Peste 1000 de sportivi și însoțitori ai acestora, de la cluburi sportive de juniori din întreaga țară au răspuns și anul acesta invitației lansate de CS Sorii Juniors Lupeni și au fost prezenți la întrecerile sportive din cadrul celei de-a V-a ediții a ”Cupei Straja” la minifotbal. Între aceștia s-au numărat și fotbaliști ai unor...
Secretarul de stat Lucian Rus este noul lider al social-democraților din Deva
În seria alegerilor interne care au loc în această perioadă în organizațiile locale al PSD din județul Hunedoara, la finalul săptămânii precedente a fost și rândul social-democraților din municipiul Deva să-și aleagă un nou Președinte. În urma votului exprimat de delegații la Conferința de alegeri a PSD Deva, în funcția de președinte al acestei organizații...
Premiera „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU, în septembrie, la Sibiu
Scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu găzduiește, în luna septembrie, premiera spectacolului „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU. „MASS”, de Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica. Textul e o atentă examinare a durerii,...
Peste 150 de misiuni și intervenții ale salvatorilor hunedoreni în doar 72 de ore
La finalul săptămânii trecute, mai exact în ultimele 72 de ore, pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au desfășurat nu mai puțin de 150 de misiuni și intervenții, acționând în principal pentru acordarea de prim ajutor, stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor și asigurarea măsurilor pentru preîntâmpinarea declanșării incendiilor în urma evenimentelor rutiere. Dintre cele...
Restricții de apă marți, 23 august, la Petrila, pentru lucrări programate la rețele de apă potabilă
Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 23 august 2022, între orele 9,00-22,00 în orașul Petrila. Zonele afectate de aplicarea restricțiilor sunt păe străzile: G.Enescu, Horea, Closca, Crisan, Dealului, Doinei, Campului, Carpati, Biraoni, Burdesti, Cimpa, Valea...
Laurențiu Nistor, ferm în dezbaterile privind noile legi ale educației
La dezbaterea organizată luni, 22 august 2022 la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara privind modificările care se doresc a fi aduse legilor educației, au participat Ionel Lixandru și Antoneta Bolchiș, secretari de stat în Ministerul Educației, Lucian Rus, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Laurențiu Nistor, președintele CJH, Iuliu Winkler, europarlamentar, Natalia Intotero,...
Relații de parteneriat sub semnul normalității între Apa Serv Valea Jiului și beneficiarii serviciilor acesteia
Dincolo de unele puncte de vedere cu aspect critic exprimate îndeosebi pe rețelele de socializare, relația operatorului de servicii publice de alimentare cu apă potabilă și de canalizare din Valea Jiului cu beneficiarii săi se desfășoară sub semnul normalității și al corectitudinii. Acest aspect este semnalat chiar de către reprezentanții companiei Apa Serv, șeful Serviciului...
Primăria municipiului Vulcan / Anunț public
Primăria Municipiului Vulcan cu sediul în localitatea Vulcan, b-dul Mihai Viteazu, nr. 31, județul Hunedoara, anunță depunerea solicitării pentru eliberarea autorizației de mediu pentru obiectivul Punct colectare deșeuri voluminoase, situat în localitatea Vulcan, str. Avram Iancu, nr. 5, jud. Hunedoara. Informații se pot obține la sediul APM Hunedoara, din Deva, str. A. Vlaicu nr. 25,...