Au trecuit iată, 4 ani de când în vara anului 2021 Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara a lansat, sub egida UZPR și susținerea fostului președinte Doru Dinu Glăvan, un om de presă cu notorietate și un mare iubitor de Eminescu în spațiul cultural-jurnalistic, acest Concurs de anvergură europeană. Mulțumesc noi conduceri a UZPR și tuturor celor ce ne susțin în promovarea acestui proiect de iubire și spirit românesc.
Proiectul a avut ca obiective principale redescoperirea și readucerea în contemporaneitate a geniului eminescian în toate ipostazele vieții și activității sale, omagierea personalității lui Eminescu, puntea de lacrimi ce ne unește peste timp și prin timp cu Dumnezeu, socializarea prin activitățile întreprinse în comunitate și nu numai între iubitorii de artă, cultură, jurnalism și desigur promovarea valorilor naționale.
De asemenea, salutăm implicarea instituțiilor publice, a organizațiilor, cenaclurilor literare în susținerea acestui proiect care are un caracter de voluntariat, beneficiari fiind elevi, adulți de toate vârstele, de diverse profesii.
Menționăm faptul că tematica proiectului a fost dedicată Anului Eminescu, 175 de ani de la nașterea poetului național și, din 2024, se derulează în parteneriat cu Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a UZPR.
Pentru a risipi emoțiile participanților, cărora le mulțumim pentru participare, vom da publicității numele premianților la secțiunile respective, urmând ca premiile (diplome) se le expediem celor ce nu vor participa la festivitățile de premiere, prin e-mail, prin poștă (diplomă plus mapă opțional) ori personal, cu prilejul întâlnirilor cultural-jurnalistice care vor fi organizate în perioada următoare în orașele în care vom avea sprijinul necesar: București, Ploiești, Buzău, Oradea, Lugoj, Oravița, Reșița, Caransebeș, Deva, Petroșani, Timișoara, în zilele de 15-17 ianuarie 2026, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii Române” și a Galei Premiilor Filialei „Mihai Eminescu” pe anul 2025, ocazie de a acorda și alte premii și distincții, colegilor de breaslă, personalităților marcante din domeniul cultural-jurnalistic, partenerilor și instituțiilor. Toate acestea vor fi anunțate din timp.
MARELE PREMIU ,,Eminescu, un vis în așteptare” ediția 2025
- Ecaterina Chifu,Valea Popii, com Mihăilești, Jud. Argeș
- Paraschiva Abutnăriței, Vatra Dornei, jud, Suceava
- Ana Maria Chircea, Oradea, Jud. Bihor
MERITUL CULTURAL-JURNALISTIC
- Maria Dobrescu, București, Roxelana Radu și pr. dr. Ciprian Pleșea, Buzău.
- George Dimitriu, Râșnov jud. Brașov,
- Ovidiu Țuțuianu, București,
- Mariana Popa Potaisa, Brașov.
- Emilia Petrescu, Ploiești,
- Pascu Balaci, Oradea,
- Doina Guriță, Iași,
- George Itoafă, p.m. Constanța.
DIASPORA
- Violeta Andrei Stoicescu, Spania,
- Geta Lipovanciuc, Chișinău-R. Moldova,
- Vasile Barbu, Uzdin -Serbia.
POEZIE
- Premiul I: Nicolae Șapcă, Cernăuți-Ucraina, Thabitta Fechetă, Lugoj-Timiș, Aura Nicoleta Lupșescu, Timișoara.
- Premiul II: Rozalia Iasura, Variaș -Timiș, Traian Nistiriuc Ivanciu, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Rahela Barcan, Petrila-Hunedoara.
- Premiul III: Maria Adriana Alexandru, Petroșani-Hunedoara, Maria Bem, Ploiești, Ileana Vlădușel,Timișoara
- Premiul revistei de cultură „Luceafărul de Vest” Timișoara: Marioara Marian, Petroșani-Hunedoara, Maria Mânzală, Ploiești, Loredana Livia Lupescu, Lugoj-Timiș
POEZIE ÎN GRAI
- Florina Ariana Colgia, Timișoara,
- Sergiu Boian, Lugoj-Timiș.
POEZIE VOLUM:
- Iulia Dragomir, Ploiești,
- Ana Maria Chircea, Oradea,
- Luci Trușcă, Rm. Vâlcea,
- Aura Lupșescu, Timișoara,
- Rahela Barcan și Marioara Marian, Petroșani.
POEZIE RELIGIOASĂ
- Ioan Nicolae Mușat, Buzău,
- Ileana Vlădușel,Timișoara,
- pr.stavrofor Iosif Hânda, Timișoara
CARTE RELIGIOASĂ
- Roxelana Radu și pr. dr. Ciprian Pleșea, Buzău,
- Aurel Constantin Muntoiu, Lugoj-Timiș,
- Ghgeorghe Țunea Pârvovanu, Icoana Cristescu Budescu, Reșița -CS.
PROZĂ VOLUM
- Mariana Popa Potaisa, Brașov,
- Gelu Dragoș, Baia Mare, Maramureș,
- Traian Nistiriuc Ivanciu, Câmpulung Moldovenesc, Suceava.
ESEU
- Aurel Constantin Muntoiu, Lugoj-Timiș,
- Zenovia Zamfir, Rm. Vâlcea,
- Ion M. Ungureanu, Țicleni-Gorj,
- Vasile Bele, Baia Mare-Maramureș,
- Mironică Corici, Caransebeș-CS.
LITERATURĂ PENTRU COPII
- Cătălina Batincu și Lili Stancu, Cluj-Napoca,
- Luci Trușcă, Rm Vâlcea,
- Emilia Petrescu, Ploiești,
- Ileana Vlădușel,Timișoara.
EPIGRAMĂ
- Ovidiu Țuțuianu, București,
- Rozalia Iașura, Variaș-Timiș,
- Gruia Ungurian, Vatra Dornei-Suceava.
Mulțumesc juriului, participanților și colegilor care ne-au susținut în derularea cu succes a acestui proiect de suflet, iubire și simțire românească, pentru Eminescu. Am fost onorați și îi asigurăm pe toți de recunoștință și prețuire.
Este îmbucurător faptul că printre participanți și premianți sunt și jurnaliști din mai multe filiale din țară, ceea ce înseamnă că împreună suntem conectați la emoția generată de spiritul eminescian și dezvoltarea patrimoniul cultural național. Cu acceptul participanților lucrările premiate și cele reprezentative vor fi publicate în antologia „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția 2025, care va fi lansată în jurul datei de 1 martie 2026 la Timișoara, Lugoj, Petroșani, Reșița, București, Ploiești, Buzău, Oradea. Pentru cei care doresc să o aibă în biblioteca personală, detalii la email, butoidumitru@hotmail.com.
Să avem împreună Sărbători fericite și „La mulți ani!” tuturor!
Dumitru BUȚOI
președinte al Asociației „Luceafărul de Vest” Timișoara și al UZPR – Filiala Timișoara
