Așteptarea Rusaliilor: Pregătirea tainică a sufletului

Există o așteptare care nu frământă, ci sfințește.

O așteptare care nu înseamnă pasivitate, ci încordare interioară, rugăciune, tăcere.

În această zi, sufletul nu cere, ci se pregătește.

Nu aleargă, ci stă. Nu strigă, ci șoptește:

„Vino, Duhule Sfinte!”

Îmi imaginez cum erau apostolii în ziua dinaintea Rusaliilor.

Nu mai era Domnul Iisus fizic printre ei. Nu mai era nici tulburarea Învierii.

Totul intrase într-un fel de așteptare profundă, gravă, arzătoare.

O așteptare plină de întrebări, dar și de nădejde.

O așteptare în care nu mai e timp de risipă.

Totul se transformă în rugăciune.

Și eu aștept astăzi… nu ceva spectaculos, nu o minune vizibilă,

ci o coborâre lăuntrică, o umplere tainică.

Aștept ca Dumnezeu să vină din nou în inima mea – nu ca un foc vizibil, ci ca o flacără care mistuie ce e în plus și aprinde ce e bun.

Și mă întreb:

– Este loc în mine pentru Duhul Sfânt?

– Sau e prea mult zgomot, prea multe griji, prea puțină tăcere?

Ziua dinaintea Rusaliilor nu e doar o dată în calendar.

E un altar nevăzut pe care Îl chemăm pe Dumnezeu să coboare.

E o încordare a sufletului care strigă:

„Fără Tine, nu pot! Fără Tine, totul e gol!”

Așteptarea aceasta nu cere spectacol.

Cere smerenie.

Cere golire de sine.

Cere încredere.

Și, mai ales, cere dragoste de Dumnezeu mai mult decât de darurile Lui.

Așteptarea Rusaliilor e un exercițiu de golire și încredințare.

Și numai cine învață să aștepte în tăcere,

va fi pregătit să primească plinătatea Duhului Sfânt.

„Doamne, fă-mă un vas pregătit pentru focul Tău!

Curăță-mă! Umple-mă! Sfințește-mă!

În tăcerea inimii mele, pregătește Rusaliile!”