Povestea celor 30 de ani de succes ai companiei DIACOM PRESTCOM LUPENI și a fondatorului acesteia, CONSTANTIN DICU

Povestea celor 30 de ani de succes ai companiei DIACOM PRESTCOM LUPENI și a fondatorului acesteia, CONSTANTIN DICU

Înființată în anul 1996, compania Diacom Prestcom SRL Lupeni și-a câștigat, în cei 30 de ani de activitate, nu doar binemeritate aprecieri din partea clienților, colaboratorilor, salariaților și a comunităților locale în care lucrează, ci și prestigiul unei companii pentru care profesionalismul, seriozitatea, operativitatea și corectitudinea sunt elemente care-i definesc, zi de zi, proiect după proiect, activitatea.

Povestea firmei Diacom este, în bună parte, tangentă cu povestea omului care a fondat-o și care a condus-o în toți acești 30 de ani, în Topul firmelor hunedorene, acolo unde, din 2017 ocupă, an de an, Locul I în clasamentul celor mai performante firme din domeniul său de activitate. Acesta este Constantin Dicu, lupeneanul care și-a transformat pasiunea în profesie, profesia în afacere, și afacerea într-un reper al excelenței pe piața economică din Valea Jiului.

Oamenii mai în vârstă din Lupeni și-l amintesc pe Constantin Dicu încă din anii 80-90, de pe vremea când, deși lucra doar ca simplu electrician la Mina Lupeni, era cel mai bun depanator de televizoare din localitate. În primii ani de după 1990, atunci românii nu-și mai puteau dezlipi ochii de pe ecranul vechilor televizoare cu lămpi Lux sau Diamant, acestea dădeau tot mai mult rateuri care implicau nevoia unor reparații urgente și, pe cât posibil, de bună calitate. O garanție certă în această direcție era pentru toată lumea Costel Dicu. Volumul tot mai mare al cererilor de intervenții la depanarea de televizoare l-a determinat pe Constantin Dicu să ia în calcul oportunitatea de a-și înființa o firmă.

Începutul: De la angajat la mină la propriul angajat

Nu a făcut însă acest pas peste noapte, ci a analizat atent, vreme de 4 ani, această oportunitate, timp în care și-a achiziționat și o bază materială corespunzătoare pentru a putea deschide și dezvolta o afacere în domeniul electronicii și electrotehnicii. Apoi, mai avea de rezolvat problema transferului de la Mina Lupeni, pentru că la vremea respectivă, aceasta era singura modalitate de a pleca de la o firmă a statului fără a fi „dat afară”, iar transferul către o firmă privată se obținea destul de greu. A reușit totuși să facă acest pas decisiv în 1996, devenind primul și singurul angajat al firmei Diacom Prestcom din Lupeni, care însemna de fapt un atelier de 24 mp la parterul unui bloc de locuințe.

„În firmă am continuat să fac ceea ce știam cel mai bine: să repar televizoare. Primul client care a venit cu un televizor în atelierul de service a fost atât de mulțumit  încât s-a dus acasă și le-a povestit vecinilor experiența. Așa m-am trezit, la un moment dat, cu toți vecinii de pe o scară venind cu televizoarele la reparat. Ajunsesem, după doar câteva luni, să nu mai fac față. Mi-am prelungit ziua de lucru și chiar noaptea lucram să repar televizoare. Deși câștigam binișor, nu aceasta era miza activității mele, cât aceea de a vedea că oamenii vin și pleacă de la firmă mulțumiți. Și erau! Oamenii veneau atât de des la mine, încât din stradă până la atelier se făcuse o cărare de pământ, bătătorită de clienții mei”, rememorează Constantin Dicu primii pași ai firmei pe care a fondat-o.

Primul salt înainte: importul și comerțul cu televizoare de nouă generație

Vechile televizoare deveneau însă tot mai mult desuete, se stricau des și oamenii căutau soluții pentru a-și cumpăra televizoare noi, din import, de nouă generație, care nu mai foloseau sistemul tubului catodic pe lămpi. Constantin Dicu a simțit acest val de interes și a găsit o oportunitate de a aduce astfel de noi aparate TV din Olanda, la mâna a doua, pe care le repara și, mai apoi, le comercializa în Lupeni. Afacerea a mers mult peste așteptări, astfel că banii adunați în contul firmei i-au permis patronului să achiziționeze un sediu în „buricul târgului”, în fapt o clădire veche, aproape ruinată, pe care aproape că a fost nevoit să o reconstruiască. Diacom își desfășoară și în prezent activitatea în acest sediu, care acum este un reper al eleganței pe piața imobiliară din municipiul Lupeni.

