Proiect pentru o nouă etapă majoră de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor

Home Reportaj Proiect pentru o nouă etapă majoră de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor
Proiect pentru o nouă etapă majoră de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor

Primăria municipiului Hunedoara face, în continuare, demersuri pentru conservarea şi restaurarea celui mai important obiectiv turistic al județului, Muzeul Castelul Corvinilor. În acest scop, Consiliul Local Hunedoara a aprobat documentaţia necesară depunerii unui nou proiect în valoare de aproximativ 6,6 milioane de euro (cu TVA), finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În cadrul acestui nou proiect, se vor realiza ample lucrări de consolidare şi restaurare a mai multor zone ale Castelului, arii sau spaţii care nu au putut fi incluse în proiectul de 5 milioane de euro aflat acum la faza lucrărilor efective.

Lucrările de restaurare din cadrul noului proiect vizează, printre altele: frescele exterioare de pe Turnul Buzdugan, Turnul Vechi de Poartă şi Turnul Pustiu şi frescele din interiorul Sălii Dietei, Bucătăriei Nobiliare, Capela, Galeria Suspendată, faţada Capelei – elemente de valoare artistică şi istorică excepţională. Frescele de pe zidul Camerei de Aur, dispărute astăzi, care cuprindeau o galerie cu blazoane, inclusiv cel al Corvinilor, vor fi repictate, în condițiile în care există deja o temeinică documentație istorică și fotografică. De asemenea, se va înlocui pardoseala din Sala Cavalerilor cu una nouă, identică cu cea existentă, şi se va avea în vedere refacerea podurilor de acces de peste şanţul sec şi peste pârâul Zlaşti, lucrări ce constau în consolidarea stâlpilor care sunt degradaţi, integrarea lor arhitecturală cu restul ansamblului şi protejarea bazei stâlpului aflat în albia inferioară a pârâului Zlaşti.

Proiectul mai cuprinde, printre altele, executarea termoizolaţiilor la bolţile Castelului, instalarea unui sistem de supraveghere video în întreg edificiul, deschiderea accesului la primul etaj al Turnului Toboşarilor şi la primul etaj al Turnului Capistrano, precum şi refacerea etajului Aripii Zolyomi.

„Castelul Corvinilor este, fără îndoială, cel mai important obiectiv turistic din județ și principalul motor economic al zonei. Am mai spus-o, în repetate rânduri, că nu ne vom rezuma doar la acel proiect de 5 milioane de euro şi tocmai de aceea ne-am dorit să obținem o finanțare suplimentară și pentru lucrări de restaurare și conservare în zone ale edificiului care nu au putut fi cuprinse în actualul proiect. Astfel că, treptat, Castelul va putea fi redescoperit aproape în întregime de toţi cei care aleg să îi treacă pragul, iar numărul lor, după cum se ştie, creşte vertiginos în ultima perioadă, post-pandemică. Lucru care nu ne face decât să fim mândri că avem în administrare motorul principal al turismului din judeţul Hunedoara”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Acesta a arătat că administraţia locală de la Hunedoara elaborează şi alte proiecte pe fonduri europene, care vizează restaurarea și valorificarea turistică a Curții Husarilor, realizarea unui parc tematic în imediata apropiere a Castelului, respectiv înființarea unui muzeu etnografic în zona aflată între Casa Breslelor și strada Voinii.