Afirmarea unicității și implicit a caracteristicii noastre de „a fi speciali” este un deziderat după care alergăm, conștient sau nu, întreaga viață. De mici începem să ne simțim speciali atunci când mama ne ia în brațe, iar în ochii ei plini de dragoste vedem și simțim imensitatea iubirii. „Sunt cu adevărat special, altfel mama nu m-ar privi așa!”, gândim noi, oglindindu-ne în privirea ei caldă.

Inițial suntem cu mama una și aceeași persoană, apoi ne separăm de ea și de toți ceilalți. Dar această separare este plină de angoasă și de durerea existențială a singurătății. În anii care urmează, tindem să ascundem, să ocolim, această singurătate pe care o traversăm între cele două puncte ale existenței noastre, etape în care suntem profund singuri: nașterea și moartea, singurele noastre certitudini.

Atât în societățile primitive cât și în cele moderne, apartenența la grup, integrarea în societate, ne ajută să depășim trăirea anxioasă a separării de ceilalți și sentimentul apăsător al singurătății. Dintr-un grup putem face parte doar dacă ne conformăm caracteristicilor de bază ale acestuia. Aceasta este doza sănătoasă și recomandabilă de conformism, cea care ne face să ne simțim integrați, respective, parte din ceva.

Dar cum ne putem conforma fără a ne pierde individualitatea? Atingerea acestui scop este ca mersul pe sârmă al unui acrobat experimentat care reușește datorită echilibrului. În cazul nostru, este vorba de echilibrul dintre a face parte dintr-o comunitate, dar a fi, în același timp, o parte distinctă și irepetabilă. Este rezultatul negocierii interioare dintre fuziune și unicitate, acest rezultat presupunând a fi printre oameni, dar a respira și a simți ca și cum întreg Universul este al nostru. Suntem parte din ceva fără să ne contopim, iar lumea văzută prin ochii noștri este inedită. Această convingere a unicității o regăsim într-o frază din Talamud (text central al iudaismului): ” Cine salvează o viață, salvează lumea întreagă, dacă cineva distruge o singură viață, e ca și cum ar distruge întreaga lume!”

Apartenența la grup ne face să ne simțim în siguranță. În fața măreției Universului, nu suntem singuri. Avem pe cine ne sprijini pentru a face față caracterului aparent impredictibil al acestuia.

Aceasta este doza sănătoasă și recomandată de conformism, iar argumentul care susține această idee este faptul că integrare socială este o cale spre sănătatea psihică.

Raluca Filipoiu– Psiholog cu specializare în Terapia sistemică de cuplu și familie