Sărbătoarea Zilei Minerului în municipiul Vulcan

Home Stiri la zi Sărbătoarea Zilei Minerului în municipiul Vulcan
Sărbătoarea Zilei Minerului în municipiul Vulcan

În municipiul Vulcan, sărbătoarea Zilei Minerului va fi marcată vineri, 4 august 2023, începând cu ora 10,00 în cadrul unui ceremonial comemorativ și religios, cu depuneri de coroane de flori din partea oficialităților la statuia minerului de pe Bulevardul Mihai Viteazu, eveniment la care sunt invitați să participe toți vulcănenii care vor să-și aducă prinosul lor de recunoștință față de minerii de ieri și de azi ai acestei localități.

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că, anul acesta, Ziua Minerului va fi marcată și cu o altă tradiție a minerilor vulcănenil care sunt invitați să participe la o competiție de fotbal. ”Cupa Minerul” la fotbal este organizată de Primăria municipiului Vulcan, în parteneriat cu Sindicatul ”Muntele” de la Mina Vulcan. ”Bineîn­țeles, nu vor lipsi cupele, diplomele și medaliile pentru câștigători. Întrecerile sportive vor avea loc pe data de 5 august 2023, de la ora 10,00 pe stadionul municipal din Vulcan. Aici se vor întrece pentru adjudecarea trofeului ”Cupa Minerul 2023” echipele PRODUCȚIE 1 și TEM, respectiv PRODUCȚIE 2 și ASM. În plus, va fi organizată o întâlnire pe terenul de fotbal într-un meci demonstrativ cu pensionarii mineri de la Mina Vulcan. Toată lumea este așteptată la stadion să-i susținem pe cei care vor evolua pe teren și să ne bucurăm de fotbal, o altă tradiție a minerilor Vulcanului”, spune Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

Organizarea acestui eveniment este apreciată și de conducerea Sindicatului ”Muntele”, președintele acestuia, Darius Cîmpean salutând implicarea primăriei în organizarea acestui eveniment de tradiție pentru minerii Vulcanului. ”Felicitari tuturor celor implicati in organizare. Evenimente de genul acesta au rolul de a ne readuce la farmecul de odinioară al acestor acțiuni, evenimente în care vor fi implicați MINERII, de ziua lor. Bravo, organziatorilor și tuturor celor care nu uită că 6 august este ziua noastră, a aminerilor. Succes, participanților! Voie bună, spectatorilor! Mult Noroc bun tuturor minerilor activi si pensionari din Valea Jiului!”, spune Darius Cîmpean, preșeidntele Sindicatului ”Muntele”.