Ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara din acest an, care a avut loc vineri, 19 decembrie 2025, a fost nu doar un bun prilej de analiză și dezbatere a proiectelor aflate pe ordinea de zi, dar și unul de bilanț al activității desfășurate pe parcursul întregului an de administrația județeană condusă de Laurențiu Nistor.
În deschiderea ședinței, consilierii județeni s-au bucurat de colindele oferite de Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Olari și Bogdan Toma, alături de orchestra Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” condusă de dirijorul prof. George Câlțea. Artiștii Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, istituție de cultură etalon aflată în coordonarea CJH. De asemenea, au colindat și elevii Școlii din Sălașu de Sus, aducând un mesaj de sărbătoare și tradiție.
Președintele CJH, Laurențiu Nistor a arătat că pe parcursul anului, Consiliul Județean Hunedoara s-a întrunit în 40 de ședințe și a adoptat peste 300 de hotărâri, decizii care se concretizează în proiecte menite să contribuie la dezvoltarea județului și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi. Acesta a mulțumit consilierilor județeni pentru implicare, responsabilitate și participarea activă la procesul decizional. De asemenea, a felicitat conducerea Centrului de cultură și Artă al județului Hunedoara pentru activitatea desfășurată în acest an, în județ, în țară și peste hotare.
În cadrul ședinței a fost adoptată și hotărârea prin care șase noi microbuze școlare vor fi repartizate către comunele Sălașu de Sus, Teliucu Inferior, Romos, Sarmizegetusa, Beriu și Hărău, măsură care sprijină accesul elevilor la educație și condiții mai bune de transport școlar, un frumos dar de Crăciun pentru comunitățile locale din aceste comune, care se alătura altor zeci de localități care au beneficiat anul acesta de microbuze școlare noi și moderne.
Consiliul Județean Hunedoara încheie astfel anul cu rezultate concrete și cu angajamentul ferm de a continua, și în 2026, proiectele de dezvoltare și investițiile în beneficiul comunităților din județ.
