Gala Premiilor de Excelență UPT 2025 – o celebrare a strădaniei, valorii și continuității

Gala Premiilor de Excelență UPT 2025 – o celebrare a strădaniei, valorii și continuității

Într-un spațiu cu profunde rezonanțe istorice și simbolice pentru Universitatea Politehnica Timișoara, ARChA – locul unde, în 1956, studenții Politehnicii au avut curajul de a-și face auzită vocea – a găzduit miercuri, 10 decembrie 2025, o nouă ediție a Galei Premiilor de Excelență UPT, un eveniment dedicat celor care, prin eforturile, pasiunea și implicarea lor, duc mai departe misiunea Politehnicii timișorene.

Organizată într-un an cu semnificație aparte, în care UPT marchează 105 ani de cultură a excelenței, ediția din 2025 a adus împreună cadre didactice, cercetători, studenți, absolvenți, reprezentanți ai culturii și ai mediului socio-economic, într-un moment de recunoaștere și gratitudine pentru contribuția lor la prestigiul instituției.

Evenimentul a fost deschis de rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care și-a construit discursul în jurul a două valori esențiale: excelența și străduința. Rectorul UPT a rememorat momente definitorii din istoria instituției: curajul studenților din 1956, manifestat chiar în acest spațiu, și fermitatea rectorului Ioan Anton, care a avut tăria de a se opune deciziei dictatoriale privind amplasamentul clădirii Electro. Tot el a subliniat că toți laureații ediției din 2025 au demonstrat, în feluri diferite, „străduința care stă la baza autenticei excelențe”, indiferent dacă vorbim despre activitate didactică, cercetare, cultură, sport, parteneriate strategice sau contribuții la viața comunității.

În același spirit al responsabilității față de oraș și de generațiile viitoare, rectorul a reamintit recentele realizări ale UPT – între care achiziționarea Casei Muhle, un simbol al Timișoarei, unde va prinde contur un spațiu dedicat studenților –, precum și evenimentele de anvergură organizate în 2025 cu sprijinul partenerilor, care au consolidat rolul Politehnicii în comunitate.

Premiile acordate – o radiografie a valorilor care definesc Politehnica

Ediția din acest an a Galei a recompensat performanța în multiplele ei forme, punând în lumină contribuții din toate zonele de activitate ale universității.

Premiile „Ioan de Sabata”, acordate cadrelor didactice care s-au remarcat prin excelență în procesul educațional și tutorierea studenților, au onorat reprezentanți ai tuturor facultăților UPT: conf.univ.dr.arh. Anamaria Andreea Anghel, Facultatea de Arhitectură și Urbanim, ș.l.univ.dr.ing. Stelian-Nicolae Nicola, Facultatea de Automatică și Calculatoare, asist.univ.drd.ing. Raul Brumar, Facultatea de Automatică și Calculatoare, prof.univ.dr.ing. Ioan Alexandru Topirceanu, Facultatea de Automatică și Calculatoare, conf.univ.dr.ing. Ioan Both, Facultatea de Construcții, asist.univ.drd.ing. Daniel-Beniamin Muntean, Facultatea de Construcții, conf.univ.dr.ing. Ioana-Monica Pop-Călimanu, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, conf.univ.dr.ing. Valentin-Bogdan Marinca, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, conf.univ.dr.ing. Ana Josan, Facultatea de Inginerie Hunedoara, asist.univ.drd.ing. Iulia-Cristiana Rus, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, conf.univ.dr.ing. Alexandru Băloi, Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, ș.l.univ.dr.ing. Alexandru-Nicolae Luca, Facultatea de Mecanică, asist.univ.drd.ing. Iasmina-Mădălina Petculescu, Facultatea de Mecanică, ș.l.univ.dr.ing.info. Andra-Elena Diaconescu, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, asist.univ.dr. Miroslav-Adrian Stanici, Facultatea de Științe ale Comunicării.

La aceeași categorie, dar într-o secțiune specială dedicată inovației în educație, premiul a fost acordat ș.l.univ.dr.ing.info. Andra-Elena Diaconescu, pentru contribuții remarcabile în modernizarea proceselor de predare și în integrarea tehnologiilor digitale în educație.

