Sfânta Treime: Taina iubirii care ne ține laolaltă 

Sunt momente în viață când simți că nu te mai poți sprijini nici pe tine.

Când rugăciunile nu mai au cuvinte.

Când lumea din jur pare să se clatine, iar sufletul nu mai găsește sens, nici direcție.

În acele momente, îmi ridic privirea în sus și spun în șoaptă:

„În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh…”

Și dintr-o dată, nu mai sunt singur.

Azi e sărbătoarea Sfintei Treimi.

Dar pentru mine, e mai mult decât o sărbătoare.

E o mângâiere.

E taina care mă ține întreagă, chiar și când mă simt sfărâmată.

Sfânta Treime înseamnă comuniune.

Înseamnă unitate.

Înseamnă dragoste care nu se închide în sine, ci se dăruiește.

Când îmi este greu, mi-L imaginez pe Tatăl ridicându-mă,

pe Fiul ștergându-mi lacrimile,

iar pe Duhul Sfânt dându-mi curaj să merg mai departe.

Uneori uit că sunt chemat să trăiesc în iubire.

Nu o iubire ideală, ci una concretă.

O iubire care iartă. Care tace. Care se jertfește.

Dar azi, în lumina Sfintei Treimi, îmi amintesc.

Fiindcă Tatăl m-a iubit primul.

Fiindcă Fiul a coborât până la mine.

Fiindcă Duhul nu m-a părăsit niciodată, chiar dacă eu L-am uitat.

Dacă Sfânta Treime e taina perfectei iubiri,

atunci fiecare zi în care aleg să iert, să înțeleg, să rămân aproape de celălalt,

e un mic pas spre Dumnezeu.

Fiindcă nu putem fi cu adevărat ai lui Dumnezeu dacă nu învățăm să fim împreună.

Să fim „una”, cum El este „Una” în Treime.

Astăzi, în taina inimii mele, îmi doresc o singură rugăciune:

„Doamne, ajută-mă să iubesc cu iubirea Ta.”

Să nu țin minte răul.

Să nu aștept răsplată.

Să nu cer dovezi.

Ci să iubesc cu o iubire care vine din Cer.

„În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh…”