Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al unor edituri prestigioase din țară a pregătit și pentru acest sfârșit de an surprize frumoase pentru cei mai tineri prieteni ai săi.
„An de an, Moș Crăciun a fost darnic cu micii noștri cititori atunci când au trecut pragul bibliotecii și ne-am bucurat de fiecare dată că am putut să le facem o surpriză plăcută. Crăciunul rămâne sărbătoarea iubirii, a încrederii, a solidarității și a speranței. Copiii trebuie să fie ocrotiți și ținuți departe de griji și de suferință, de aceea, Moș Crãciun va fi darnic cu ei și în acest an și, la biblioteca județeană, le va aduce cărți care să le fie de folos și să-i bucure”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul instituției.
Așa cum s-a întâmplat și în alți ani, Crăciunul anului 2025 va purta același semn al generozității și al dragostei pentru copii. Celor mai tineri posesori de permis de bibliotecã, le vor fi oferite cu drag, de Crăciun, cărți de la cele mai importante edituri din țară: Editura All, Editura Ars Libri, Editura Art, Editura Astro, Editura Bookzone, Editura Carminis, Grupul Editorial Corint, Curtea Veche Publishing, Editura Doxologia, Editura Humanitas, Editura Niculescu, Editura RAO, Editura Tehno Art, Editura Trei, Editura Univers Enciclopedic Books și Editura Usborne.
Inițiativa, care poartă numele „Bradul de Crãciun” se va desfãșura în perioada 8 – 24 decembrie 2025, când Secția de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii județene din Deva își va întâmpina tinerii cititori care îi vor trece pragul cu câte o carte pentru fiecare, adecvată vârstei.
„Lansăm, în acest fel, o invitație la lectură, la o călătorie în lumea minunată a cărților din toate domeniile, spre bucuria copiilor. Sperăm că această tradiție va sădi în inimile copiilor dragostea față de carte, față de lectură, față de universul nesfârșit al cărților. Biblioteca, împodobită de sărbătoare, vă așteaptă, dragi prieteni, cu nerăbdare și bucurie să-i treceți pragul și să găsiți sub „Bradul de Crăciun” o nouă carte preferată”, a mai spus Ioan Sebastian Bara.
În perspectiva acestui eveniment, dar și al celorlalte surprize ale lunii decembrie, magia sărbătorilor a ajuns deja în curtea Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva, unde bibiliotecarii s-au pregătit cu multă grijă pentru luna cadourilor. Bradul împodobit în lumini calde, globurile roșii, panglicile aurii, ghirlandele bogate și micile detalii de sezon creează o atmosferă festivă, primitoare și plină de bucurie.
Fațada bibliotecii s-a transformat și ea într-un decor de poveste: ursuleți de pluș la ferestre, coroane luminoase și ornamente tradiționale care dau curții un aer cald și plin de farmec. Toate aceste detalii aduc împreună spiritul sărbătorilor și bucuria așteptării lui Moș Crăciun.
Cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva, tot aici, la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Moș Crăciun este pregătit să amenajeze un atelier ce va fi deschis publicului, în curtea bibliotecii, în perioada 16 – 17 decembrie 2025, începând cu ora 1630, iar vizitatorii sunt așteptați cu mult drag și cu bucurie.
Pe standurile Atelierului lui Moș Crăciun se vor găsi numeroase și variate obiecte confecționate de elevi de la Colegiul Național „Decebal” din Deva (de la cei mai mici, din clasele pregătitoare, până la cei de clasa a VII-a). Oricine va dori va putea cumpăra podoabe de Crăciun, figurine din diverse materiale, semne de carte, felicitãri, obiecte decorative, toate fiind rodul talentului și imaginației celor mici.
Toate acestea sunt posibilem, pentru că bibliotecarii de la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” le doresc tuturor celor care le sunt aproape „Sărbători fericite!