Instituite prin susținerea unui absolvent stabilit în Canada, premiile „Tomi Stern” onorează excelența în matematică și în automatică și calculatoare. Ele reprezintă o punte între generații, arătând că spiritul Politehnicii rămâne viu în comunitatea globală a absolvenților săi. Tradițional dedicate performanței studențești, premiile „Tomi Stern” au revenit în acest an lui Dragoș-Ionuț Malița, pentru excelență în matematică, și lui Vlad Pintea, pentru rezultate deosebite în domeniul automaticii și calculatoarelor. Amândoi reprezintă noul val de talente formate în UPT, studenți care și-au transformat pasiunea în disciplină și ambiție.

UPT a premiat și excelența în cercetare, prin trei categorii care reflectă etapele de maturizare ale unui cercetător: Rareș Dobre-Baron, pentru rezultate deosebite la nivel de masterat, drd.ing. Elida-Gabriela Tulcan, laureată la categoria doctoranzi, drd.ing. Gordana-Raluca Barb, la categoria Tânăr Cercetător. Performanțele lor confirmă direcția clară a universității: cercetare aplicată, interdisciplinară, cu impact real.

Premiile „Traian Lalescu”, dedicate învățământul preuniversitar, au revenit, în acest an, Colegiului Național „Moise Nicoară”, Arad (prof. Maria Bot) și Colegiului Național Bănățean, Timișoara (prof.dr. Sorin Ionescu) — două repere ale rigoarei și ale dedicării pedagogice.

Politehnica timișoreană este un univers divers, în care digitalizarea, performanța sportivă, deschiderea internațională și spiritul antreprenorial sunt parte din identitatea instituției. Toate aceste direcții au fost recompensate prin premii dedicate: Excelență în Digitalizare – conf.univ.dr.ing. Silviu Vert; Excelență în Sport – Emil Dăncăneț, multiplu medaliat la Cupa României la natație; Excelență în Internaționalizare – studentele Victoria Cravcenco, Mara Craiu, Ancuța Petrescu; UPT Innovation Fellows – echipa VOSTEA. Tot la acest capitol, prima ediție a premiului „E³UDRES² Award of Excellence” i-a revenit ș.l.univ.dr.ing. Andrei Ternauciuc.

Excelență în Cultură și Parteneriate Strategice

UPT își confirmă, și prin această Gală, rolul de actor al vieții culturale și sociale a orașului și de catalizator al cooperării academice. Atfel, UPT a onorat trei personalități care au contribuit decisiv la viața culturală a Timișoarei: Ada Hausvater, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Cristian Rudik, directorul Operei Române Timișoara, și Ovidiu-Florian Andriș, directorul Filarmonicii Banatul. Premiile pentru Parteneriatul ATU au fost acordate Universității de Vest din Timișoara (dr.ec. Alexandra Petcu), Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” (prof.univ.dr. Damian-Emilian Popovici) și Universității de Științele Vieții (prof.univ.dr. Viorel Herman). Premiul Partener Economic a fost oferit companiei Hidroelectrica România, pentru proiecte strategice derulate alături de UPT.

Premiile Alumnus UPT a fost acordat drd.ing. Caius Debucean și dr.ing. Dragoș Mărgineanțu, doi abolvenți de frunte ai Politehnicii timișorene, pentru modul exemplar în care reprezintă universitatea în mediul profesional.

Premiile Colaborare pentru Timișoara i-au onorat pe Dominic Samuel Fritz, primarul municipiului Timișoara, și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care au susținut activ proiectele ce au consolidat rolul UPT în transformarea orașului.

La finalul serii, într-un moment cu adevărat emoționant, Premiul Centenar a fost oferit academicianului Ladislau Vekas, personalitate marcantă a științei românești, mentor a generații întregi de ingineri și cercetători.

Un eveniment care celebrează comunitatea

Gala a fost completată de un moment artistic, susținut de Corul UPT, care a oferit publicului un recital de colinde – un prilej de apropiere, reflecție și emoție la finalul unui an plin de realizări.

Gala Premiilor de Excelență UPT 2025 reconfirmă faptul că Universitatea Politehnica Timișoara este, înainte de toate, o comunitate unită de valori: străduință, excelență, responsabilitate și respect pentru tradiție.

Fiecare premiu acordat este o mărturie a faptului că performanța nu este întâmplătoare, ci rezultatul unui efort constant, al unor convingeri solide și al unei viziuni care depășește timpurile.

În Politehnica timișoreană, excelența nu este doar o aspirație – este tradiție, este cultură, este identitate. Iar această Gală, ajunsă la ediția 2025, continuă să o celebreze așa cum se cuvine.

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.