Al doilea salt înainte: piața interfoanelor de acces în scările de bloc

Creșterea cifrei de afaceri și volumul tot mai mare de lucrări l-au determinat pe Constantin Dicu să facă și primele angajări, necesare cu atât mai mult cu cât un nou business se profila tot mai pregnant în sfera de interes a firmei. În primii ani ai secolului XXI, nevoia de siguranță și dorința de occidentalizare a locuințelor a deschis piața sistemelor de alarmă. În acest context, instalarea de interfoane de acces în casa scării la apartamentele de la bloc a devenit o dorință a tot mai multor locatari, care deveniseră între timp și proprietari ai apartamentelor de la vechile blocuri ale statului.

„În perioada 2002-2007 dorința aceasta de securitate s-a transformat într-o febră a interfoanelor. La început, un astfel de sistem cu interfon în fiecare apartament, pentru acordarea accesului în scara unui bloc, se instala cam într-un interval de o săptămână. Noi, am instalat într-un singur an, sisteme de acest tip la 700 de scări de bloc din tot județul Hunedoara și din județul Gorj. Producătorul din Iași care furniza echipamentele de securitate aproape că nu mai făcea față comenzilor venite de la noi”, spune Constantin Dicu.

Următorul pas înainte: piața sistemelor de securitate complexe pentru companii și retaileri

De aici și până la următorul pas în domeniul instalării de echipamente de securitate nu a mai fost decât un singur pas. Specialiștii de la Diacom, în frunte cu Constantin Dicu s-au specializat în instalarea de sisteme de alarmă și supraveghere, o afacere mult mai complexă, care pe lângă implicațiile tehnice, a necesitat și obținerea unor licențe din partea Inspectoratului General al Poliției.

„După ce ne-am obținut licența, am început să facem instalări de sisteme de supraveghere și Securitate, în special rezidențiale, dar nu ne-am ferit nici de comenzile pentru lucrări industrial. Practic, din instalațiile industriale am obținut venituri mult mai importante decât de la mediul rezidențial. Am instalat în tot acest timp probabil mii, dacă nu chiar zeci de mii de camere video, de sisteme complete de securitate și la foc, și la efracție, și pentru evacuare fum și gaze fierbinți ș.a.m.d.”, explică fondatorul Diacom, Constantin Dicu.

Mereu cu recomandarea unor lucrări de calitate, realizate cu profesionalism, la costuri corecte și termene de execuție respectate, fie în calitate de contractant direct sau subcontractant al altor companii, Diacom Prestcom Lupeni a realizat lucrări de anvergură, în domeniul instalațiilor electrice și electronice, al sistemelor de supraveghere video și alarmare și lucrări de mentenanță pentru clienți prestigioși precum companiile Enel Energie, CEZ Distribuție, Shopping City Tg. Jiu, pentru lanțurile de magazine Carrefour, Real, Metro, Kaufland, Bila, Lidl, H&M, Deichman, Sensiblu, CT Park Deva, Shopping City Timișoara, pentru companiile OMV Petrom, Romtelecom, Poșta Română, Compania Națională de Autostrăzi, ND Logistic, Alumil, Apa Serv Valea Jiului, INCD-INSEMEX Petroșani, Spitalul Municipal Lupeni etc.

„Toate aceste lucrări pentru care am fost solicitați, au venit împreună cu nevoia de a ne mări, an de an, echipa și cu obligația de a obține, atât pentru firmă, cât și pentru salariați, atestatele profesionale necesare, prevăzute de legislație. Am obținut toate aceste documente și ne mândrim cu faptul că deținem licențe, autorizații, avize de operare pentru toate domeniile în care active, că am implementat sistemul ISO de management al calității și că experiența pe care am acumulat-o este o bună carte de vizită pentru toți cei care ne solicită serviciile, servicii pe care puține fime din Valea Jiului le pot presta acum la aceleași standard cu ale noastre”, spune Constantin Dicu.

Toată această experiență, seriozitatea și profesionalismul echipei Diacom au adus compania și în atenția sectorului public, multe instituții și administrații locale încredințând gestionarea managementului iluminatului public către această companie, iar o serie de proiecte europene privind modernizarea acestuia sunt implementate de specialiștii de la Diacom.

