„Galei Excelenței Orăştiene ARENA 2025” și-a premiat laureații ediției a III-a

„Galei Excelenței Orăştiene ARENA 2025” și-a premiat laureații ediției a III-a

Sala de Evenimente Șurianu Events” din Orăștie a găzduit vineri, 28 noiembrie 2025 cea de-a III-a ediție a „Galei Excelenței Orăştiene ARENA 2025”, eveniment dedicat recunoașterii celor care, prin muncă, talent și dedicare, au ridicat ștacheta performanței în comunitatea orăștiană.

Pe fiecare secțiune au fost propuse câte 8 nominalizări, din rândul unor oameni excepționali care contribuie la creșterea și prosperitatea comunității locale din municipiul Orăștie. Juriul ediției a III-a al acestei gale de excelență a fost format din personalități ale vieții publice din Orăștie, respectiv: Silvia Beldiman – profesor, scriitor (Cetățean de Onoare al municipiului Orăștie), Eugen Turdean – medic, dr. în științe medicale (Cetățean de Onoare al municipiului Orăștie), Gabriel Petric – profesor, scriitor, muzician, dr. în filologie (Cetățean de Onoare al municipiului Orăștie), Liliana Popa – economist, director agenție bancară, Narcis Terchet – funcționar public, teolog, președinte ASTRA Orăștie, Cătălin Tibori – profesor și Neluțu Mercurean – antreprenor.

Potrivit organizatorilor, selecția nominalizaților a fost un proces intens, în care juriul a avut o misiune extrem de dificilă, iar motivele care au determinat atât nominalizări, ct mai ales desemnarea laureaților, au fost bazate exclusiv pe activitatea și realizările din ultimul an ale fiecărei persoane nominalizate.

Laureații ediției a III-a a ”Galei Excelenței Orăștiene Arena 2025” sunt:

  •  la Secțiunea „Medicul anului”: DOREL SĂNDESC;
  • la Secțiunea „Voluntarul anului”: CORINNA LĂDAR;
  • la Secțiunea „Antreprenorul anului”: LUCIAN MARIUS IAMBOR;
  • la Secțiunea „Elevul anului”: ALEXANDRU SIMINA;
  • la Secțiunea „Profesorul anului”: MARIA ȘTEFĂNIE;
  • la Secțiunea „Scriitorul anului”: NUȚA CRĂCIUN;
  • la Secțiunea „Sportivul anului”: MARCO LUCHIAN.

De asemenea, pentru întreaga sa carieră în slujba sănătății, a fost evidențiat, în afara concursului, medicul dr. Silviu Nistorescu.

Ediția din acest an a „Galei Excelenței Orăștiene Arena” l-a avut ca invitat de onoare pe Părintele Constantin Necula.

Evenimentul constituie o inițiatuivă a ziarului ”Arena” din Orăștie.