Când gerul lumii nu poate stinge focul din inimă

Îi privesc cu ochii inimii pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, soldați ai Legiunea a XII-a Fulminata, care au ales să rămână credincioși lui Hristos în vremea împăratului Licinius. Și mă întreb: eu, în gerurile mai mici ale vieții mele, cât rezist?

Ei au fost aruncați într-un lac înghețat pentru că au refuzat să aducă jertfă idolilor. Nu au ridicat sabia, nu au negociat, nu au căutat scurtături. Au ales verticalitatea. Au ales să ardă pe dinăuntru, chiar dacă trupul le îngheța. În acea noapte cumplită, au dovedit că focul credinței nu se stinge cu apă rece.

Și mie mi se cere uneori să aduc „jertfe” idolilor moderni: compromisului, comodității, aplauzelor ieftine. Poate și ție. Poate gerul prin care treci nu este al unui lac din Armenia, ci al unei dezamăgiri, al unei singurătăți, al unei nedreptăți. Dar rămâne aceeași întrebare: pe cine alegi să slujești?

Scriptura îmi șoptește limpede: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2,10). Cununa nu se dă celor căldicei. Se dă celor statornici.

În fiecare 9 martie, în casele noastre se coc colacii în formă de opt – sfințișorii, mucenicii. Împletirea lor amintește de veșnicie. Mierea care îi unge vorbește despre dulceața biruinței, iar nuca presărată peste ei îmi amintește că jertfa are miez tare, nu este moale.

Și mă gândesc: viața mea ce formă are? Este ea o împletire spre infinit sau o risipire fără sens? Este unsă cu mierea recunoștinței?

Nu întâmplător acești sfinți au fost soldați. Credința nu este o stare pasivă, ci o luptă. Nu împotriva oamenilor, ci împotriva slăbiciunilor mele. Nu cu arme văzute, ci cu răbdare, rugăciune și curaj.

Astăzi aleg să nu fug din lacurile reci ale vieții. Aleg să rămân. Să nu negociez credința pentru confort. Să nu schimb veșnicia pe o clipă de liniște falsă.

Iar dacă vei frânge un mucenic și vei gusta din el, adu-ți aminte: dulceața vine după statornicie.

Și poate, printre gânduri, vom auzi împreună pașii celor patruzeci, mergând pe deasupra gerului, spre cununa care nu se veștejește.