Vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă și din stațiunea hunedoreană Râușor. Aici a nins mult în ultimele zile iar stratul de zăpadă atinge acum grosimea de 40 de cm. Acest lucru este ideal pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Prin urmare, administratorii singurei pârtii de schi amenajate în Zona de dezvoltare durabilă, cu infrastructură turistică din Parcul Național Retezat, anunță deschiderea sezonului de schi pe pârtia de la Râușor, din data de 17 decembrie 2021.
De asemenea, pentru cei pasionați de schiul de tură, cadrul natural de aici oferă multiple variante de practicare a acestei activități.
Complexul Turistic Râușor, situat la o altitudine de 1200 m se află la circa 30 de kilometri de oraşul Haţeg, iar accesul spre staţiune este posibil de pe Drumul Naţional 68 Haţeg – Caransebeş, prin comuna Râu de Mori.