Dublă sărbătoare în comunitatea locală din Lupeni, de Ziua Națională a României

Dublă sărbătoare în comunitatea locală din Lupeni, de Ziua Națională a României

Pentru a marca în acest an sărbătoarea Zilei Naționale a României, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni au ales să aducă în atenția locuitorilor, în primul rând, cei mai talentați dintre copiii acestei comunități, al căror progres artistic realizat sub bagheta profesorilor coordonatori Simona Ionașc și Mariana Peptenaru este vizibil de la un spectacol la altul, de la un an la altul.

Așa se face că, într-un spectacol-maraton derulat preț de câteva ore bune în parcul CAP, principalul loc de întâlnire al oamenilor de toate vârstele din municipiul Lupeni, au dat glas unor emblematice și emoționante cântece patriotice și populare artiștii Clubului Copiilor și Elevilor Valea Jiului – Filiala municipiului Lupeni (coordonați de prof. Simona Ionașc), dar și grupul de copii din cadrul Ansamblului folcloric ”Mesagerii Iubirii”, de la Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” – Școala gimnazială nr. 2 Lupeni (coordonați de prof. Mariana Peptenaru).

”România este o țară frumoasă, cu oameni frumoși și valoroși, pe care-i regăsim peste tot așa cum îi regăsim și aici, în comunitatea locală a Lupeniului. Ca primar, cred că este de datoria mea să aduc în atenția întregii noastre comunități acești copii și tineri valoroși și acești profesori pasionați care-i îndrumă, pentru ca toți cetățenii Lupeniului să-i vadă, să-i asculte, să-i admire și să-i aplaude. Eu apreciez cu atât mai mult efortul pe care acești copii l-au făcut pentru a se pregăti pentru acest spectacol și pentru toate celelalte momente artistice pe care le organizăm în comunitatea noastră. Privindu-i, ascultându-i, admirându-i și încurajându-i pe ei, copiii noștri, copiii Lupeniului, sărbătoarea noastră de Ziua Națională a României este cu atât mai frumoasă și mă bucur că atât de mulți oameni au venit și de data aceasta în parc, pentru a ne bucura de spectacolul copiilor noștri și de Ziua Națională a tututuror românilor”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Rând pe rând, pe scena din parcul central al municipiului Lupeni au urcat grupuri vocale și tineri deosebit de talentați, care au încântat publicul cu vocile lor de privighetoare: Grupul ”Româncuțele”, Grupul vocal al elevilor clasei de canto a apreciatei profesoare Simona Ionașc de la Clubul copiilor și elevilor din Lupeni, dar și soliștii: Răzvan Ionașc, Ianis Bolosin, Vlad Burlacu, Sofia Sabău, Natalia Brănișteanu, Carina Manolescu, Larisa Micu, Anais Lupu și Diana Băescu. Similar, aplauze au cules pentru evoluția lor pe scena evenimentului de la Lupeni membrii Ansamblului folcloric „Mesagerii Iubirii” coordonat de prof. Mariana Peptenaru, dar mai ales solișii: Vlad Burlacu, Sofia Becsuk, Antonia Petrea și Andreea Popa. Acestora li s-au alăturat și talentatele soliste de muzică populară Anais Moldovan și Andra Moldovan care au cules aplauzele publicului.

De aplauze și aprecieri din partea publicului s-a bucurat și invitatul special al spectacolului dedicat Zilei Naționale a României la Lupeni, emblematic artist al Lupeniului și al Văii Jiului, Emil Moldovan, cunoscut peste tot în România drept „Luke de la Lupeni”, al cărui recital a fost aplaudat la scenă deschisă de cei prezenți și pe melodiile căruia publicul s-a prins într-o mare horă populară. Luke de la Lupeni a sărbătorit, cu acest prilej, nu doar Ziua Națională a României în comunitatea căreia în aparține, ci și momentul aniversar care marchează 30 de ani de activitate pe scena muzicală din țara noastră.

Pe 1 Decembrie 2025 a fost o dublă sărbătoare în comunitatea Lupeniului. Asta deoarece sărbătoarea Zilei Naționale a României a fost dublată, imediat după lăsarea serii, de momentul festiv al aprinderii luminilor de sărbătoare din parcurile municipiului Lupeni, moment care a deschis oficial sărbătorile de iarnă ale acestui an în această localitate a Văii Jiului. Pentru acest moment, zeci de copiii au urcat pe scenă și din glasul altor sute de copii s-a auzit numărătoarea inversă la finalul căreia primarul Lucian Resmeriță, în mâna căruia s-a aflat ”butonul magic”, a aprins luminile ornamentale care vor aduce atmosfera feerică a sărbătorilor de iarnă.

”Poate că iluminatul ornamental din acest an nu este pe măsura a ceea ce ne-am fi dorit și noi, dar și cetățenii. Ne-am străduit însă, împreună cu firma care se ocupă de iluminat, să căutăm cea mai bună soluție pentru a reuși să îmbinăm nevoia de a gestiona eficient resursele bugetare de care putem dispune cu nevoia de a ne bucura de atmosfera tipică sărbătorilor de iarnă. Am decis astfel să realizăm un iluminat ornamental spectaculos în toate parcurile municipiului Lupeni și pe doar câteva din străzile centrale. Am convingerea că în primul rând copiii, dar și oamenii mari să se bucure de atmosfera de sărbătoare pe care am încercat să o aducem și aici, în zonele de întâlnire a cetățenilor, în zonele principale de promenadă astfel încât să ne putem bucura cu toții, în atmosfera feerică a luminilor multicolore care împodobesc aleile tuturor parcurilor din municipiul Lupeni, de sărbători fericite. Sărbători în întâmpinarea cărora vom avea la Lupeni multe surprize și momente frumoase dedicate cetățenilor din comunitatea locală, dar și celor care ne vizitează”, a spus primarul Lucian Resmeriță.

Într-un fel, am putea spune că 1 Decembrie 2022 a marcat chiar o triplă sărbătoare la Lupeni, dacă avem în vedere că tot în această zi au fost celebrate alte 17 cupluri „de aur” din municipiul Lupeni, familii care au ajuns la 50 de ani de căsătorie și cărora, în semn de recunoștință și respect pentru modelul transmis generațiilor mai tinere si pentru contribuția adusă la dezvoltarea localității noastre. „Acestor oameni speciali din municipiul Lupeni, pe care i-am sărbătorit la Palatul Cultural, le-am conferit diplome de fidelitate, cadouri simbolice și întreaga noastră admirație pentru performanța lor familială și pentru contribuția pe care au avut-o de-a lungul timpului la dezvoltarea comunității noastre locale”, a spus primarul Lucian Resmeriță.

Fotografii de Dan Verescu