Zeci de copii și tineri din municipiul Vulcan, componenți al echipelor sportive care au participat la faza zonală a diverselor competiții sportive din acest an și s-au clasat pe podium au fost premiați, în cadrul unul eveniment organizat de Asociația ”Tinerii – Viitorul nostru” în cadrul unui eveniment prilejuit de marcarea ”Săptămânii europene a sportului”, care se desfășoară în perioada 23 – 30 septembrie 2022.
Evenimentul a avut loc la sala de sport a Școlii gimnaziale nr. 4 din Vulcan, cu sprijinul directorului acestei unități de învățământ, prof. Ecaterina Illyes.
Președintele Asociației ”Tinerii – Viitorul nostru”, Zoltan Mikloș apreciază că recompensarea tinerilor din municipiul Vulcan cu rezultate bune și foarte bune în diverse domenii de activitate extrașcolară este o misiune asumată cu plăcere de această organizație. ”Dacă în luna mai, cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului, asociația noastră a premiat tinerii cu rezultate deosebite la sporturile individuale, precum și pe cei cu rezultate deosebite în domeniul artistic, iată că acum a venit rândul sportivilor care practică un sport de echipă și care au obținut rezultate remarcabile la competițiile zonale din acest an, să fie recompensați pentru efortul și dăruirea lor. Ne bucurăm că un număr de 40 de tineri din municipiul Vulcan au primit astfel, diplome și premii dar mai ales recunoștința noastră și a îndrumătorilor lor, profesori și antrenori. Desigur, felicitări și mulțumiri din partea noastră și a întregii comunități merită și profesorii coordonatori ai acestor echipe sportive, pentru efortul și dăruirea cu care se ocupă de acești tineri valoroși ai Vulcanului”, a declarat Zoltan Mikloș, președintele Asociației ”Tinerii – Viitorul nostru”.
Sportivii premiați în acest an, în cadrul acestui eveniment, sunt următorii:
VOLEI – coordonator Tunde Imola Kakucs: Chirculescu Cristian, Szilveszter Robert, Ignat – Olariu Dragoș, Sav Ianis, Popescu Ștefan, Codiță Darius, Irimie Denis, Hudin Andrei, Cocolan Ionuț, Udrică Răzvan.
HANDBAL – coordonator Dumitru Amacsinoae: Perța Alexandra, Gagyi Thalia, Predescu Adela, Onisie Amalia, Cetean Oana, Czine Ariana, Onisie Roxana, Ignătescu Karina, Șchiopu Adelina, Brădățan Yasmina.
MINIHANDBAL – coordonator Elvis Stan: Butan Andrei, Stan Răzvan, Filichi Andreea Cristina, Fodor Andrada Elena, Moraru Denisa Maria, Pătrașcu Romina Alessia, Popa Luiza Maria, Toth Lavinia Maria, Albescu George Cosmin, Leonte Mihnea Ionuț.
BASCHET – coordonator Gheorghe Achim: Botar Andreea, Roiban Luana, Achim Larisa, Ionașc Ana Maria, Andrieși Samira, Bondol Melisa, Moraru Daria, Păvălonesc Gabriela, Nadolu Anamaria, Todoran Clara.
Tuturor, felicitări și mult succes în noul an competițional !