”Cupa Parângul” la gimnastică aerobică, la Petroșani

Home Stiri la zi ”Cupa Parângul” la gimnastică aerobică, la Petroșani
”Cupa Parângul” la gimnastică aerobică, la Petroșani

Sala Polivalentă din Petroșani este gazda celei de-a XV-a ediții a concursul național de gimnastică aerobică dotat cu ”Cupa Parâng”. Evenimentul, organizat de Clubul Copiilor Valea Jiului – sediul central Petroșani, Primăria municipiului Petroșani și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara este unul dintre cele mai prestigioase competiții de acest fel din țara noastră.

Desfășurat pe mai multe categorii de vârstă și probe de concurs, competiția aduce în atenție nu mai puțin de 11 loturi de sportivi din cadrul Cluburilor copiilor și Palatelor copiilor din întreaga țară, care-și vor disputa trofeul ”Cupa Parâng” la gimnastică aerobică. Astfel, potrivit prof. Adriana Popa, coordonatorul acestei competiții, și-au anunțat participarea la Petroșani următoarele echipe:

  • Palatul Copiilor Arad;
  • Clubul copiilor Bălan;
  • Palatul Național al Copiilor București;
  • AS Fitgym Miercurea Ciuc;
  • AS Gymteam Arad;
  • Clubul copiilor Sector 1 București;
  • Palatul Copiilor Iași;
  • Palatul Copiilor Oradea 1;
  • Palatul Copiilor Oradea 2;
  • AS Milenium Art Giurgiu;
  • Clubul copiilor Valea Jiului Petroșani.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 mai 2022 ora 10,00 la Sala Polivalentă din Petroșani.