treabă de calitate la acest obiectiv, care este unul de real folos pentru comunitatea petrileană și sunt convins că va fi utilizat ca atare”, mai spune Florin Donisă.
Important de precizat este faptul că, pentru realizarea acestei investiții, fondurile au fost puse la dispoziție de către CNI, autoritățile locale punând la dispoziție terenul și suportând doar cheltuielile pentru racordarea la utilități (apă, canalizare, gaz, energie electrică).
Primarul orașului Petrila este convins că noul bazin de înot al orașului Petrila va fi un punct de interes pentru foarte mulți cetățeni ai orașului Petrila. Primarul Vasile Jurca dă asigurări că bazinul va fi deschis pentru elevi începând cu luna ianuarie, dar vestea și mai bună este că pentru publicul larg, acesta va putea fi deschis poate chiar în cursul lunii decembrie, urmând ca din ianuarie să fie găsite soluții pentru configurarea unui program de acces (inclusiv în week-end) care să permită tuturor celor care doresc să vină aici, să o poată face fără probleme.
Bazinul de înot de la Petrila este al doilea de acest fel din Valea Jiului, după cel de la Petroșani, iar CNI are în derulare alte două proiecte similare, la Vulcan și Lupeni.