„Ție foame?” – întrebare simplă, iubire nesfârșită
Când suntem mici, ne amintim mereu o voce caldă care ne întreabă:
„Ție foame?”
Niciodată: „Ce notă ai luat?”
Niciodată: „De ce n-ai fost primul?”
Niciodată: „Ești cel mai bun dintre toți?”
Doar:
„Ție foame?”
Acolo, în bucătăria copilăriei, între două mâini crăpate de muncă și un ștergar vechi, se năștea dragostea adevărată. Fără pretenții. Fără condiții. Dragostea care hrănește, spală, așteaptă și iartă.
Părinții și bunicii noștri au purtat poveri pe care noi, poate, nu le vom înțelege niciodată pe deplin. Au trăit războaie, lipsuri, regimuri, tăceri forțate și rugăciuni în șoaptă. Și totuși, ne-au iubit fără rezerve. Ne-au pus pe masă ce aveau mai bun. Au renunțat la haine noi pentru ca noi să avem pantofi de școală. Au dormit noptile cu grijă, nu cu somn.
Așa cum este scris:
„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ.” (Efeseni 6:2-3)
Aceasta nu este doar o poruncă. Este un drum spre binecuvântare. În timp ce copiii cer, părinții oferă; dar vine o zi în care rolurile se schimbă – și iubirea noastră devine hrană pentru inima lor.
Poate că 1 Iunie, ziua copilului, ar trebui să fie nu doar despre cei mici, ci și despre copilul din noi.
Cel care încă tânjește după un „bine ai venit”.
Cel care mai plânge în tăcere, când vocea mamei nu mai răspunde la telefon.
Cel care își amintește că a fost purtat în brațe chiar și atunci când era greu de dus.
Domnul Iisus ne-a spus:
„Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18:3)
Copilul din noi nu e o amintire. Este o cheie – spre simplitate, spre sinceritate, spre iertare. Nu întâmplător, Dumnezeu ne cheamă „copiii Lui”, nu „realizările Lui”. El ne întreabă și azi, tainic:
„Ție foame?”
Așadar, 1 Iunie nu e doar o zi de joacă și cadouri. E și un moment de recunoștință și reflecție.
Să ne reamintim că suntem fii și fiice, chiar dacă suntem părinți acum.
Să învățăm să iubim nu doar cu gesturi mari, ci cu întrebări simple, născute din grijă și credință.
Pentru că uneori, în acea întrebare șoptită –
„Ție foame?” –
se ascunde o Evanghelie întreagă.