Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Hunedoara, invită tinerii liceni cu spirit patriotic să participe la cea de-a patra ediție a concursului de eseuri „Memoria ca datorie”, concurs dedicat marcării Zilei Eroilor.
Concursul se adresează elevilor de liceu din județele Hunedoara, Alba, Sibiu și Gorj, organizat pe trei categorii: clasele a IX-a, a X-a și a XI-a. Elevii care doresc să participe la această competiție trebuie să trimită un eseu în care să abordeze tema: „Avram Iancu – omul, revoluționarul, legenda”, din perspectivă personală.
Inițiator al acestui proiect, Dorel Șchiopu – președintele ANCERM Hunedoara spune că era firesc și necesar ca acest apreciat concurs literar cu valențe istorice să aibă, anul acesta, o tematică dedicată Eroului Național Avram Iancu, de la a cărei naștere marcăm 200 de ani. „Avram Iancu și-a pus amprenta ca nimeni altul asupra cauzei românilor din Transilvania și de pretutindeni. Faptele sale nu pot fi înțelese decât în contextul mai larg al afirmării națiunii române pe plan european, în secolul naționalităților, așa cum pe bună dreptate este numit veacul al XIX-lea. Patriotismul, inspirația, abnegația, demnitatea sunt toate caracteristici ale acestei personalități complexe, care trebuie pusă în valoare întru folosul generațiilor viitoare, pentru ca lecțiile pe care ni le oferă cu generozitate să nu fie uitate sau ocultate prin indiferență ori rea-voință. Viața sa trasează conturul firesc, matricial, al manifestării iubirii de neam, iar acest concurs are, printre altele, menirea firească de a ne asigura că trăirile interioare ale fiecăruia dintre noi se subsumează înaltului ideal național, același pe care l-a servit și Avram Iancu – „crăișorul munților” și al inimilor noastre”, a declarat Dorel Șchiopu.
Lucrările vor fi expediate la adresa de e-mail memoria.datorie@gmail.com, până la data 26.08.2024. Eseurile trebuie să fie redactate cu diacritice, format word, A4, corp literă 12, font Times New Roman. Acestea trebuie să conțină minim 3 pagini. Nu există limită superioară de pagini. La finalul lucrării este necesară precizarea bibliografiei consultate (articole, cărți, site-uri, etc.). Eseul trebuie însoțit de Fișa de înscriere (Anexa 1). Eseurile care sunt trimise fără Fișa de înscriere completată vor fi descalificate.
Jurizarea eseurilor va fi făcută de un colectiv de specialiști din cadrul A.N. Cultul Eroilor „Regina Maria” Județul Hunedoara.
Premiile care vor fi oferite câștigătorilor sunt: locul 1 / 500 lei; locul 2 / 300 lei; locul 3 / 200 lei; 2 mențiuni x 100 lei (pentru fiecare dintre cele trei categorii).