Peste 600 de copii din municipiul Vulcan sunt așteptați să participe la competițiile sportive din cadrul ediției din acest an a ”Nedeii Vulcănene”, manifestări cultural-artistice și sportive cu o tradiție de aproape o jumătate de secol în această localitate a Văii Jiului.
Și în acest an, sportul e rege la Nedeia Vulcăneană, după cum dă asigurări chiar primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu. ”Am pregătit un program de activități sportive pentru copiii, care se desfășoară pe parcursul întregii săptămâni, urmând ca la finalul acesteia, toți vulcănenii să fie invitați la spectacolele artistice. Desigur, am pregătit și premii pentru participanți și, mai ales, pentru câștigătorii de la competițiile sportive. Deja, luni i-am premiat pe copiii de la fotbal, iar celelalte competiții își așteaptă de miercuri, 24 august, competitorii”, a declarata primarul Cristian Merișanu.
În programul sportiv al Nedeii Vulcănene vor avea loc anul acesta competiții de fotbal, handbal, șah, karate, kempo, cross, ciclism și role.
Miercuri, 24 august, începând cu ora 9:00, copiii pasionați de ciclism, role și cros sunt așteptați la intrarea în Primărie pentru a se înscrie la aceste competiții sportive care vor avea loc pe Bulevardul Mihai Viteazu, în aceeași zi, începând cu ora 11. Toți copiii vor primii , medalii, diplome și cupe, iar cei de pe locurile I-IV și premii în bani.
Primarul municipiului Vulcan, Cristioan Merișanu a informat de asemenea că în aceastăî săptămână, la Salșa de sport a municipiului Vulcan se va desfășura și o competiție națională de handbal și tot la sala de sport vor avea loc demonstrații ale cluburilor sportive de karate, shoto-kan și kempo din municipiul Vulcan.