Diacom, sprijin și partener pentru mediul de afaceri

Odată cu digitalizarea sistemului fiscal și obligativitatea introducerii în comerț a caselor de marcat electronice, Diacom a fost din nou prezentă pentru a facilita accesul mediului de afaceri din Valea Jiului și nu numai și pentru a oferi consultanță și mentenanță, portofoliul de clienți care au apelat la aceste servicii fiind în continuă creștere. „Am început serviciul de instalare a caselor de marcat, în 2002, cu 7 aparate de acest fel. Am lucrat bine și au urmat alte 7, apoi alte 7, iar în prezent avem peste 2000 de case de marcat pe care le-am instalat la firme și pentru care asigurăm, 24 de ore din 24, servicii de management și mentenanță”, spune Constantin Dicu.

Povestea merge mai departe cu investiții în tehnologiile viitorului și energie verde

Deja cu o experiență de 30 de ani în afaceri și cu o expertiză certificată de portofoliul celor 17.000 de clienți mulțumiți care au beneficiat de serviciile Diacom în tot acest timp și cu o arie de operare constantă extinsă acum nu doar la nivelul Văii Jiului, ci și pe raza județelor Hunedoara, Gorj, Dolj, Mehedinți, Caraș, Vâlcea, Olt, Dâmbovița, Prahova, Sibiu, Alba, Argeș, precum și cu lucrări punctuale executate aproape în întreaga țară, Constantin Dicu, împreună cu echipa sa care numără astăzi mai bine de 50 de angajați, pun acum bazele unui viitor de și mai mare anvergură. „Profesionalismul, spiritul de echipă și perseverența cu care am fost și suntem alături de clienții noștri, ne mențin între liderii regionali în domeniile în care activăm, fapt care a avut și un impact constant pozitiv pe cifra de afaceri a firmei și pe bilanțul financiar al firmei. Iar asta ne permite să ne gândim la noi investiții, aliniate la standardele cele mai moderne ale tehnicii și tehnologiei în care lucrăm. Pasul următor pe care vrem să-l facem este în domeniul energiei verzi. Deja avem personal specializat în instalarea de panouri fotovoltaice, dar ținta noastră este mai mult decât atât. Practic, un sistem complet de gestiune a energiei verzi constă nu doar în cât produci, ci și cum consumi energia produsă și cum asiguri o eficiență energetică pentru propriul sistem energetic pe care-l realizezi. Este noua provocare pe care o avem în față noi, cei de la Diacom”, spune Constantin Dicu.

Pornind de la această ideea, Diacom Lupeni a asumat un prim proiect de mare anvergură, odată cu intenția de a construi un nou sediu al firmei, corespunzător dimensiunilor la care se află astăzi afacerile companiei, unul eficient, ergonomic și independent din punct de vedere energetic. Viitorul sediu al Diacom Prestcom este deja un reper de arhitectură modernă pentru toți cei care intră în Lupeni, pe DN 66A,  dinspre Vulcan, pe fosta platformă a Minei Lupeni Sud.

Responsabilitatea socială, o obligație asumată de Diacom

Odată cu succesul în afaceri, pe lângă responsabilitatea asumată față de clienți, de parteneri, de salariați, de stat, Constantin Dicu a înțeles și nevoia unor responsabilități sociale, implicarea Diacom în activități de sprijinire a sectorului educațional, cultural, sportiv sau caritabil fiind una constantă și recunoscută mai ales la Lupeni, dar și în alte localități din Valea Jiului și din țară.

Absolut remarcabil și apreciabil este faptul că, în fața acestui fulminant succes în afaceri, a cifrei de afaceri care a atins deja ordinul milioanelor de euro, Constantin Dicu, omul din spatele acestei afaceri de succes pornite și dezvoltate în Valea Jiului, a rămas la fel de modest, dedicat, implicat și responsabil ca la început, calități pe care a încercat să le insufle angajaților firmei, pe care-i consideră colegi și prieteni. În tot acest timp, a reușit să fie, cu același devotament, soț, tată și bunic. Iar pentru cei mai mulți dintre cei pe care i-a cunoscut, fie prin intermediul parteneriatelor sale de afaceri, fie în cercul cunoștințelor comune, fie pur și simplu la munte, pe stadionul de fotbal, în sălile de spectacol sau pe stradă și în parc, Costel Dicu a devenit și a rămas un om de ispravă, un prieten.

La mulți ani, Diacom! Felicitări, Constantin Dicu & Team Diacom!