Echipa de robotică AlphaBit a Colegiului Național Mihai Eminescu Petroșani în colaborare cu Asociația pentru Educație și Cultură EMINENS Petrosani – asociația profesorilor din aceeași unitate de învățământ organizează, în perioada 19-21 mai 2023, un hackathon de robotică la care participă cluburi de robotică din județul Hunedoara dar și din alte regiuni ale țării.
Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Hunedoara și se derulează cu sprijinul partenerilor de la Asociația Nație Prin Educație, cea care a inițiat competiția ”BRD First Tech Challenge România”, competiția de robotică pentru liceeni din România. Parteneri sunt, de asemenea, Asociațiile Planeta Petrila și Robotics Valley, precum și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara alături de școlile partenere, de Primăria orașului Petrila și de Primăria municipiului Petroșani.
Scopul acestui proiect este să reunească toate echipele de robotică din județul Hunedoara precum și elevi de la alte licee din Hunedoara care încă nu au în cadrul unităţilor școlare astfel de cluburi de robotică. Județul Hunedoara este unul dintre județele cu cele mai multe cluburi de robotică din țară şi cu rezultate excepționale atât pe plan național cât și internațional. În cadrul evenimentului se vor realiza ateliere de lucru în care elevii vor împărtășii cunoștințele de robotică participanților – prilej deosebit pentru promovarea roboticii în toate școlile hunedorene.
Locația aleasă pentru aceste activități este perimetrul fostei Mine Petrila – Stația de Compresoare, loc în care se dorește crearea unui hub de robotică dotat cu toate cele necesare (aparatură, standuri de lucru, imprimante 3D etc.) pentru elevii din județul Hunedoara. De asemenea, o a doua parte a simpozionului se va desfășura în Munții Parâng, elevii având posibilitatea de a participa la ateliere de robotică dar și la diverse activități recreaționale.
Startul oficial al evenimentului se va da vineri, 19 mai 2023, ora 11 la Sala Compresoarelor de la Exploatarea Culturală Petrila unde echipa AlphaBit alături de echipa Wafy din Petrila, vor prezentarea echipele participante, după care va fi prezentat proiectul Hubului de Robotică, proiect care va oferi participanților o perspectivă inspirațională asupra aplicațiilor practice ale roboticii în domenii variate. În aceeași zi, dar de la ora 13 participanții se vor deplasa la Baza Didactică Parâng a Clubului Sportiv Școlar Petrosani unde vor continua activitățile pe tot parcursul acestui week-end.
Acest proiect reprezintă, în opinia organizatorilor, o oportunitate unică pentru tinerii pasionați de robotică de a-și demonstra abilitățile și creativitatea într-o competiție captivantă. Participanții vor avea ocazia să lucreze în echipe și să dezvolte proiecte inovatoare în domeniul roboticii, folosind cele mai recente tehnologii și echipamente.
Evenimentul este deschis atât pasionaților de robotică din județul Hunedoara și din alte zone ale țării, care sunt invitați să participe și să se implice în această competiție inovatoare. Anul acesta, alături de echipele gazdă de la Petroșani și Petrila, vor participa echipele de robotică din județul Hunedoara – Wafy (Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” Petrila), Alpha Bit (Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Petroșani), RobotX și RavenTech (Liceul Teoretic ”Traian Lalescu” Hunedoara), DecebalTech Jr, Dark Energy (Colegiul Național ”Decebal” Deva) precum și echipa Tea Borgs (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Tg. Jiu).
Hackathon-ul de robotică oferă o platformă excelentă pentru dezvoltarea abilităților tehnice, creșterea spiritului de echipă și stimularea creativității.