Municipiul Vulcan a fost declarat stațiune turistică

Home Administrație Municipiul Vulcan a fost declarat stațiune turistică
Municipiul Vulcan a fost declarat stațiune turistică

Eforturile autorităților publice locale din municipiul Vulcan de a obține statutul de stațiune turistică de interes local pentru această localitate au fost încununate de succes. În urma solicitărilor și documentației depuse de autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a procedat la verificarea ȋndeplinirii criteriilor legale, efectuând inclusiv vizite în teritoriu, iar în aceste zile a fost emis și actul oficial care atestă acordarea statutului de ”stațiune turistică de interes local” pentru un număr de 35 de localități din România între care se numără și municipiul Vulcan.

„Încă o veste bună, la final de an! România are 35 noi stațiuni turistice de interes local. Începând de acum, acestea se vor putea bucura de noi oportunități de dezvoltare, printre care menționez atragerea de investitori și finanțări, în scopul maximizării potențialului zonelor și, foarte important, o creștere a numărului de vizitatori. Mai mult decât atât, destinațiile cărora le-a fost acordat noul statut vor putea fi parte din reforma Organizațiilor de Management al Destinațiilor, având de acum posibilitatea, conform criteriilor mininale, să înființeze și să operaționalizeze o astfel de entitate la nivel local. Felicitări tuturor!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Daniel Constantin Cadariu.

Acesta apreciază că pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localități ca stațiuni de interes local vor crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.

Pentru municipiul Vulcan, obținerea acestui statut reprezintă, în opinia primarului Cristian Merișanu, un pas important în vederea dezvoltării turismului atât în zona turistică montană de la Pasul Vâlcan, cât și în zonele rurale ale localității (Paroșeni, Dealu Babii) precum și a întregului municipiu. ”Vreu să-i felicit pe colegii mei din cadrul Primăriei municipiului Vulcan, împreună cu care am elaborat dosarul de candidatură al municipiului Vulcan, care a fost depus la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pentru acest succes care va aduce comunității noastre oportunități noi de dezvoltare în domeniul turismului. Vulcan are numeroase puncte de interes turistic, de la domeniul schiabil din Pasul Vâlcan, la Memorialul Eroilor Marelui Război din Pasul Vâlcan, drumul poștalioanelor, tradițiile din zonele rurale Paroșeni și Dealu Babii, dar și o serie de evenimente și obiective turistice istorice, sportive și culturale care vor putea fi de acum valorificate la potențial mult mai mare. Ne așteptăm, totodată, ca și investițiile publice și private din sectorul turismului și conex acestuia să crească odată cu obținerea acestui statut binemeritat pentru localitatea noastră”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

Printre facilitățile generale care însoțesc noul statut al municipiului Vulcan se numără includerea în catalogul anual al stațiunilor turistice și de prezentare pe site-ul oficial al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, dar și organizarea de cursuri de formare profesională in domeniul turismului pentru personalul din structurile de primire turistice, sub patronajul ministerului de resort.

Totodată, veniturile obținute din taxa hotelieră sunt destinate dezvoltării turismului pe plan local și promovării acestuia, precum și de finanțarea proiectelor de reabilitare a infrastructurii turistice. Taxa hotelieră este stabilita de consiliul local si se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unitățile de cazare. Cota este cuprinsă între 0,5% si 5%.

Până la acest moment, în România sunt atestate 54 de staţiuni turistice de interes naţional şi 147 de interes local.

În grupul celor 35 de noi localități care au obținut la finalul acestui an statutul de stațiune turistică de interes local, se numără și o altă localitate hunedoreană, respectiv comuna Sălașu de Sus din Țara Hațegului.