Grație eforturilor organizatorice depuse de poetul și jurnalistul Dorel Neamțu, pe 21 decembrie 2025 , municipiul Petroșani a consemnat momentul „nașterii” Asociației Cultural-literare „Poezia ca spectacol”. Evenimentul găzduit în sala ARTElier a Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani a reunit creatori și iubitori ai culturii scrise, care și-au dat întâlnire aici pentru a fi martori la „botezul” acestei asociații care-și propune să demonstreze cu adevărat că „românul s-a născut poet”.
Inițiativă a scriitorilor Sorin Dumitrache, Nicolae Bica Nixon, Dorel Neamțu și Tiberiu Foriș, Asociația „Poezia ca spectacol” și-a făcut intrarea în lumea bună a culturii naționale la Petroșani, un loc care este, în același timp, un leagăn al cărbunelui, dar și un leagăn al culturii literare și artistice. „Martori” ai acestui eveniment au fost, printre alții, membri ai Grupului de poezie „Ioan Dan Bălan”, tineri artiști ai Asociației Culturale „Lirica”, iar oaspeți de onoare au fost primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu și părintele paroh Nicolae Tănasă.
Despre rostul acestei organizații culturale, care s-a născut într-o zi de 21 decembrie 2025, la 142 de ani de la data care consemna tipărirea volumului de versuri „Poesii” al lui Mihai Eminescu (singurul tipărit în timpul vieții marelui poet național), dar și despre rolul acesteia în viața comunităților au vorbit poetul Sorin Dumitrache – președinte, poetul Dorel Neamțu – vicepreședinte, profesorul universitar dr.ing. Sorin Mihai Radu – rectorul Universității din Petroșani și Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani.
Acesta din urmă a reliefat faptul că acest eveniment reprezintă un semnal clar că Petroșaniul rămâne un spațiu deschis creației, dialogului cultural și întâlnirilor autentice dintre autori și public. „Evenimentul de lansare a Asociației literare „Poezia ca spectacol”, un proiect cultural care își propune să aducă poezia mai aproape de public, ca act artistic viu, scenic și emoțional a fost o reușită la care mă bucur că am putut fi prezent. Inițiativa aparține unor oameni de litere implicați activ în viața culturală, printre care Dorel Neamțu și Sorin Dumitrache cărora le mulțumesc, alături de alți poeți și invitați care au susținut prin recitaluri și intervenții ideea poeziei trăite ca spectacol”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Gazdă a evenimentului, poetul Dorel Neamțu a reamintit faptul că, încă dinaintea înființării acestei asociații, o seamă de oameni pasionați de poezie, cretori și iubitori ai acestui gen literar din Valea Jiului au făcut deja dovada că poezia pooate fi un spectacol aparte, generator de emoție pură. Așa a fost, de altfel, și cu prilejul acestui eveniment dăruit cu drag tuturor participanților, prin recitalul poetic plin de rafinament și de emoție oferit de membri ai Grupului de poezie „Ioan Dan Bălan” din Valea Jiului: Mirela Cocheci, Elisabeta Bogățan, Carmen Pinte, Ianina Cupșan, Petronela Vali Slavu, Mariana Alexandru, Claudiu Serea, Rahela Barcan, Dorel Neamțu, Adriana Bociat, Tiberiu Vințan, cărora li s-au alăturat prietenii de la Deva, Maria Sângerean și Gelu Dobrescu, dar și poetul Sorin Dumitrache, cooptat ca „membru de onoare” al acestui grup cultural-artistică fondat în Valea Jiului în memoria neuitatului scriitor Ioan Dan Bălan.
O și mai concretă demonstrație a faptului că poezia poate oricând îmbrăca forma unui spectacol artistic de calitate au făcut-o Sorin Dumitrache și Nicolae Nixon Bica, într-un recital poetic și muzicale care ne-a reamintit de serile culturale ale Cenaclului „Flacăra”.
Iar pentru că acest eveniment s-a petrecut în preajma sărbătorilor de iarnă, nu au lipsit din program colindele, aduse în atenție de apreciatul artist din Valea Jiului, Mihai Bodogan, precum și de tinerii artiști Raisa Boroș, Luca Păvăloiu, Băncilă Trepteș, Roxana Burdea și surorile Constantin, cu toții membri ai ansamblului focloric coordonat de prof. Tiberiu Coconeț, în cadril Asociației Culturale „Lirica” din Petroșani.
Asociația cultural-literară „Poezia ca spectacol” a făcut astfel un pas cu dreptul în lumea bună a culturii naționale, prin intermediul frumoasei comunități literar-artistice din Valea Jiului. Un pas mic pentru membri fondatori, un pas mare pentru cultura românească.
