Umanitate prin solidaritate în echipa social-democraților din Lupeni

Home Politică Umanitate prin solidaritate în echipa social-democraților din Lupeni
Umanitate prin solidaritate în echipa social-democraților din Lupeni

Membri ai Organizației Municipale din Lupeni a Partidului Social Democrat au răspuns chemării liderului lor, senatorul Cristian Resmeriță, de a manifesta spirit de solidaritate în derularea unui proiect umanitar prin care, mai mulți oameni de bine și-au unit forțele pentru refacerea locuințelor care au fost distruse în urma unui incendiu care a avut loc, la începutul acestei luni în cartierul Ștefan, lăsând practic pe drumuri mai multe familii nevoiașe, cu copii.

O nouă transă de bani a fost înmânată celor care transpun în practică acest proiect umanitar, după ce la sediul Organizației PSD Lupeni au fost colectați alte 3.500 de lei. Banii provin din donații făcute de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, de viceprimarul Iacob Mesaroș, care au oferit sume considerabile, dar și de alți membri ai PSD Lupeni, dintre care amintim aici, spre exemplu, pe Valentina Oancea, care deși este pensionară, a oferit pentru acest scop nobil suma de 500 de lei.

Aceasta este a treia donație făcută de membri PSD Lupeni în contul acestei acțiuni umanitare, suma totală oferită depășind 10.000 de lei și constituind donația cu cea mai mare valoare depusă în cadrul acestui proiect, la care au subscris și alte persoane cu suflet care au dorit să ajute. Cu fondurile astfel adunate, deja au fost făcute lucrările cele mai importante care repun în siguranță cele două case cu câte două locuințe, pentru care a fost finalizată reconstrucția acoperișului și a zidăriei.

Senatorul Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni apreciază demersul făcut de colegii săi care s-au implicat în acest act umanitar, arătând că aceștia acționează realmente în cel mai pur spirit al social-democrației, întotdeauna pentru oameni și le transmite mulțumiri tuturor celor care au subscris, cu solidaritate, acestui demers umanitar.

Aceasta nu este singura acțiune de acest fel derulată de echipa social-democraților din Lupeni care s-au mai implicat în finalizarea cu succes a reconstrucției, mobilării și dotării cu echipamente electrocasnice a unei alte case din cartierul Ștefan care a fost distrusă de un incendiu, în același cartier Ștefan, în cursul anului trecut, făcând posibilă revenirea în domiciliu a unei familii cu cinci copii în condiții optime.