Corvinul Hunedoara a primit dreptul de a juca în cupele europene.
Federația Română de Fotbal a anunțat că a primit, în cursul zilei de 23 mai 2024, înștiințarea din partea UEFA, privind decizia luată în urma solicitării Clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene.
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025.
Corvinul Hunedoara a obținut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin câștigarea ediției 2023-2024 a Cupei României Betano, după ce a învins-o în finala de la Sibiu pe Oțelul Galați, la lovituri de departajare.
Hunedorenii își vor afla adversarii din primul tur al Europa League în data de 18 iunie, când are loc tragerea la sorți.
Fiindcă nu va fi cap de serie, Corvinul poate întâlni următorii adversari: Silkeborg (Danemarca), Wisla Cracovia (Polonia), Paksi (Ungaria), Rijeka (Croația), FC Tobol (Kazakhstan), plus alte șase câștigătoare de cupă din țările lor. Acestea vor fi decise din duelurile: Zira – Qarabag (Azerbaidjan), Panathinaikos – Aris (Grecia), Hapoel Be’er Sheva – Maccabi Petah Tikva (Israel), Omonia – Pafos (Cipru), Ballkani – Prishtina (Kosovo) și Petrocub Hînceşti – Zimbru Chişinău (Republica Moldova).
Evident, dacă una dintre aceste echipe va câștiga și campionatul, atunci va merge în preliminariile Champions League ocupanta locului 2.
Se va juca în dublă manșă, pe 11 și 18 iulie, iar următorul tur preliminar va avea loc pe 25 iulie (turul) și 1 august (returul), când, în cel mai rău caz, Corvinul va coborî în Conference League pentru a juca pentru calificarea în grupe.