Persoanele cu venituri reduse și cele aflate în dificultate din municipiul Petroșani vor beneficia de o serie de facilități pentru transportul public local, ca urmare a unei decizii adoptate în acest sens de autoritățile publice locale.
Astfel, conform hotărârii aprobate de Consiliul Local Petroșani, în anul 2023 se vor acorda 30 de călătorii gratuite/lună pe mijloacele de transport public local pentru nevăzători şi persoana care însoţeşte pe nevăzător în timpul călătoriei, respectiv 20 călătorii gratuite/lună pe mijloacele de transport public local, pe bază de bilete de transport personalizate, eliberate de Direcţia de Asistenţă Socială, pentru următoarele categorii de persoane:
- a) pensionarii care au împlinit vârsta de 65 ani şi ale căror venituri nete nu depăşesc cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari, stabilite pentru anul în curs;
- b) veteranii şi văduvele de război;
- c) persoanele persecutate din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice prevăzute de Ordonanţa nr. 105/1999;
- e) persoanele care au împlinit vârsta de 65 ani, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- f) persoanele cu handicap grav și accentuat transportabili;
- g) însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenta acestora;
- h) însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenta acestora;
- i) însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat, în prezenta acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al Direcției de Asistență Socială, care să ateste faptul că acesta prezintă asociat și tulburări de comportament și se pot deplasa doar în prezența unui însoțitor;
Sumele necesare pentru tipărirea biletelor de transport şi a actelor administrative necesare pentru aplicarea prezentei hotărâri, precum şi pentru decontarea biletelor de transport se vor aloca din bugetul local.