De fiecare dată când te întorci acasă după o zi lungă de muncă nu ai acea senzație de confort și căldură pe care ți-o dorești? Casa ta este mai degrabă rece? Transform-o într-un loc suficient de confortabil, în care te întorci de fiecare dată cu plăcere.
Dacă vrei să faci mici schimbări, dar nu-ți permite bugetul, solicită un credit nebancar. Îți poți calcula estimativ ratele în funcție de suma pe care vrei să o împrumuți folosind un calculator credit nevoi personale. Găsești acest instrument pe site-ul instituției de la care vrei să iei împrumutul.
În continuare, hai să vedem cum poți să procedezi pentru a da un plus de confort și căldură casei tale.
Lemnul, cel mai bun aliat
Există multe sfaturi despre cum să-ți transformi casa într-un spațiu primitor. În primul rând ar trebui să o decorezi pe placul tău, folosind detalii care îți exprimă personalitatea și alegând materiale care dau senzația de căldură.
Lemnul natural, de exemplu, este un astfel de material, are o capacitate mare de izolare, atât termică cât și acustică. De asemenea, este plăcut vizual și la atingere.
Din punct de vedere estetic, unul dintre marile avantaje ale folosirii lemnului în orice spațiu este capacitatea acestuia de a conferi elementelor eleganță și căldură. Mai mult decât atât, poate fi combinat cu alte materiale precum oțel, sticlă sau metal.
Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai folosite materiale datorită durabilității și rezistenței sale, lemnul este unul dintre materialele care mențin și degajă căldură. Poate fi folosit ca element structural/decorativ (grinzi, stâlpi etc.), pentru podele, plinte și lambriuri, dând spațiului o notă distinctă și originală.
Pe lângă utilizarea materialelor care mențin căldura, așa cum este lemnul, cheia este să te asiguri că locuința este confortabilă și primitoare. Iată cum poți face asta!
Decor personalizat
Una dintre cheile amenajării interioare este realizarea unui echilibru între elemente. De exemplu, nu este indicat să supraîncarci pereții cu accesorii sau obiecte inutile, la fel cum nu este indicat să îi lași complet goi.
Pentru a da o notă personală unei locuințe, poți pune pe pereți fotografii cu familia sau tablouri.
De asemenea, poți alege să personalizezi un singur perete. Cheia în acest caz este să menții un echilibru vizual între elemente, astfel încât, deși plin de detalii, peretele să nu pară încărcat inutil.
Utilizează culori neutre
Cu cât culorile de pe pereți sunt mai calde și mai neutre, cu atât este mai accentuată senzația de liniște în casă. Iar atunci când pereții sunt albi, poți opta pentru mobilier în nuanțe pământii, creând astfel un spațiu cald și primitor. Pe de altă parte, culorile neutre sunt atemporale și nu se demodează: le poți păstra ani de zile fără a fi nevoie să le schimbi, adaptându-le la orice stil decorativ.
Folosește mobilier simplu
Mobilierul te poate ajuta să menții senzația de confort dacă nu este prea încărcat în ornamente. Alege un mobilier simplu, de preferat din lemn, în culori deschise care se asortează cu restul culorilor din casă.
Profită de fiecare colț
Pentru a amplifica senzația de căldură în casă, este bine să minimizezi colțurile moarte dându-le un alt scop precum zone de depozitare, colțuri de lectură etc. Totodată, poți pune aici plante.
Optează pentru lumină indirectă
Unul dintre elementele care sporesc senzația de căldura în casă este lumina. Atât lumina naturală, capabilă să creeze spații fermecătoare, cât și lumina artificială, cu ajutorul căreia poți crea un spațiu intim.
Te sfătuim să folosește lumini calde și indirecte, de preferință reglabile, pentru a le putea modifica în funcție de utilizările și nevoile tale. Pentru a controla intensitatea luminii poți înlocui întrerupătoarele convenționale cu variatoare de lumină.
Optează pentru țesăturile potrivite
Un ultim sfat pentru a da un plus de căldură casei este să folosești perdele și covoare. Este indicat să alegi perdele lungi, până la podea, în culori deschise.
În ceea ce privește covoarele, este mai bine să alegi nuanțe mai calde, dar care se asortează cu restul decorului.
În cazul țesăturilor (perne, huse de canapea, tapițerie pentru scaune sau fotolii etc.), este bine să optezi pentru nuanțe de bej, maro sau gri, pentru că sunt mai ușor de asortat.
Acestea fiind zise, solicită un credit de nevoi personale dacă ai nevoie de o sumă suplimentară de bani, și treci la treabă. Creditul de nevoi personale este un ajutor atunci când vrei să îți transformi rapid casa într-un loc mai cald și mai primitor.