Primăria municipiului Lupeni a depus primul proiect pentru turism, derulat în parteneriat cu Organizația de Manamenent al Destinației (OMD) Valea Jiului, în vederea obținerii de fonduri europene pentru dezvoltarea sectorului de turism din stațiunea Straja.
Proiectul intitulat ”Destinația Valea Jiului: siguranță, identitate și capacitate de management” a fost depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C11 Turism și cultură, și a fost elaborat în baza parteneriatului constituit între UAT Municipiul Lupeni, în calitate de Lider de parteneriat cu statut de Solicitant și Organizația de Management al Destinației (OMD) Valea Jiului, în calitate de Partener.
Potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, investitia are o valoare de 708.709 lei cu TVA inclus și vizează:
- creșterea nivelului de siguranță a turiștilor în Stațiunea Turistică Straja, prin dezvoltarea infrastructurii de prevenție, informare și intervenție utilizate de Serviciul Salvamont respectiv: un sistem de panouri de avertizare, orientare și informare pentru turiști , dotări pentru asigurarea permanenței operaționale a bazei Salvamont Straja (Stație lucru dispecerat, Dronă sprijin intervenții, Statie radio portabila), echipamente pentru intervenție inițială și evacuare asistată Salvamont ( Remorcă de salvare, Targa de salvare montană, Monitor pacient Multiparametru cu oxigen );
- consolidarea capacității operaționale a Organizația de Management al Destinației (OMD) Valea Jiului, respectiv elaborarea strategiei de branding a destinației și implementarea unui sistem digital intern pentru coordonarea activităților organizației.
„Continuăm investițiile pentru siguranța turismului în Stațiunea Straja și mă bucur că, prin astfel de parteneriate, reușim să atragem fonduri europene pentru acest sector de activitate. Reamintesc aici și faptul că, în anul 2025, am finalizat un alt proiect important în acest domeniu, respectiv modernizarea sediului Salvamont Lupeni și dotarea acestuia cu echipamentele necesare pentru intervențiile în salvare montană”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
